vineri, 9 mai 2014

RUGĂCIUNE LA ICOANA MAICII DOMNULUI POTIRUL NESECAT

RUGĂCIUNE LA ICOANA MAICII DOMNULUI POTIRUL NESECAT



O, Preabinecuvântată Stăpână, Potirul slavei cereşti întru Care Se păstrează darurile milostivirii Fiului Tău, adapă-ne pe noi, cei însetaţi şi seacă izvorul patimilor noastre cu focul rugăciunii Tale. Pleacă-Ţi privirea Ta de Maică asupra noastră, a celor biruiţi de patimi cumplite, şi trezeşte conştiinţa noastră adormită în păcat. Cu picăturile rugăciunii Tale curăţeşte mintea noastră ce s-a făcut tablă a gândurilor spurcate. Fă să înceteze potopul patimilor cu fulgerul mijlocirii Tale şi pe cerul inimii mele închipuie norii gândurilor dumnezeieşti. Ploaia milostivirii Tale de Maică să se reverse şi asupra nevredniciei mele, căci nepunând eu nici un început bun întru pocăinţă, mă tem de aruncarea în focul cel veşnic. Ca nişte seminţe duhovniceşti aruncă cu mâna Ta iubitoare de dăruire gânduri smerite de rugăciune în pământul inimii mele, ca să mă învrednicesc întru osteneala minţii a aduce roade vrednice de darul Tău. Pune în mine, cel cu totul împietrit, şi cărarea fricii de Dumnezeu, căci în nepăsare petrecând eu, m-am păgubit de săvârşirea vreunei lucrări duhovniceşti. Alungă din mintea mea pătimaşă închipuirile slavei deşarte şi stinge focul poftelor cu apa gândurilor smerite. Îmblânzeşte inima mea cea muşcată de şerpii patimilor şi leagă rănile mele cele din păcate cu dragostea Ta de Maică.
Miluieşte-ne pe noi, ca pe nişte neputincioşi străini de poruncile Fiului Tău şi dă-ne şi nouă, nevrednicilor, a sta cu evlavie în preeacinstită biserica Ta, răscumpărând vremea petrecerii noastre pe căile păcatelor. Înmulţeşte în vistieriile cămării inimii noastre toate bunătăţile cereşti şi cu fapte bune împodobeşte veşmântul cel întunecat al sufletului nostru. O, Preacinstit Potir al darurilor, din care ne adăpăm cu dulceaţa Înţelepciunii, potoleşte setea noastră de mântuire şi trage-ne din marea păcatelor cu mâna Ta cea tare, Ceea Ce ai purtat în braţele Tale pe Adâncul milostivirii. Ceea Ce Te-ai făcut Cort al mântuirii tuturor celor ce aleargă la Tine, primeşte-mă şi pe mine, cel rău udat de ploaia păcatelor. Revarsă râurile milostivirii Tale tuturor, ca să-Ţi aducem Ţie, Izvorule al Vieţii, neîncetată mărire şi mulţumire, iar Fiului Tău slavă şi mulţumirea cea cu umilinţă pentru binefacerile revărsate nouă, nevrednicilor, prin Tine, Maica Sa. Amin.


Potirul Cel nesecat al Cuvântului astăzi se arată în oglinda inimilor,
Întunericul se risipeşte şi vedem limpede Izvorul luminilor,
Îngerii dănţuiesc în jurul Potirului de slavă cu ochi gânditori,
Şi oameni căzând în adâncul smereniei se acoperă cu vălul sfintei tăceri.

Făcliile gândurilor noastre stinse de viforul patimilor, le aprinde Stăpână,
Căci neştiind a Te lăuda pe Tine, gândul mi-e întristat de lipsa de lumină,
Din grădina Raiului culegând floarea cea tainică a înţelepciunii,
Dă-mi mie mireasma ei, ca să încep a-Ţi aduce stihurile nemuririi.

Întinat fiind eu cu multe păcate şi ademenit de otrava ispitelor,
Nu mă pricep a scrie despre cele cereşti şi îmi lipseşte priceperea cuvintelor.
Caută spre neputinţa mea cu ochi milostiv, măcar că nu ştiu a mă ruga,
Dar pentru a nu umbri slava Ta în sufletul meu, dă-mi harul tău a mă lumina.

Serafimii se înfricoşează şi nu pot ajunge la înălţimea laudelor Tale,
Heruvimii în neîncetatul zbor nu pot graniţele de nepătrunsă luminare,
Toată lumea îngerească suspină şi nimeni nu s-a aflat vrednic a Te mări după vrednicie,
Iar eu, un vas de lut, lovit de păcat, ce laudă Îţi voi aduce ca s slăvesc a Ta măreţie ?

Nimic nu fac şi cuvintele mele mai bine s-ar acoperi cu vălul tăcerii,
Căci nu sunt vrednice de lauda Ta, iar eu rămân un vas al nepăsării.
Dar pentru mulţimea îndurărilor Tale umbreşte-mă pe mine, cel păcătos, cu raza iubirii Tale,
Şi măcar că nu sunt vrednic de nici un dar, umple vasul minţii mele cu apa cea înţelepţitoare.

Astăzi a sosit prăznuirea icoanei Tale făcătoare de minuni,
Astăzi îngerii coboară să vestească lumii ale Tale milostiviri,
Veniţi toţi cei chinuiţi de arşiţa patimilor necruţătoare,
Şi vom bea din potirul Stăpânei apa cea tămăduitoare.

Taine înfricoşătoare în Tine s-au lucrat, Izvorule a toată mângâierea,
Care ne-ai răsărit nouă Viaţa Cea nemuritoare Ce vindecă toată durerea,
Purtarea Ta de grijă nu încetează a ne cerceta, luminând calea mântuirii,
Iar pe cei ce ostenesc pe drum îi adapi cu apa întăritoare a iubirii.

Măcar că nu ştim a Te lăuda şi pâcla păcatelor cu totul sufletul ne-a împovărat,
Cu apa Cuvântului ne curăţeşte, redând frumuseţea cea dintâi a vasului luminat.
Caută cu milostivire la suspinurile inimii celor ce Te cheamă cu credinţă,
Şi picături de îndurare revărsând, ne rânduieşte tuturor pocăinţă.

Pe Hristos- Apa vieţii- L-ai purtat, revărsând nouă ploaie de îndurări,
Şi în vasele inimilor ai turnat Cuvântul Cel izvorâtor de luminări.
Mintea mea cea înnegrită de păcat o curăţeşte cu roua rugăciunilor Tale,
Şi lovindu-o cu toiagul harului, fă să răsară râuri de înţelepciune cu îndestulare.

De marea grijilor lumeşti sunt înghiţit şi nu aflu limanul rugăciunii,
Timpul aleargă, pierzându-şi răbdarea şi nu văd la mine vreo roadă a mântuirii,
Ce să fac ? Poate n-are suficientă lumină sau poate apa e neîndestulătoare ?
Să suflu cu putere, ca mai mult aer să vină în grădina inimii nelucrătoare.
Oricât m-aş strădui nimic nu convinge inima mea să rodească,
Sufletul cel gol cuprins de împietrire nimic nu vrea să înflorească.

Pe cei chinuiţi de patima beţiei îi tămăduieşti în chip minunat,
Dându-le să bea din potirul harului cel curăţitor de păcat,
Mai rău decât cei stăpâniţi de patima beţiei sunt eu, cel cu totul întinat,
Căci mă îmbăt cu nevăzuta sevă a gândurilor rele şi sufletul mi-e clătinat.

Râuri de necurăţie curg din inima mea cea întunecată de norii păcatelor,
Şi fulgerele răutăţii mereu mă tulbură, aruncându-mă în nisipul patimilor.
Vasul inimii mele e plin de otrava cugetelor necurate, ce mă chinuiesc,
Iar din minte iese fumul închipuirilor prin care rugăciunea întinez.

Vas cu totul de aur al înţelepciunii te-ai făcut, strălucind cu lumina virtuţilor,
Pe mine, vasul cel stricat plin de găurile păcatelor, mă acoperă cu vălul Sfinţilor,
Nu sufăr a păstra în mine roadele Duhului, ci alerg să mă umplu de necurăţie,
Şi cu noroiul păcatelor mă încarc şi încă mă şi bucur de a mea nevrednicie.

De băutura patimilor mă izbăveşte, întinzându-mi paharul harului Tău,
Ca să-mi adape setea de îndumnezeire şi să mă întărească în lupta cu vrăjmaşul meu,
Născătoare de Dumnezeu, Ceea Ce eşti Paharul de taină al Cuvântului,
Dă-mi şi mie să beau din mirul cel nestricăcios al darurilor Duhului.

Valurile patimilor mele le depărtează din ţarina inimii,
Şi roua harului Tău fă să îmi aducă pacea iubirii,
Potirul nesecat al darurilor eşti, revărsând din destul mângâiere,
Picură şi peste mintea mea semeaţă valuri calde de tăcere.

Potir al tuturor darurilor Te-ai făcut, sfinţind inimile credincioşilor care Te cinstesc,
Pe mine, cel ce am alunecat pe noroiul patimilor mă ridică cu ajutorul Tău ceresc,
Florile virtuţilor aducând, ai umplut vasele inimilor pline de apa milostivirii,
Şi cu cântări luminate ai veselit gândurile cele ţinute în temniţa pătimirii.

Potir al iubirii Te-ai făcut mângâind rănile noastre sufleteşti,
Şi pământul inimilor îl stropeşti, ca să aducă roade duhovniceşti,
Pe mine, cel lipsit de iubire, mă întoarce spre pocăinţă,
Şi în vasul inimii varsă măcar o picătură de umilinţă.

Potir al înţelepciunii celei ce covârşeşte şi înţelegerea heruvimilor,
Revarsă apele înţelegerii sfinţitoare şi celor lipsiţi de razele luminilor,
Palat Ce ai încăput pe Cel mai presus de ceruri Te-ai făcut, Stăpână,
Casa dărâmată de păcat a sufletului meu o rezideşte pe temelia cea bună.

Potir al milostivirii în care s-a revărsat ploaia de îndurări a Treimii,
De sub norul Tău ocrotitor nu mă izgoni pe mine, vasul pătimirii,
Cu roua cuvintelor mângâind sufletele cele rănite de sabia întristării,
Pe toţi îi călăuzeşti pe căile nesfârşite ale rugăciunii şi iluminării.

Sufletul meu cel ofilit de păcat şi lepădat în groapa deznădăjduirii,
Îl înrourează cu apa darurilor Tale ca să oglindească bucuria luminii,
Din izvorul îndurărilor Tale mă adapă, măcar că sunt vas al răutăţii,
Şi cu gânduri smerite dă-mi să sap pământul inimii lipsite de dulceaţa blândeţii.

Bucură-Te, Potir nesecat al înţelepciunii celei dumnezeieşti,
Râu pururea curgător al darurilor celor îngereşti,
Milostivire neînţeleasă de gândurile inimii omeneşti,
Izvor al rugăciunii ce înrourează inimile duhovniceşti,
Iubire ce covârşeşte puterea de cuprindere a minţii,
Ploaia cea curăţitoare a harului după care suspină Sfinţii,
Acoperământ sub care aleargă cei prigoniţi de păcat,
Vas din care ne adăpăm cu apa Cuvântului-Împărat,
Măreţie a laudelor neajunsă de leagănul minţii râvnitoare,
Untdelemn ce pecetluieşte rănile sufletelor neştiutoare,
Nor luminat care trimite tuturor picături sfinţitoare,
Rază a Cuvântului Ce descuie uşa mântuitoare,
Vistierie a cerului în care a încăput Comoara neapropiată,
Năstrapă în care s-a turnat mierea înţelepciunii cea curată,
Acoperământ ce îmbracă sufletul în strălucirile luminii,
Rug nemistuit pe care se aduce jertfa gândurilor iubirii,
Podoabă a inimilor celor ce privesc spre înălţime,
Rază coborâtă în a sufletului smerit adâncime,
Vas al Luminii din care se adapă primitorii nemuririi,
Împărăţie a tainelor descoperite pe căile rugăciunii.

joi, 27 martie 2014

De ce punem icoană în casă?

Icoana din casă



Icoana nu poate lipsi din casa creştinului. Prezenţa icoanei arată că acea casă este încreştinată, că familia care locuieşte acolo este creştină. Icoana din casă este o mărturisire a credinţei în Dumnezeu.
Icoana, prezenţă a celui înfăţişat în ea
Aşa cum fotografia sau tabloul unei persoane dragi ne aduc în faţă persoana dragă pe care o reprezintă, tot aşa şi icoana ne poartă cu gândul la cel înfăţişat în ea. Icoana este o prezenţă a celui înfăţişat în ea: a Mântuitorului Hristos, a Maicii Domnului sau a sfinţilor. Prezenţa chipului unei persoane este într-o măsură prezenţa respectivei persoane. Chipul ne pune în legatură cu persoana pe care o reprezintă, ne ajută să ne ducem cu gândul la ea sau mai curând, aduce persoana respectivă în faţa noastră, lângă noi, ne înlesneşte o întâlnire cu ea. Icoana ne ajută să ne rugăm mai bine, pentru că ne ajută să intrăm mai uşor în legatură cu Dumnezeu, să-L vedem în persoana Mântuitorului Hristos, să simţim prezenţa Maicii Domnului şi a sfinţilor pe care îi dorim împreună rugători cu noi şi pentru noi.
Cine nu iubeşte icoanele nu iubeşte cu adevărat nici pe cei care sunt înfăţişaţi în icoane
În rătăcirea lor, sectanţii spun că nu e bine să cinstim şi să ne închinăm la icoane pentru că sunt idoli, că nu e bine să te închini la o bucată de lemn sau hârtie, pentru că aşa spune legea lui Dumnezeu. Dar creştinii nu se închină la lemn sau hârtie. Cine-şi poate închipui că mamele şi bunicile noastre îngenunchează, se roagă şi plâng în faţa unor bucăţi de lemn aceia se înşeală amarnic şi îşi dau în felul acesta măsura întunecimii minţii lor. Cel mai simplu exemplu care este la îndemâna tuturor ne poate lămuri asupra acestui lucru: în faţa fotografiei unei persoane dragi, ceea ce ne bucură sau ne emoţionează nu este bucata de hârtie oricât de frumoasă ar fi aceasta, ci este chipul celui drag. Adeseori, de prea mult dor, sărutăm fotografia persoanei îndrăgite. Aceasta nu înseamnă că sărutăm hârtia, ci chipul celui drag şi prin aceasta persoana care ne este dragă. Fotografia ne este dragă şi o păstrăm cu sfinţenie mai ales când cel din fotografie este departe de noi. Dacă am pierde fotografia respectivă sau dacă cineva ne-ar rupe-o, de exemplu, ne-am supăra foarte tare şi ne-ar părea rău. Nu pentru că am pierdut o bucăţică de hârtie, ci pentru că am pierdut un semn, o prezenţă a celui drag. Cu cât ne este mai dragă persoana respectivă cu atât preţuim mai mult şi fotografia şi o ţinem la loc de cinste. Tot aşa şi icoanele. Cu cât ne sunt mai dragi Mântuitorul, Maica Domnului şi sfinţii, cu atât iubim şi cinstim mai mult icoanele. Cine nu iubeşte icoanele nu iubeşte cu adevărat nici pe cei care sunt înfăţişaţi în icoane. Altfel cum s-ar putea lipsi de chipurile celor dragi?
Icoana, fereastră spre adevăratul Dumnezeu
Dar icoana este mult mai mult decât o fotografie. Mai întâi, pentru că ea ne înfăţişează chipul lui Dumnezeu Însuşi, chipul Fiului lui Dumnezeu întrupat. Ea este o fereastră spre lumea lui Dumnezeu, spre Împărăţia cerurilor. Chipul Maicii Domnului şi cel al sfinţilor din icoane este chipul omenesc îndumnezeit, copleşit de lumina dumnezeiască a Împărăţiei lui Dumnezeu. Icoana este sfinţită prin chipul pe care îl reprezintă. Fără icoană ne putem rătăci de la adevăratul Dumnezeu, închipuindu-ne fiecare, după mintea, priceperea şi credinţa sa un Dumnezeu, care de cele mai multe ori este unul plăsmuit de imaginaţia noastră. Aşa încât riscul idolatriei este mult mai mare fără icoană, omul fiind tentat să-şi "închipuie" un Dumnezeu "convenabil", după propriile dorinţe şi nevoi.
Ce fel de icoană trebuie să punem în casă?
Este bine ca să punem în casele noastre icoane pictate pe lemn dupa rânduiala Bisericii. În lipsa celor pictate pe lemn, se pot folosi şi cele pe hârtie, fie lipite pe lemn, fie înrămate. Este foarte important să distingem între icoana adevărată şi tabloul religios. Icoana adevărată este cea care ne arată chipul îndumnezeit al Mântuitorului, al Maicii Domnului şi al sfinţilor, iar tabloul religios este cel care înfăţişează numai chipul omenesc al acestora. Pentru a nu greşi, se recomandă creştinului să întrebe preotul atunci când doreşte să-şi procure o icoană. Trebuie să fim foarte atenţi ce fel de icoană punem în casa noastră. Chipul acela se va întipări în mintea noastră, a copiilor noştri pentru totdeauna şi ne va ajuta să ne îndreptăm cu mintea spre Dumnezeu. Creştinul nu trebuie să se zgârcească tocmai atunci când cumpără o icoană.
Icoana dăruită
În tradiţia noastră se păstrează credinţa că este bine ca icoana să o primeşti în dar. Un lucru foarte frumos! De aceea, amintim aici, momentele prielnice pentru un astfel de gest binecuvântat. Este frumos şi foarte potrivit ca naşul să dăruiască prima iconiţă la botez. El poate oferi icoana cu chipul sfântului al cărui nume îl pune copilului. La fel, naşii de cununie. Ei pot oferi la cununie, în biserică, finilor lor, icoana sfântului care doresc ei să le fie ocrotitor al casei şi al familiei noi. Părinţii, pot şi ei să dăruiască o icoană copiilor, când aceştia se mută la casă nouă. În toate aceste prilejuri, sau cu alte ocazii, preotul parohiei poate şi el să ofere icoane credincioşilor săi. Putem oferi o icoană în dar prietenilor noştri, folosindu-ne de un prilej anume sau de o simplă vizită. Se vor bucura mai mult decât ne închipuim. Atenţie însă, icoana dăruită să fie de cea mai bună calitate. Dacă totuşi nu vom primi în dar icoana, este de la sine înţeles că nu vom sta fără icoană aşteptând, ci ne-o vom procura singuri.
Icoana de familie
Icoana moştenită de la părinţi este una dintre cele mai de preţ moşteniri. Ea are rolul de a ne lega de părinţii şi strămoşii noştri prin cea mai trainică legătură, cea a credinţei. Icoana veche, în faţa căreia s-au rugat părinţii, bunicii şi străbunicii noştri poartă încărcătura credinţei şi rugăciunilor acestora. Continuitatea credinţei este un element foarte preţios pentru spiritualitatea ortodoxă. De aici şi aprecierea deosebită pe care o acordăm tradiţiei. Nu trebuie să renunţăm la icoanele moştenite pentru nimic în lume. Aveam datoria de a le lăsa moştenire sfântă şi testament al credinţei copiilor şi nepoţilor noştri. Dacă nu am moştenit o icoană, putem să ne îngrijim noi ca în familia noastră să intre o icoană de preţ pe care să o lăsăm moştenire. Nimic mai frumos decât să auzi: "Această icoană o am de la mama mea" sau "de la bunica mea!"
Sfinţirea icoanei
Înainte de a fi aşezată în casă, icoana nouă se aduce la biserică pentru a fi sfinţită. Ea se lasă la biserică - de obicei patruzeci de zile - timp în care este ţinută în Sfântul Altar. Între timp, sau la sfârşitul celor patruzeci de zile, preotul o sfinţeşte, stropind-o cu apă sfinţită şi rostind rugăciunile rânduite de Biserică. Se recomandă ca preotul să scrie pe spatele icoanei data sfinţirii, hramul bisericii unde a fost sfinţită şi numele său.
Locul icoanei în casă
Este bine să avem în fiecare cameră câte o icoană. Locul icoanei în casă este pe peretele de răsărit. Pe peretele cu icoana nu trebuie să mai punem nimic altceva, pentru ca atenţia noastră să nu fie atrasă de alt lucru atunci când ne rugăm în faţa icoanei şi pentru că nu este bine să punem alături de icoană lucruri care nu au legătură cu aceasta. Punem icoana la răsărit pentru că ne rugăm întotdeauna cu faţa la răsărit, şi la biserică şi acasă. Răsăritul, locul de unde ne vine lumina, este semnul lui Dumnezeu, al Mântuitorului Hristos, numit în rugăciunile Bisericii "Răsăritul cel de sus", "Soarele Dreptăţii", etc... Apoi, lumina este semnul lui Dumnezeu, al binelui şi al lucrurilor bune care se fac la lumina zilei, în timp ce apusul, întunericul este semnul răului şi al lucrurilor care se fac la întuneric. Deci, trebuie să avem grijă să aşezăm icoana la răsărit, pentru a ne închina cu faţa la răsărit. A fost un timp când unii dintre creştini ţineau icoanele ascunse, după uşă, în vreun colţişor sau chiar în şifoniere sau în valize. A sosit timpul să scoatem icoanele la vedere şi să le aşezăm unde le este locul.

vineri, 22 februarie 2013

miercuri, 14 iulie 2010

Preacuvioase Parinte Spiridoane



Preacuvioase Parinte Spiridoane, preaintelepte, catre femeia cea moarta intocmai ca si catre una vie ai grait, pentru dragostea lui Dumnezeu. Si pe sarpe l-ai prefacut in aur celui cuprins de saracie, curgerea raului ai oprit, milostivindu-te de popor si imparatului i-ai stat inainte ca un doctor randuit de Dumnezeu. Morti ai inviat ca un ucenic al Lui si credinta ai lamurit-o in mijlocul a multi parinti. Deci toate acestea putandu-le intru Hristos, Cel Ce te-a intarit, pe Acela roaga-L si acum sa mantuiasca sufletele noastre.
Aparatorului credintei dreptmaritorilor, Cuviosului Parintelui nostru Spiridon, sa-i aducem din inima marturisiri multumitoare, toti care prin ale lui intelepte invataturi ne-am luminat cu credinta, si sa-i cantam: Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni!

Daca Dumnezeu nu ar fi existat, atunci El trebuia inventat caci fara Dumnezeu am fi fost mai saraci...




Dumnezeu este adierea racoroasa a vantului in arsita unei zile de vara...
Dumnezeu este raza de soare ce alinta mantia de roua a ierbii...
Dumnezeu este parfumul florilor de tei in noptile racoroase de vara...
Dumnezeu este zambetul fericit al unui pui de om...
Dumnezeu este susurul izvorului ce coboara vesel la vale...
Dumnezeu este paleta multicolora a toamnei...
Dumnezeu este primul fior al iubirii...
Dumnezeu este stralucirea de argint a lunii ce poleieste oglinda tremuranda a lacului...
Dumnezeu este fulgul de nea ce se topeste incet pe o geana...
Dumnezeu este trilul privighetorii ce se odihneste pe o ramura inflorita ...
Dumnezeu este dulceata apei de izvor...
Dumnezeu este petala catifelata a unui trandafir stropita de lacrimile unei ploi de vara...
Dumnezeu este parfumul fanului prospat cosit...
Dumnezeu este valsul fluturilor ce sorb dulceata florilor de primavara...
Dumnezeu este valul instelat al noptii...
Dumnezeu este imbratisarea marii intr-o zi torida de vara...
Dumnezeu este privirea curioasa a unui pui de caprioara ce exploreaza desisul padurii...
Dumnezeu este norul pufos ce pluteste pe albastrul infinit al cerului...
Dumnezeu este sarutul cald al soarelui ce topeste mantia imaculata a iernii...
Dumnezeu este lanul de grau ce se leagana lenes in bataia vantului...
Dumnezeu este ghiocelul delicat ce zambeste primei raze de soare...


Daca Dumnezeu nu ar fi existat, atunci El trebuia inventat caci fara Dumnezeu am fi fost mai saraci...

" Lasa sa te conduca Dumnezeu si atunci toate se implinesc, ti se fac cum trebuie. "





Nu intri in Imparatia in care nu ai trait pe pamant !"
" Lasa sa te conduca Dumnezeu si atunci toate se implinesc, ti se fac cum trebuie. "
"Cine vine si ma cauta, nu vine degeaba. Sa povestiti despre mine, ca eu sunt intre voi."
"Daca tii aceste doua faclii ridicate in sus - dragostea si smerenia, te mantuiesti. "
"Ma, ajuta-ma ca sa te ajut! Degeaba spun eu sa faci cutare lucru daca tu nu ma asculti!"
"Fiecare dintre noi vrea sa fie inteles, sa fie iubit, sa fie iertat..." - Parintele socotea ca boala apare in suflet si din suflet ricoseaza in trup. Arma Iertarii intoarce raul spre bine.
" Daca cineva n-ar avea picioare si ar implini intocmai ce spune parintele Arsenie Boca, omului aceluia i-ar creste picioarele la loc!"
" Pentru cel ce varsa o lacrima la mormantul meu, eu ma voi ruga la Dumnezeu! "



Nu se poate vorbi numai despre Maica Domnului.
Ea e prevăzută de Providenţă îndată după căderea omului.
Deci pomenirea Ei, pune din plin, problema refacerii omului.

Primul om refăcut, e Iisus, Fiul Ei, şi toţi ucenicii lui Iisus, deci Ea e şi Maica Bisericii. A fost

instituită, chiar de Iisus, când era pe cruce, ca maică a creştinătăţii, când i-a dat pe Ioan de

fiu şi lui Ioan i-a dat-o pe Ea de maică.
Dacă viaţa noastră s-ar reduce numai la viaţa aceasta, cea între leagăn şi mormânt, toată

zdroaba vieţii ar fi fară sens. Dar viaţa noastră nu e numai atâta. Ştim de la Iisus, că vom

purta şi chipul pe care ni 1-a arătat El, schimbându-Se la faţă. Aceasta însă, când Se va

naşte în noi Iisus, aşa cum S-a născut în sfânta Fecioară. Prin asceză şi iubire sufletul

nostru trebuie să ajungă la curăţia sufletului fecioară, în care se va naşte chipul nostru

veşnic. Nu e prin urmare numai o urmare a Domnului, o „imitatio Christi", ci şi o urmare a

Maicii Domnului. Iar Maica Domnului n-a fost scutită de niciuna din durerile omeneşti. De

mică a cunoscut refugiul şi prigoana lui Irod. Sabia durerilor a fost profeţită pentru sufletul

Ei.


Ea e modelul desăvârşit de curăţie şi iubire, duse până la jertfa: dovadă, că puţini erau

până sub crucea Răstignitului, şi printre cei puţini, era Maica Domnului. Tot aşa, pe lângă

orice răstignit al vieţii acesteia, puţini mai rămân pentru el către Dumnezeu, şi printre cei

puţini, e Maica Domnului. -Căci, spre a ajunge la refacerea noastră, trebuie să trecem prin

multe răstigniri, şi avem trebuinţă de o inimă de mamă pentru noi către Dumnezeu.
Dumnezeu ne părăseşte uneori; sfinţii nu sunt ascultaţi, dar iubirea de mamă întoarce

asprimea Dreptăţii lui Dumnezeu din nou în iubire. Exod 32: Moise se ruga, strâmtorând pe

Dumnezeu: încetează Doamne urgia Ta şi potoleşte-Ţi mânia şi socoteşte cu blândeţe

greşala poporului Tău. Adă-ţi aminte de robii Tăi: Avraam, Isaac şi Iacov...
- Nu ! a răspuns Dumnezeu. Lasă-Mă să-i zdrobesc, căci cu urgie M-am mâniat asupra lor

şi vreau să-i prăpădesc ! - Dacă nu-i ierţi, şterge-mă şi pe mine din Cartea Vieţii!
Şi a încetat urgia lui Dumnezeu; şi pentru rugăciunea lui Moise i-a iertat pe ei.
Cine-i Moise şi cine-i Maica Domnului ?



Când te-a lepădat Dumnezeu şi nici sfinţii nu se mai roagă pentru tine, a mai rămas cineva

care

nu te-a părăsit: e Maica Domnului, iar Maica Domnului e ascultată. „între robii lui

Dumnezeu şi Maica lui Dumnezeu e o deosebire fară margini" - zice sfântul Ioan

Damaschin. Dacă Moise, un rob, poate, prin rugăciunea lui, să oprească urgia lui

Dumnezeu şi nu-L lasă să se răzbune pe închinătorii la idoli, - cu atât mai mult rugăciunea

sfintei Fecioare Măria, va opri să nu cadă urgia divină, peste păcătosul popor creştin.
Al VH-lea Sobor ecumenic, având în vedere rătăcirile ereticilor despre sfinţi şi despre Maica

Domnului, hotărăşte: „A cinsti şi a mări mai întâi pe Născătoarea de Dumnezeu: mai înaltă

decât toate puterile cereşti; iar de asemenea şi pe sfintele Puteri îngereşti, fericiţii şi întru

tot lăudaţii Apostoli şi Prooroci, pe sfinţii mucenici, morţi pentru Hristos, pe sfinţii şi de

Dumnezeu purtătorii dascăli, şi toţi drepţii cuvioşi bărbaţi, şi a cere mijlocirea lor, pentru că

ei ne pot apropia de împăratul tuturor - Dumnezeu."
Şi cântă Biserica: „Sub milostivirea Ta scăpăm Stăpână, Născătoare de Dumnezeu

Fecioară ! întru rugăciunile noastre nu ne lăsa pe noi în scârbe, ci ne mântuieşte din nevoi:

Una, curată, Binecuvântată: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu."







RUGA PENTRU OAMENI






Tu esti Cuvantul si iubirea,

Tu ne-ai daruit nemurirea,

Ne apara si ne-ocroteste,

Tu cel ce-ai fost si cel ce este.



Pe Fiul Tau cel preaiubit,

Oamenilor, l-ai daruit,

Sufletul sa ni-l mantuiasca,

Cu puterea lui cereasca.



In suflet Doamne ne priveste,

Si iertare daruieste,

Invata-ne sa fim mai buni,

Tu iubitorule de oameni.

Ai venit printre noi Hristoase, sa ne daruiesti iubire si speranta, sa ne indrumi pe Calea Mantuirii, ai suferit, ai patimit si pe Cruce ai fost ratignit ...

Ai indurat umilinte, ai lacrimat si te-ai bucurat pentru noi, ai trait in modestie si curatenie sufleteasca si ne-ai daruit mereu iertarea Ta...



Mangaie Doamne sufletele noastre, arata-ne Calea Mantuitorule, roaga-te pentru noi Fiul lui Dumnezeu si vino sa alungi tristetea si indoiala ...



Sa nu uiti niciodata cat de mult ne-a iubit Hristos si sa nu iti pierzi increderea in puterea si iubirea lui ...

vineri, 2 iulie 2010


Icoana Sf. Ioan Botezatorul de la schitul românesc Prodromu

La o conferinta tinuta mai demult de scriitorul si teologul Danion Vasile in oraselul nostru, cei prezenti au primit la sfarsit cate o icoana a sfantului Ioan Botezatorul si o icoana a Maicii Domnului de la schitul romanesc Prodromu.
Icoana Sf. Ioan Botezatorul m-a uimit mult, nu mai vazusem niciodata chipul unui sfant incruntat.
Cred ca ii uimeste pe toti cei care o vad. Iata istoria acestei icoane:

Minunata încruntare de George Crăsnean

“Niciodata n-am putut uita privirea Sfantului Ioan de la Schitul Prodromu! Tristete si mahnire are-n ochi, dar nici mânia parca nu-i este straina…

Grecii spun ca initial nu a fost pictat astfel si ca Sfantul s-ar fi incruntat pe la 1821, dupa represaliile turcilor asupra eteristilor. Care eteristi s-ar fi ascuns si pe la schitul romanesc, iar cand osmanii au intrat in paraclis, au si inceput sa traga inspre altar, de frica sa nu fie vreun grec ascuns dupa iconostas. Atunci s-ar fi incruntat Sfantul Ioan Inaintemergatorul si si-ar fi modificat si cautatura, fiindca el se afla in stanga altarului, iar turcii care l-au suparat intrasera pe usa ce se deschidea la mijlocul laturii de apus. Si exista marturii ale batranilor de la Marea Lavra care spun ca le-ar fi intors turcilor si gloantele trase, incat cei scapati de moarte au luat-o la sanatoasa, lasand si schitul in buna pace.

Totdeauna cand am intrat in paraclis am simtit ca ma vede! N-am putut scapa de senzatia asta nici macar atunci cand intram cu mai multi inchinatori si speram ca va fi mai bland cu pacatele mele. Si cu toate acestea, niciodata nu pot sa ajung in Prodromu si sa nu ma inchin lui! Il simt acolo, viu, in dreapta schitului, in micul paraclis, ca un batran strajer ce ocroteste monahii prodromiti de sute de ani!

Mi-e si mai mare frica de el – pentru multimea pacatelor mele – dar mi-e si tare drag… Cel mai mare om nascut vreodata din femeie! Sa spuna Insusi Dumnezeu asa ceva despre tine! Oare de ce sa mai spun eu altceva?…”

***RAMURA INFLORITA***

Cuvinte vii, sensibile si revelatoare despre Maica Domnului


“Cand sufletul e in iubirea lui Dumnezeu, cat de bune, cat de placute si vesele sunt atunci toate. Dar, chiar si in iubirea lui Dumnezeu sunt intristari si, cu cat e mai mare iubirea, cu atat mai mari sunt si intristarile. Maica Domnului n-a pacatuit niciodata, nici macar cu un singur gand, nici n-a pierdut vreodata harul, dar si in ea au fost mari intristari; iar cand statea langa cruce, atunci intristarea ei a fost nemasurata ca oceanul si chinurile sufletului ei au fost neasemanat mai mari decat chinurile lui Adam la izgonirea din rai, pentru ca si iubirea ei era neasemanat mai mare decat iubirea Lui Adam in rai. Si daca a ramas in viata, e numai pentru ca a intarit-o puterea Domnului, fiindca Domnul a vrut ca ea sa vada Invierea Lui si, dupa Inaltarea Lui, sa ramana pe pamant spre mangaiere si bucurie apostolilor si noului popor crestin.

Noi nu ajungem la deplinatatea iubirii Maicii Domnului si de aceea nu putem intelege pe deplin intristarea ei. Iubirea ei era desavarsita. Ea iubea nemasurat de mult pe Dumnezeul si Fiul ei, dar iubea cu o mare iubire si norodul. Si ce n-a trait ea atunci cand oamenii pe care-i iubea atat de mult si a caror mantuire o dorea pana la capat, au rastignit pe Fiul ei preaiubit? Nu putem pricepe aceasta, pcntru ca in noi iubirea de Dumnezeu si de oameni e mica.
Asa cum iubirea Maicii Domnului e nemasurata si neinteleasa, asa si intristarea ei e nemasurata si neinteleasa pentru noi.

O, Fecioara Preacurata, Maica lui Dumnezeu, spune-ne noua, copiilor tai, cum iubeai pe Fiul si Dumnezeul tau cand traiai pe pamant? Cum se veselea duhul tau de Dumnezeu, Mantuitorul tau [Lc 1, 47]? Cum priveai fata Lui preafrumoasa cu gandul ca El este Cel pe Caruia Ii slujesc cu frica si dragoste toate puterile ceresti? Spune-ne, ce simtea sufletul tau cand tineai in bratele tale Pruncul minunat? Cum L-ai crescut? Care au fost durerile sufletului tau cand, impreuna cu Iosif, L-ai cautat vreme de trei zile in Ierusalim? Ce chinuri ai trait atunci cand Domnul a fost dat spre rastignire si a murit pe cruce? Spune-ne, care a fost bucuria ta la Inviere si cum tanjea sufletul tau dupa Inaltarea Domnului? Sufletele noastre sunt atrase sa cunoasca viata ta impreuna cu Domnul pe pamant, dar tu n-ai vrut sa asterni aceasta in scris si ai invaluit in tacere taina ta.
Multe minuni si mile am vazut de la Domnul si de la Maica Domnului si nu pot sa dau nimic in schimb pentru aceasta iubire.

Ce as putea da Preasfintei noastre Stapane pentru ca nu s-a scarbit de mine in pacat, ci m-a cercetat si luminat cu milostivire? N-am vazut-o dar Duhul Sfant mi-a dat sa o cunosc din cuvantul ei cel plin de har, si mintea mea se bucura si sufletul meu este atras spre ea cu atata iubire, ca si numai chemarea numelui ei e dulce inimii.

Intr-o zi, pe cand eram un tanar frate sub ascultare, ma rugam inaintea icoanei Maicii Domnului si rugaciunea lui Iisus a intrat in inima mea si a inceput sa se rosteasca de la sine. Intr-o zi ascultam in biserica o citire din prorocul Isaia, iar la cuvintele: “Spalati-va si va veti curati” [Is 1, 16), mi-a venit gandul: “Poate ca Maica Domnului a pacatuit vreodata, chiar si numai cu gandul“. Si, lucru uimitor, in inima mea, deodata cu rugaciunea, un glas mi-a spus lamurit “Maica Domnului n-a pacatuit niciodata, nici macar cu gandul“. Astfel, Duhul Sfant a dat marturie in inima mea curatia ei. Dar in timpul vietii ei pamantesti si in ea a fost o oarecare nedeplinatate si unele greseli, dar fara de pacat. Se vede aceasta din Evanghelie atunci cand, intorcandu-se de la Ierusalim, nu stia unde era Fiul ei si L-a cautat impreuna cu Iosif vreme de trei zile [Lc 2, 44-46).

Sufletul meu se infricoseaza si se cutremura cand se gandeste la slava Maicii lui Dumnezeu. Mintea mea este slaba si inima mea e saraca si neputincioasa, dar sufletul meu se bucura si e atras sa scrie despre ea macar un cuvant. Sufletul meu se inspaimanta de o asemenea indrazneala, dar iubirea ma impinge sa nu ascund recunostinta mea fata de milostivirea ei.
Maica Domnului nu si-a asternut in scris gandurile, nici iubirea ei pentru Dumnezeul si Fiul ei, nici durerile sufletului ei in vremea rastignirii, pentru ca nu le-am fi putut nicicum intelege, caci iubirea Ei pentru Dumnezeu e mai puternica si mai arzatoare decat iubirea serafimilor si a heruvimilor, si toate puterile ceresti ale ingerilor si arhanghelilor sunt mute de uimire in fata ei.
Chiar daca viata Maicii Domnului e ca invaluita intr-o tacere sfanta, Bisericii noastre Ortodoxe Domnul i-a dat sa cunoasca ca iubirea ei imbratiseaza intreaga lume si ca, in Duhul Sfant, ea vede toate noroadele de pe pamant si, asemenea Fiului ei, ii este mila de toti si miluieste pe toti.

Ah, daca am sti cum iubeste Preasfanta pe toti cei ce pazesc poruncile lui Hristos si cat ii este de mila si se intristeaza pentru cei ce nu se indreapta. Am simtit acest lucru pe mine insumi. Nu mint, spun adevarul inaintea fetei lui Dumnezeu, pe Care sufletul meu Il cunoaste: cu duhul am cunoscut-o pe Preacurata Fecioara. N-am vazut-o, dar Duhul Sfant mi-a dat sa o cunosc pe ea si iubirea ei pentru noi. Daca n-ar fi fost milostivirea ei, as fi pierit de mult, dar ea a vrut sa ma cerceteze si sa ma lumineze sa nu mai pacatuiesc. Ea mi-a spus: “Nu-i frumos pentru Mine sa ma uit la tine sa vad ce faci!” Cuvintele ei erau placute, linistite si blande, si ele au lucrat asupra sufletului meu. Au trecut de atunci mai mult de patruzeci de ani, dar sufletul meu n-a putut uita aceste cuvinte dulci si nu stiu ce i-as putea da in schimb eu, pacatosul, pentru dragostea ei fata de mine, necuratul, si cum voi multumi bunei si milostivei Maici a Domnului.

Cu adevarat, ea este Ocrotitoarea noastra la Dumnezeu si chiar si numai numele ei bucura sufletul. Or, tot cerul si tot pamantul se bucura de iubirea ei. Lucru minunat si neinteles. Ea viaza in ceruri si vede neincetat slava lui Dumnezeu, dar nu ne uita nici pe noi, sarmanii, si acopera cu milostivirea ei tot pamantul si toate noroadele.
Si pe aceasta Preacurata Maica a Sa Domnul ne-a dat-o noua. Ea este bucuria si nadejdea noastra. Ea este Maica noastra dupa duh si, ca om, e aproape de noi dupa fire si tot sufletul crestinesc e atras spre ea cu iubire“.

Sfantul Siluan Athonitul