CRINUL SI POVESTEA LUI

Crinul a fost o floare populara in stravechea civilizatie iudaica, fiind mentionat atat in vechiul cat si in noul testament. Pe masura ce crestinismul a capatat amploare, crinul a devenit un simbol al castitatii, puritatii si virtutii. Intr-o straveche legenda biblica se spune ca florile de crin au rasarit din lacrimile Evei atunci cand a fost alungata impreuna cu Adam din paradis. Crinul a fost asociat indeaproape cu Fecioara Maria, acest caz fiind unul din nenumaratele exemple in care un atribut al unei divinitati pagane (Afrodita, Hera, Tripla Hecate) a fost impartasit mamei lui Hristos. Prin alaturarea lui cu Fecioara Maria, crinul a devenit un simbol al martirelor virgine si a numerosi sfinti. Atat in traditia pagana cat si in cea crestina, crinul este un insemn al fertilitatii.

In ceremoniile de nunta grecesti, preotul aseza pe capul miresei o coronita din flori de crin impletite cu spice de grau, ca un simbol al puritatii si belsugului. Crinul este si un simbol al mortii, fiind pus in trecut pe mormintele tinerilor nevinovati.

Floarea de crin nu are proprietati medicinale recunoscute. In trecut se credea ca poseda proprietati magice, in perioada elisabetana el fiind utilizat in numeroase retete de tratare a febrei sau ca unguent de curatare a ranilor si arsurilor sau ca anestezic contra durerilor reumatice sau artitice.

Cuvinte alese ale Maicii Gavrilia Papaiannis (1897-1992)

.

1. Orice loc poate deveni locul Învierii. Este de-ajuns să trăiești smerenia lui Hristos.

4. Aceasta e spiritualitatea ortodoxă: nu o cunoaștere pe care o înveți, ci o cunoaștere pe care o înduri.

5. Să nu vă doriți multe lucruri, mai multe decât aveți și care sunt îndepărtate. Mai bine îngrijiți-vă să sfințiți cele pe care le aveți.

6. Aceasta este educația: să învățăm să-L iubim pe Dumnezeu.

9. Nu (contează) ceea ce spunem, ci cum trăim. Nu ceea ce facem, ci ceea ce suntem.

11. Dacă ai dragoste pentru toată lumea, întreaga lume e frumoasă.

12. A zis cineva: creștinul este acela care curățește dragostea și sfințește fapta.

16. Devenim o întruchipare a Cerului atunci când zicem “Facă-se voia Ta precum în cer, și pe pământ”

17. Omul care nu iubește nu observă asta, cum omul nu își dă seama că respiră.

18. Când porțile Raiului sunt deschise, și porțile de pe pământ sunt deschise.

19. Când mintea nu este risipită în lucruri lumești și este unită cu Dumnezeu, chiar și când spunem “Bună ziua”, cuvintele noastre devin o binecuvântare.

20. Orice respingere și orice lucru rău ne distruge lucrarea.

23. De multe ori Dumnezeu nu vrea fapta, ci intenția. Îi este destul să vadă că dorești săi împlinești poruncile.

24. Iisus Hristos a dat regula de aur: singur și cu ceilalți.

25. Când Dumnezeu ne-a făcut, ne-a dat viață și a suflat Duhul Său întru noi. Acel Duh este Dragostea. Când ne lipsește dragostea, rămânem doar trup și astfel suntem cu totul morți.

27. Dacă vrem să ajungem la lepădarea de sine, să iubim, să iubim și iar să iubim, și astfel să ne unim întru totul cu Celălalt, cu fiece “altul”. Apoi, te întrebi la sfârșitul zilei: “Vreau ceva?” - “Nu” - “Îmi trebuie ceva?” “-Nu.” - “Îmi lipsește ceva?” - “Nu”. Asta e!
28. Omul înduhovnicit este cel care ajunge la deplina lepădare de sine și care a înțeles pe de-a-ntregul că orice se întâmplă este din voia sau cu îngăduința lui Dumnezeu.

30. Să nu dorești niciodată nimic altceva decât voia lui Dumnezeu și să primești cu dragoste relele care ți se întâmplă.

31. Să nu răspunzi cuiva cu răul pe care ți l-a adus, ci vezi-L pe Hristos în inima lui.

32. Să nu zici niciodată: “De ce mi s-a întâmplat mie asta?” Sau când vezi pe cineva cu cangrenă sau cancer sau orb, să nu te întrebi “De ce li s-a întâmplat lor asta?” Ci roagă-L pe Dumnezeu să-ți dea să vezi de partea cealaltă a râului (vieții de aici- n.ed.). Atunci vei vedea cu îngerii cum sunt lucrurile e fapt: toate se fac conform planului lui Dumnezeu. Toate!

38. Când te-ai gândit să critici… la judecarea celorlalți, roagă-L pe Domnul să te stăpânească în acel ceas, ca să poți iubi acea persoană așa cum Domnul o iubește. Apoi Domnul te va ajuta să vezi în ce stare te afli. Dacă Hristos ar fi de față, ai putea critica pe cineva?

42. Ceea ce spunem rămâne veșnic.

43. Numai când vei avea Dragoste desăvârșită vei putea să ajungi la nepătimire.

48. Când va fi nevoie, Dumnezeu ne va trimite pe cineva. Suntem cu toţi împreună-mergători.

49. Limbajul lui Dumnezeu este tăcerea.

50. Oricine trăiește în trecut este ca și cum ar fi mort. Oricine trăiește în viitor în imaginația lui este naiv, pentru că viitorul îi aparține doar lui Dumnezeu. Bucuria lui Hristos se găsește doar în prezent, în veşnicul Prezent al lui Hristos.

67. Dragostea este mereu pe Cruce.

68. Dragostea nu se găsește altundeva decât pe Cruce.

69. O relație este dificilă atunci când “Eu” este pus înaintea lui “Tu”.

70. Precum Domnul te iubește, așa îl iubește și pe dușmanul tău.

74. Ar trebui să facem în așa fel încât să trăim în lume ca uleiul și apa dintr-o candelă, care nu se amestecă și altfel trăiesc întru și pentru Dumnezeu: în lume, sau nu din lume.

80. Numai când suntem liniștiți, nu trupuri agitate… care se foiesc de colo-colo… prinși în multe activități… le îngăduim îngerilor să facă ceva.

81. Fă ceea ce trebuie să faci, și Domnul va face ceea ce trebuie să facă.

95. Domnul a zis: “Oricine ar vrea ceva, crezând, va primi acel lucru”. Destul este ca acea rugă să fie în acord cu poruncile Domnului, adică: cu Dragostea.

101. Ca să se întâmple minuni, destul este să iubim. Nici rugăciunea, nici șiragul de mătănii nu are asemenea putere.

102. Experiența mea mă învață că nimeni nu poate ajuta pe altcineva, oricât de mult și-ar dori ei, cu dragoste, aceasta. Ajutorul vine doar de la Dumnezeu la timpul hotărît de El.

103. Când Îl avem mereu pe Dumnezeu în minte, Domnul se gândește și El mereu la noi.

105. Suntem de folos doar când nu existăm pentru noi înșine; și invers.

106. Nu trebuie să luăm hotărâri în locul altora. Să îi lăsăm în seama Îngerilor și aceștia vor găsi cea mai bună soluție.

107. Să nu uiți niciodată că ești al Lui.

108. Ca Simon din Cirene să fim gata să alergăm în ajutorul semenilor noștri.

109. Dacă ceri ajutor de la un om ocupat, el te va ajuta, nu omul leneș și nepăsător.

110. Vai mie, dacă nu iubesc!

111. Trei lucruri sunt de trebuință: întâi, dragostea; cel de-al doilea: dragostea; și al treilea: dragostea.

116. Cel care nu vrea să vadă pe nimeni nu este om.

117. Nicăieri nu suntem “pentru totdeauna”.

118. Orice ni se întâmplă este numai vina noastră.

119. În fiecare dimineață, să semnăm în alb noua pagină care se deschide. Să-L lăsăm pe Dumnezeu să scrie pe ea ce vrea.

183. Dragostea este o bombă care nimiceşte tot răul.

194. Cea mai mare parte a rugăciunii mele este acum de mulțămire. Ce altceva să cer, dacă am totul?

199. Domnul a pus înțelegerea în cap. Știi de ce? Ca să nu ne vedem pe noi înșine. Da! Ca să-l vedem doar pe celălalt și să-l iubim doar pe celălalt. Și ca să ne vedem pe noi înșine în ochii Celuilalt.

259. Orice om este “trimis”.

290. Ziua și noaptea să-L binecuvântăm pe Domnul pentru darurile pe care ni le dă!

291. Puține cuvinte, multă dragoste. Către toți. Oricine ar fi ei.

.

să dăm ce nu avem.

Dar sa-l ascultam pe Michaux: in manastirea unde ar dori sa fie primit se prezinta un candidat la calugarie. Ii marturiseste staretului: sa stiti, Parinte, ca nu am nici credinta, nici lumina, nici esenta nici curaj, nici incredere in mine si nici nu pot sa-mi fiu mie insumi de ajutor, iar altora cu atat mai putin; nimic nu am.

Firesc ar fi fost sa fie de indata respins. Nu asa insa. Ci staretul (abatele, zice poetul francez) ii raspunde: Ce-are a face! Nu ai credinta, nu ai lumina; dandu-le altora, le vei avea si tu. Cautandu-le pentru altul, le vei dobandi si pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele si semenul tau esti dator sa-l ajuti cu ce nu ai. Du-te: chilia ta e pe coridorul acesta, usa a treia pe dreapta.

Nu din prisosul, nu din putinul tau, ci din neavutul tau, din ceea ce iti lipseste. Daruind altuia ce nu ai - credinta, lumina, incredere, nadejde - le vei dobandi si tu.

“Trebuie sa-l ajuti cu ceea ce nu ai.” “Dand ce nu ai, dobandesti si tu, cel gol, cel pustiit, cele ce-ti lipsesc.”

“Cu ceea ce crezi ca nu ai, dar care este, care va fi in tine.

Mai adanc decat adancul sinei tale. Mai tainuit, mai infasurat, mai limpede izvor navalnic care circula fara oprire, chemand, imbiind la partasie.”

Da, numai asa putea vorbi un slujitor al lui Hristos, al Celui tainic: paradoxal (precum intotdeauna ne-a invatat: de vrei sa carmuiesti, slujeste; de vrei sa fii inaltat, smereste-te; de vrei sa mantuiesti sufletul, pierde-l pentru Mine; de vrei sa-ti recastigi nevinovatia, recunoaste-te vinovat) si uluitor (de vei da ce nu ai, vei dobandi si tu ceea ce ai dat altora).

Desigur. Nici nu se putea altminteri! Cum oare am putut gandi macar o clipa - necum ani de zile - ca Hristos doreste sa dam din ce avem: prisosul, putinul, totul! Mare isprava, destoinica scofala! prea omeneasca, sarmana, jalnica treaba. Altceva ni se cere: ce pare a fi cu neputinta. Altceva ni se fagaduieste: ceea ce nu-i de conceput si de necrezut!

In adevar, dand peste fire, luam har peste har. Cel slab, prin urmare, sa rosteasca: da-mi, Doamne, cand sunt descumpanit si gol, vointa si nerusinare ca sa pot da din ceea ce nu am. Tu fa ca darul acesta al meu - paradoxal, absurd si indraznet - sa se intoarca asupra-mi prin mila Ta care socoteste intelepciunea oamenilor drept nebunie si adagiul “Nemo dat quod non habet” arama sunatoare si chimval zanganitor. Tu care ceri numai imposibilul si faptuiesti numai ce mintea omeneasca nu poate sa priceapa.

Din Nicolae Steinhardt, "Daruind vei dobandi"

Nu este greu, este imposibil! insa la Dumnezeu imposibilul devine posibil.

Natalia

S-ar putea să îţi placă şi:

O, om!

O, om ce mari raspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui in scris sau grai,
De pilda ce la altii dai,
Caci ea mereu, spre iad, sau rai,
Pe multi o sa-i indrume.

Ce grija trebuie sa pui
In viata ta, in toata,
Caci gandul care-l scrii sau spui,
S-a dus, in veci nu-l mai aduni
Si vei culege roada lui,
Ori viu, ori mort, odata.

Ai spus o vorba, vorba ta,
Mergand din gura-n gura,
Va-nveseli sau va-ntrista
Va curati sau va-ntina,
Rodind samanta pusa-n ea
De dragoste sau ura.

Scrii un cuvant: cuvantul scris,
Ramane-n urma drum deschis
Spre ocara sau slava.

Ai spus un cantec,
Versul tau, ramane dupa tine,
Indemn spre bine, sau spre rau,
Spre curatie , sau desfrau,
Lasand in inimi rodul sau,
De har sau de rusine.

Arati o cale, Calea ta
In urma ta nu piere,
E calea buna, sau e rea
Va prabusi, sau va-ntina,
Vor merge suflete pe ea,
La pace, sau durere.

Traiesti o viata, viata ta
E una, numai una
Oricum ar fi, tu nu uita,
Cum ti-o traiesti, vei castiga
Ori fericire pe vecie,
Ori chin pe totdeauna.

O, om ce mari raspunderi ai!
Tu vei pleca din lume,
Dar ce ai spus prin scris, sau grai,
Sau lasi, prin pilda care-o dai,
Pe, multi, pe multi, spre iad sau rai,
Mereu o sa-i indrume.

Daci nu uita : Fii credincios!
Cu grija si cu teama
Sa lasi in inimi luminos
Un semn, un gand, un drum frumos,
Caci pentru toate, ‘nendoios,
Odata, vei da seama.

Natalia

DORUL BUNICII de Sfântul Ioan Iacob-Hozevitul

DORUL BUNICII

de Sfântul Ioan Iacob-Hozevitul

Pe prispa casei stă la soare
Batrâna cu nepotul ei,
Privind duios acum în zare,
Cum zboară cârd de funigei.

Pe spatele încovoiate
Cad perii albi de sub tulpan
şi singura ei mângâiere
E nepoţelul cel orfan.

Fiind acuma sărbatoare,
Batrâna pe nepot l-a pus
Ca sa citească dintr-o carte
Cu «Patimile lui Iisus».

Dar numai cât începe rostul
şi dânsa prinde iar a plânge,
Incât în pieptul lui cel fraged
Prunceasca inimă se frânge!

– "Ce ai, mămucă, totdeauna,
De plângi aşa de dureros,
Când pomenesc de Sfânta Cruce
şi «Visul Maicii lui Hristos»?"

Cu vocea ei nespus de dulce,
şi înecată în suspin,
Rosteşte către el, privindu-l
Ca niciodată mai blajin:

– "Când spui de Maica Preacurata
şi Domnul cum a patimit,
Atuncea mă gândesc la moarte,
Că iată, am îmbătrânit!

Şi inima în piept se frânge,
Aminte aducându-mi iar,
Că pe Maxim din bătălie
L-aştept, săraca, în zadar!"

– "Mămucă, cine este dânsul,
Că mult îl plângi când şezi la tors,
O fi închis şi el de «oameni»
Sau pentru ce nu s-a întors?"

– "O, puiule, ai duhul fraged,
Nu poţi acuma încăpea
Durerea de la casa noastră;
Aş vrea să nu mai ştii de ea!"

– "De ce ascunzi (mă rog) de mine
şi plângi mereu aşa cu dor?
Acuma cine vrei sa vie?
Pe mine doar mă ai fecior!"

– "O, nu! feciorul meu e altul,
Tu eşti «copilul nimănui»!
De tatăl tău nu ştiu acuma,
Iar maica ta, săraca, nu-i!

Maxim, când a plecat de-acasă,
Mai mult ca toate m-a rugat -
Sa fiu ca mamă şi părinte
Pentru micuţul lui băiat!

Mereu aştept cu nerăbdare
Să vină dânsul din «răzbel»
şi văd că «demobilizaţii»
Nu spun nimica despre el.

Mă uit în zare totdeauna
şi uneori eu stau la drum,
Având aşa închipuirea
Că poate vine el acum.

Aud că el a fost în luptă
Cu ungurii peste Carpaţi
şi mulţi din regiment cu dânsul
Au fost prizonieri luaţi.

De asta încă trag nadejde,
Că poate să-l mai văd venind,
Dar anii trec şi bucuria
Mereu se-arată zăbovind!

Şi nu mi-ar fi aşa de jale
Când te-aş vedea mai mărişor;
Dar iată, eşti abia de-o şchioapă
şi eu ca mâine poate mor!

Ca mine nimeni n-are milă
Să-ţi poarte grijă, fiul meu,
Decât doar singur Milostivul
şi înduratul Dumnezeu!

La El să-ţi pui toată nădejdea,
Pe El să-L rogi mereu fierbinte,
Că El fiinţelor sărmane
Le este «Maică şi Părinte»!

Când maică-ta era în viaţă,
Am pus atunci făgaduinţă,
Să merg la Sfânta Mânăstire,
Grijindu-ma de pocăinţă.

Dar părăsindu-te părinţii
A fost nevoie să te cresc,
şi n-am avut, săraca, parte
De cinul cel călugăresc!

De-ar face Dumnezeu prin tine
Plinirea sfântului meu dor!
Să am şi eu o mângâiere
Că te-am păzit ca un odor!"

Stergându-se la ochi bătrâna,
Sărută pe nepot cu drag,
Iar el citeşte mai departe
Al «Patimilor» Sfânt şirag!

"Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu şi nimic mai mic ca omul fără Dumnezeu."
Sfântul Tihon

Priveste drept si biruie-n furtuna.

De vrei raspuns la ale tale lacrimi,
Priveste-ti sufletul pustiu.
Ce vezi? Vezi patimi
Si tristete, stiu.

Doar tu ai vrut sa fie asa.
Ai fost pustiu, te-ai complacut.
Tu ai inchis celor ce-ti deschideau usa.
Si ai deschis celor ce te-au durut.

Ai castigat ceva din toate astea.
Dezamagire, ura si tristete.
Decat nimic…! gandeste mintea,
Ce ti-e bolnava, rece.

Un singur pas va trebui sa-l faci.
Deschide-ti inima spre mine.
Sunt fericire, dragoste si vraci
De suflete bolnave si straine.

Sa nu spui niciodata, niciodata.
Sa nu te uiti in urma.
Nu spune: asta-mi este soarta.
Greseleile le curma.

Priveste drept si biruie-n furtuna.

sfanta spovedanie

SF,SAVA

Apostolul Toma

DE LA LUME ADUNATE

SA IUBESTI PE TOT OMUL...

Sileşte-te pe cât poţi să iubeşti pe tot omul. Iar dacă nu poţi încă, cel puţin să nu urăşti pe nimeni.

Te-a blestemat cineva? Să nu-l urăşti pe el, ci blestemul şi pe dracul care a pus la cale blestemul.

Căci dacă urăşti pe cel ce te-a blestemat, ai urât un om şi ai călcat porunca.
Şi ceea ce a făcut acela cu cuvîntul, tu faci cu fapta. Iar de păzeşti porun­ca, arată semnele dragostei; şi de poţi face ceva ajută-l, ca să-l izbăveşti de rău.
Hristos nu vrea ca tu să porţi vreunui om ură sau supă­rare, sau mânie, sau să ţii minte răul în nici un chip şi pentru nici un lucru vremelnic. Aceasta o strigă cele patru evanghelii.
Mulţi suntem cei ce vorbim, dar puţini cei ce facem.AMIN