O, Preabinecuvântată Stăpână, Potirul slavei cereşti întru Care Se păstrează darurile milostivirii Fiului Tău, adapă-ne pe noi, cei însetaţi şi seacă izvorul patimilor noastre cu focul rugăciunii Tale. Pleacă-Ţi privirea Ta de Maică asupra noastră, a celor biruiţi de patimi cumplite, şi trezeşte conştiinţa noastră adormită în păcat. Cu picăturile rugăciunii Tale curăţeşte mintea noastră ce s-a făcut tablă a gândurilor spurcate. Fă să înceteze potopul patimilor cu fulgerul mijlocirii Tale şi pe cerul inimii mele închipuie norii gândurilor dumnezeieşti. Ploaia milostivirii Tale de Maică să se reverse şi asupra nevredniciei mele, căci nepunând eu nici un început bun întru pocăinţă, mă tem de aruncarea în focul cel veşnic. Ca nişte seminţe duhovniceşti aruncă cu mâna Ta iubitoare de dăruire gânduri smerite de rugăciune în pământul inimii mele, ca să mă învrednicesc întru osteneala minţii a aduce roade vrednice de darul Tău. Pune în mine, cel cu totul împietrit, şi cărarea fricii de Dumnezeu, căci în nepăsare petrecând eu, m-am păgubit de săvârşirea vreunei lucrări duhovniceşti. Alungă din mintea mea pătimaşă închipuirile slavei deşarte şi stinge focul poftelor cu apa gândurilor smerite. Îmblânzeşte inima mea cea muşcată de şerpii patimilor şi leagă rănile mele cele din păcate cu dragostea Ta de Maică.
Miluieşte-ne pe noi, ca pe nişte neputincioşi străini de poruncile Fiului Tău şi dă-ne şi nouă, nevrednicilor, a sta cu evlavie în preeacinstită biserica Ta, răscumpărând vremea petrecerii noastre pe căile păcatelor. Înmulţeşte în vistieriile cămării inimii noastre toate bunătăţile cereşti şi cu fapte bune împodobeşte veşmântul cel întunecat al sufletului nostru. O, Preacinstit Potir al darurilor, din care ne adăpăm cu dulceaţa Înţelepciunii, potoleşte setea noastră de mântuire şi trage-ne din marea păcatelor cu mâna Ta cea tare, Ceea Ce ai purtat în braţele Tale pe Adâncul milostivirii. Ceea Ce Te-ai făcut Cort al mântuirii tuturor celor ce aleargă la Tine, primeşte-mă şi pe mine, cel rău udat de ploaia păcatelor. Revarsă râurile milostivirii Tale tuturor, ca să-Ţi aducem Ţie, Izvorule al Vieţii, neîncetată mărire şi mulţumire, iar Fiului Tău slavă şi mulţumirea cea cu umilinţă pentru binefacerile revărsate nouă, nevrednicilor, prin Tine, Maica Sa. Amin.
Potirul Cel nesecat al Cuvântului astăzi se arată în oglinda inimilor,
Întunericul se risipeşte şi vedem limpede Izvorul luminilor,
Îngerii dănţuiesc în jurul Potirului de slavă cu ochi gânditori,
Şi oameni căzând în adâncul smereniei se acoperă cu vălul sfintei tăceri.
Făcliile gândurilor noastre stinse de viforul patimilor, le aprinde Stăpână,
Căci neştiind a Te lăuda pe Tine, gândul mi-e întristat de lipsa de lumină,
Din grădina Raiului culegând floarea cea tainică a înţelepciunii,
Dă-mi mie mireasma ei, ca să încep a-Ţi aduce stihurile nemuririi.
Întinat fiind eu cu multe păcate şi ademenit de otrava ispitelor,
Nu mă pricep a scrie despre cele cereşti şi îmi lipseşte priceperea cuvintelor.
Caută spre neputinţa mea cu ochi milostiv, măcar că nu ştiu a mă ruga,
Dar pentru a nu umbri slava Ta în sufletul meu, dă-mi harul tău a mă lumina.
Serafimii se înfricoşează şi nu pot ajunge la înălţimea laudelor Tale,
Heruvimii în neîncetatul zbor nu pot graniţele de nepătrunsă luminare,
Toată lumea îngerească suspină şi nimeni nu s-a aflat vrednic a Te mări după vrednicie,
Iar eu, un vas de lut, lovit de păcat, ce laudă Îţi voi aduce ca s slăvesc a Ta măreţie ?
Nimic nu fac şi cuvintele mele mai bine s-ar acoperi cu vălul tăcerii,
Căci nu sunt vrednice de lauda Ta, iar eu rămân un vas al nepăsării.
Dar pentru mulţimea îndurărilor Tale umbreşte-mă pe mine, cel păcătos, cu raza iubirii Tale,
Şi măcar că nu sunt vrednic de nici un dar, umple vasul minţii mele cu apa cea înţelepţitoare.
Astăzi a sosit prăznuirea icoanei Tale făcătoare de minuni,
Astăzi îngerii coboară să vestească lumii ale Tale milostiviri,
Veniţi toţi cei chinuiţi de arşiţa patimilor necruţătoare,
Şi vom bea din potirul Stăpânei apa cea tămăduitoare.
Taine înfricoşătoare în Tine s-au lucrat, Izvorule a toată mângâierea,
Care ne-ai răsărit nouă Viaţa Cea nemuritoare Ce vindecă toată durerea,
Purtarea Ta de grijă nu încetează a ne cerceta, luminând calea mântuirii,
Iar pe cei ce ostenesc pe drum îi adapi cu apa întăritoare a iubirii.
Măcar că nu ştim a Te lăuda şi pâcla păcatelor cu totul sufletul ne-a împovărat,
Cu apa Cuvântului ne curăţeşte, redând frumuseţea cea dintâi a vasului luminat.
Caută cu milostivire la suspinurile inimii celor ce Te cheamă cu credinţă,
Şi picături de îndurare revărsând, ne rânduieşte tuturor pocăinţă.
Pe Hristos- Apa vieţii- L-ai purtat, revărsând nouă ploaie de îndurări,
Şi în vasele inimilor ai turnat Cuvântul Cel izvorâtor de luminări.
Mintea mea cea înnegrită de păcat o curăţeşte cu roua rugăciunilor Tale,
Şi lovindu-o cu toiagul harului, fă să răsară râuri de înţelepciune cu îndestulare.
De marea grijilor lumeşti sunt înghiţit şi nu aflu limanul rugăciunii,
Timpul aleargă, pierzându-şi răbdarea şi nu văd la mine vreo roadă a mântuirii,
Ce să fac ? Poate n-are suficientă lumină sau poate apa e neîndestulătoare ?
Să suflu cu putere, ca mai mult aer să vină în grădina inimii nelucrătoare.
Oricât m-aş strădui nimic nu convinge inima mea să rodească,
Sufletul cel gol cuprins de împietrire nimic nu vrea să înflorească.
Pe cei chinuiţi de patima beţiei îi tămăduieşti în chip minunat,
Dându-le să bea din potirul harului cel curăţitor de păcat,
Mai rău decât cei stăpâniţi de patima beţiei sunt eu, cel cu totul întinat,
Căci mă îmbăt cu nevăzuta sevă a gândurilor rele şi sufletul mi-e clătinat.
Râuri de necurăţie curg din inima mea cea întunecată de norii păcatelor,
Şi fulgerele răutăţii mereu mă tulbură, aruncându-mă în nisipul patimilor.
Vasul inimii mele e plin de otrava cugetelor necurate, ce mă chinuiesc,
Iar din minte iese fumul închipuirilor prin care rugăciunea întinez.
Vas cu totul de aur al înţelepciunii te-ai făcut, strălucind cu lumina virtuţilor,
Pe mine, vasul cel stricat plin de găurile păcatelor, mă acoperă cu vălul Sfinţilor,
Nu sufăr a păstra în mine roadele Duhului, ci alerg să mă umplu de necurăţie,
Şi cu noroiul păcatelor mă încarc şi încă mă şi bucur de a mea nevrednicie.
De băutura patimilor mă izbăveşte, întinzându-mi paharul harului Tău,
Ca să-mi adape setea de îndumnezeire şi să mă întărească în lupta cu vrăjmaşul meu,
Născătoare de Dumnezeu, Ceea Ce eşti Paharul de taină al Cuvântului,
Dă-mi şi mie să beau din mirul cel nestricăcios al darurilor Duhului.
Valurile patimilor mele le depărtează din ţarina inimii,
Şi roua harului Tău fă să îmi aducă pacea iubirii,
Potirul nesecat al darurilor eşti, revărsând din destul mângâiere,
Picură şi peste mintea mea semeaţă valuri calde de tăcere.
Potir al tuturor darurilor Te-ai făcut, sfinţind inimile credincioşilor care Te cinstesc,
Pe mine, cel ce am alunecat pe noroiul patimilor mă ridică cu ajutorul Tău ceresc,
Florile virtuţilor aducând, ai umplut vasele inimilor pline de apa milostivirii,
Şi cu cântări luminate ai veselit gândurile cele ţinute în temniţa pătimirii.
Potir al iubirii Te-ai făcut mângâind rănile noastre sufleteşti,
Şi pământul inimilor îl stropeşti, ca să aducă roade duhovniceşti,
Pe mine, cel lipsit de iubire, mă întoarce spre pocăinţă,
Şi în vasul inimii varsă măcar o picătură de umilinţă.
Potir al înţelepciunii celei ce covârşeşte şi înţelegerea heruvimilor,
Revarsă apele înţelegerii sfinţitoare şi celor lipsiţi de razele luminilor,
Palat Ce ai încăput pe Cel mai presus de ceruri Te-ai făcut, Stăpână,
Casa dărâmată de păcat a sufletului meu o rezideşte pe temelia cea bună.
Potir al milostivirii în care s-a revărsat ploaia de îndurări a Treimii,
De sub norul Tău ocrotitor nu mă izgoni pe mine, vasul pătimirii,
Cu roua cuvintelor mângâind sufletele cele rănite de sabia întristării,
Pe toţi îi călăuzeşti pe căile nesfârşite ale rugăciunii şi iluminării.
Sufletul meu cel ofilit de păcat şi lepădat în groapa deznădăjduirii,
Îl înrourează cu apa darurilor Tale ca să oglindească bucuria luminii,
Din izvorul îndurărilor Tale mă adapă, măcar că sunt vas al răutăţii,
Şi cu gânduri smerite dă-mi să sap pământul inimii lipsite de dulceaţa blândeţii.
Bucură-Te, Potir nesecat al înţelepciunii celei dumnezeieşti,
Râu pururea curgător al darurilor celor îngereşti,
Milostivire neînţeleasă de gândurile inimii omeneşti,
Izvor al rugăciunii ce înrourează inimile duhovniceşti,
Iubire ce covârşeşte puterea de cuprindere a minţii,
Ploaia cea curăţitoare a harului după care suspină Sfinţii,
Acoperământ sub care aleargă cei prigoniţi de păcat,
Vas din care ne adăpăm cu apa Cuvântului-Împărat,
Măreţie a laudelor neajunsă de leagănul minţii râvnitoare,
Untdelemn ce pecetluieşte rănile sufletelor neştiutoare,
Nor luminat care trimite tuturor picături sfinţitoare,
Rază a Cuvântului Ce descuie uşa mântuitoare,
Vistierie a cerului în care a încăput Comoara neapropiată,
Năstrapă în care s-a turnat mierea înţelepciunii cea curată,
Acoperământ ce îmbracă sufletul în strălucirile luminii,
Rug nemistuit pe care se aduce jertfa gândurilor iubirii,
Podoabă a inimilor celor ce privesc spre înălţime,
Rază coborâtă în a sufletului smerit adâncime,
Vas al Luminii din care se adapă primitorii nemuririi,
Împărăţie a tainelor descoperite pe căile rugăciunii.
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
