vineri, 9 mai 2014

RUGĂCIUNE LA ICOANA MAICII DOMNULUI POTIRUL NESECAT

RUGĂCIUNE LA ICOANA MAICII DOMNULUI POTIRUL NESECAT



O, Preabinecuvântată Stăpână, Potirul slavei cereşti întru Care Se păstrează darurile milostivirii Fiului Tău, adapă-ne pe noi, cei însetaţi şi seacă izvorul patimilor noastre cu focul rugăciunii Tale. Pleacă-Ţi privirea Ta de Maică asupra noastră, a celor biruiţi de patimi cumplite, şi trezeşte conştiinţa noastră adormită în păcat. Cu picăturile rugăciunii Tale curăţeşte mintea noastră ce s-a făcut tablă a gândurilor spurcate. Fă să înceteze potopul patimilor cu fulgerul mijlocirii Tale şi pe cerul inimii mele închipuie norii gândurilor dumnezeieşti. Ploaia milostivirii Tale de Maică să se reverse şi asupra nevredniciei mele, căci nepunând eu nici un început bun întru pocăinţă, mă tem de aruncarea în focul cel veşnic. Ca nişte seminţe duhovniceşti aruncă cu mâna Ta iubitoare de dăruire gânduri smerite de rugăciune în pământul inimii mele, ca să mă învrednicesc întru osteneala minţii a aduce roade vrednice de darul Tău. Pune în mine, cel cu totul împietrit, şi cărarea fricii de Dumnezeu, căci în nepăsare petrecând eu, m-am păgubit de săvârşirea vreunei lucrări duhovniceşti. Alungă din mintea mea pătimaşă închipuirile slavei deşarte şi stinge focul poftelor cu apa gândurilor smerite. Îmblânzeşte inima mea cea muşcată de şerpii patimilor şi leagă rănile mele cele din păcate cu dragostea Ta de Maică.
Miluieşte-ne pe noi, ca pe nişte neputincioşi străini de poruncile Fiului Tău şi dă-ne şi nouă, nevrednicilor, a sta cu evlavie în preeacinstită biserica Ta, răscumpărând vremea petrecerii noastre pe căile păcatelor. Înmulţeşte în vistieriile cămării inimii noastre toate bunătăţile cereşti şi cu fapte bune împodobeşte veşmântul cel întunecat al sufletului nostru. O, Preacinstit Potir al darurilor, din care ne adăpăm cu dulceaţa Înţelepciunii, potoleşte setea noastră de mântuire şi trage-ne din marea păcatelor cu mâna Ta cea tare, Ceea Ce ai purtat în braţele Tale pe Adâncul milostivirii. Ceea Ce Te-ai făcut Cort al mântuirii tuturor celor ce aleargă la Tine, primeşte-mă şi pe mine, cel rău udat de ploaia păcatelor. Revarsă râurile milostivirii Tale tuturor, ca să-Ţi aducem Ţie, Izvorule al Vieţii, neîncetată mărire şi mulţumire, iar Fiului Tău slavă şi mulţumirea cea cu umilinţă pentru binefacerile revărsate nouă, nevrednicilor, prin Tine, Maica Sa. Amin.


Potirul Cel nesecat al Cuvântului astăzi se arată în oglinda inimilor,
Întunericul se risipeşte şi vedem limpede Izvorul luminilor,
Îngerii dănţuiesc în jurul Potirului de slavă cu ochi gânditori,
Şi oameni căzând în adâncul smereniei se acoperă cu vălul sfintei tăceri.

Făcliile gândurilor noastre stinse de viforul patimilor, le aprinde Stăpână,
Căci neştiind a Te lăuda pe Tine, gândul mi-e întristat de lipsa de lumină,
Din grădina Raiului culegând floarea cea tainică a înţelepciunii,
Dă-mi mie mireasma ei, ca să încep a-Ţi aduce stihurile nemuririi.

Întinat fiind eu cu multe păcate şi ademenit de otrava ispitelor,
Nu mă pricep a scrie despre cele cereşti şi îmi lipseşte priceperea cuvintelor.
Caută spre neputinţa mea cu ochi milostiv, măcar că nu ştiu a mă ruga,
Dar pentru a nu umbri slava Ta în sufletul meu, dă-mi harul tău a mă lumina.

Serafimii se înfricoşează şi nu pot ajunge la înălţimea laudelor Tale,
Heruvimii în neîncetatul zbor nu pot graniţele de nepătrunsă luminare,
Toată lumea îngerească suspină şi nimeni nu s-a aflat vrednic a Te mări după vrednicie,
Iar eu, un vas de lut, lovit de păcat, ce laudă Îţi voi aduce ca s slăvesc a Ta măreţie ?

Nimic nu fac şi cuvintele mele mai bine s-ar acoperi cu vălul tăcerii,
Căci nu sunt vrednice de lauda Ta, iar eu rămân un vas al nepăsării.
Dar pentru mulţimea îndurărilor Tale umbreşte-mă pe mine, cel păcătos, cu raza iubirii Tale,
Şi măcar că nu sunt vrednic de nici un dar, umple vasul minţii mele cu apa cea înţelepţitoare.

Astăzi a sosit prăznuirea icoanei Tale făcătoare de minuni,
Astăzi îngerii coboară să vestească lumii ale Tale milostiviri,
Veniţi toţi cei chinuiţi de arşiţa patimilor necruţătoare,
Şi vom bea din potirul Stăpânei apa cea tămăduitoare.

Taine înfricoşătoare în Tine s-au lucrat, Izvorule a toată mângâierea,
Care ne-ai răsărit nouă Viaţa Cea nemuritoare Ce vindecă toată durerea,
Purtarea Ta de grijă nu încetează a ne cerceta, luminând calea mântuirii,
Iar pe cei ce ostenesc pe drum îi adapi cu apa întăritoare a iubirii.

Măcar că nu ştim a Te lăuda şi pâcla păcatelor cu totul sufletul ne-a împovărat,
Cu apa Cuvântului ne curăţeşte, redând frumuseţea cea dintâi a vasului luminat.
Caută cu milostivire la suspinurile inimii celor ce Te cheamă cu credinţă,
Şi picături de îndurare revărsând, ne rânduieşte tuturor pocăinţă.

Pe Hristos- Apa vieţii- L-ai purtat, revărsând nouă ploaie de îndurări,
Şi în vasele inimilor ai turnat Cuvântul Cel izvorâtor de luminări.
Mintea mea cea înnegrită de păcat o curăţeşte cu roua rugăciunilor Tale,
Şi lovindu-o cu toiagul harului, fă să răsară râuri de înţelepciune cu îndestulare.

De marea grijilor lumeşti sunt înghiţit şi nu aflu limanul rugăciunii,
Timpul aleargă, pierzându-şi răbdarea şi nu văd la mine vreo roadă a mântuirii,
Ce să fac ? Poate n-are suficientă lumină sau poate apa e neîndestulătoare ?
Să suflu cu putere, ca mai mult aer să vină în grădina inimii nelucrătoare.
Oricât m-aş strădui nimic nu convinge inima mea să rodească,
Sufletul cel gol cuprins de împietrire nimic nu vrea să înflorească.

Pe cei chinuiţi de patima beţiei îi tămăduieşti în chip minunat,
Dându-le să bea din potirul harului cel curăţitor de păcat,
Mai rău decât cei stăpâniţi de patima beţiei sunt eu, cel cu totul întinat,
Căci mă îmbăt cu nevăzuta sevă a gândurilor rele şi sufletul mi-e clătinat.

Râuri de necurăţie curg din inima mea cea întunecată de norii păcatelor,
Şi fulgerele răutăţii mereu mă tulbură, aruncându-mă în nisipul patimilor.
Vasul inimii mele e plin de otrava cugetelor necurate, ce mă chinuiesc,
Iar din minte iese fumul închipuirilor prin care rugăciunea întinez.

Vas cu totul de aur al înţelepciunii te-ai făcut, strălucind cu lumina virtuţilor,
Pe mine, vasul cel stricat plin de găurile păcatelor, mă acoperă cu vălul Sfinţilor,
Nu sufăr a păstra în mine roadele Duhului, ci alerg să mă umplu de necurăţie,
Şi cu noroiul păcatelor mă încarc şi încă mă şi bucur de a mea nevrednicie.

De băutura patimilor mă izbăveşte, întinzându-mi paharul harului Tău,
Ca să-mi adape setea de îndumnezeire şi să mă întărească în lupta cu vrăjmaşul meu,
Născătoare de Dumnezeu, Ceea Ce eşti Paharul de taină al Cuvântului,
Dă-mi şi mie să beau din mirul cel nestricăcios al darurilor Duhului.

Valurile patimilor mele le depărtează din ţarina inimii,
Şi roua harului Tău fă să îmi aducă pacea iubirii,
Potirul nesecat al darurilor eşti, revărsând din destul mângâiere,
Picură şi peste mintea mea semeaţă valuri calde de tăcere.

Potir al tuturor darurilor Te-ai făcut, sfinţind inimile credincioşilor care Te cinstesc,
Pe mine, cel ce am alunecat pe noroiul patimilor mă ridică cu ajutorul Tău ceresc,
Florile virtuţilor aducând, ai umplut vasele inimilor pline de apa milostivirii,
Şi cu cântări luminate ai veselit gândurile cele ţinute în temniţa pătimirii.

Potir al iubirii Te-ai făcut mângâind rănile noastre sufleteşti,
Şi pământul inimilor îl stropeşti, ca să aducă roade duhovniceşti,
Pe mine, cel lipsit de iubire, mă întoarce spre pocăinţă,
Şi în vasul inimii varsă măcar o picătură de umilinţă.

Potir al înţelepciunii celei ce covârşeşte şi înţelegerea heruvimilor,
Revarsă apele înţelegerii sfinţitoare şi celor lipsiţi de razele luminilor,
Palat Ce ai încăput pe Cel mai presus de ceruri Te-ai făcut, Stăpână,
Casa dărâmată de păcat a sufletului meu o rezideşte pe temelia cea bună.

Potir al milostivirii în care s-a revărsat ploaia de îndurări a Treimii,
De sub norul Tău ocrotitor nu mă izgoni pe mine, vasul pătimirii,
Cu roua cuvintelor mângâind sufletele cele rănite de sabia întristării,
Pe toţi îi călăuzeşti pe căile nesfârşite ale rugăciunii şi iluminării.

Sufletul meu cel ofilit de păcat şi lepădat în groapa deznădăjduirii,
Îl înrourează cu apa darurilor Tale ca să oglindească bucuria luminii,
Din izvorul îndurărilor Tale mă adapă, măcar că sunt vas al răutăţii,
Şi cu gânduri smerite dă-mi să sap pământul inimii lipsite de dulceaţa blândeţii.

Bucură-Te, Potir nesecat al înţelepciunii celei dumnezeieşti,
Râu pururea curgător al darurilor celor îngereşti,
Milostivire neînţeleasă de gândurile inimii omeneşti,
Izvor al rugăciunii ce înrourează inimile duhovniceşti,
Iubire ce covârşeşte puterea de cuprindere a minţii,
Ploaia cea curăţitoare a harului după care suspină Sfinţii,
Acoperământ sub care aleargă cei prigoniţi de păcat,
Vas din care ne adăpăm cu apa Cuvântului-Împărat,
Măreţie a laudelor neajunsă de leagănul minţii râvnitoare,
Untdelemn ce pecetluieşte rănile sufletelor neştiutoare,
Nor luminat care trimite tuturor picături sfinţitoare,
Rază a Cuvântului Ce descuie uşa mântuitoare,
Vistierie a cerului în care a încăput Comoara neapropiată,
Năstrapă în care s-a turnat mierea înţelepciunii cea curată,
Acoperământ ce îmbracă sufletul în strălucirile luminii,
Rug nemistuit pe care se aduce jertfa gândurilor iubirii,
Podoabă a inimilor celor ce privesc spre înălţime,
Rază coborâtă în a sufletului smerit adâncime,
Vas al Luminii din care se adapă primitorii nemuririi,
Împărăţie a tainelor descoperite pe căile rugăciunii.

joi, 27 martie 2014

De ce punem icoană în casă?

Icoana din casă



Icoana nu poate lipsi din casa creştinului. Prezenţa icoanei arată că acea casă este încreştinată, că familia care locuieşte acolo este creştină. Icoana din casă este o mărturisire a credinţei în Dumnezeu.
Icoana, prezenţă a celui înfăţişat în ea
Aşa cum fotografia sau tabloul unei persoane dragi ne aduc în faţă persoana dragă pe care o reprezintă, tot aşa şi icoana ne poartă cu gândul la cel înfăţişat în ea. Icoana este o prezenţă a celui înfăţişat în ea: a Mântuitorului Hristos, a Maicii Domnului sau a sfinţilor. Prezenţa chipului unei persoane este într-o măsură prezenţa respectivei persoane. Chipul ne pune în legatură cu persoana pe care o reprezintă, ne ajută să ne ducem cu gândul la ea sau mai curând, aduce persoana respectivă în faţa noastră, lângă noi, ne înlesneşte o întâlnire cu ea. Icoana ne ajută să ne rugăm mai bine, pentru că ne ajută să intrăm mai uşor în legatură cu Dumnezeu, să-L vedem în persoana Mântuitorului Hristos, să simţim prezenţa Maicii Domnului şi a sfinţilor pe care îi dorim împreună rugători cu noi şi pentru noi.
Cine nu iubeşte icoanele nu iubeşte cu adevărat nici pe cei care sunt înfăţişaţi în icoane
În rătăcirea lor, sectanţii spun că nu e bine să cinstim şi să ne închinăm la icoane pentru că sunt idoli, că nu e bine să te închini la o bucată de lemn sau hârtie, pentru că aşa spune legea lui Dumnezeu. Dar creştinii nu se închină la lemn sau hârtie. Cine-şi poate închipui că mamele şi bunicile noastre îngenunchează, se roagă şi plâng în faţa unor bucăţi de lemn aceia se înşeală amarnic şi îşi dau în felul acesta măsura întunecimii minţii lor. Cel mai simplu exemplu care este la îndemâna tuturor ne poate lămuri asupra acestui lucru: în faţa fotografiei unei persoane dragi, ceea ce ne bucură sau ne emoţionează nu este bucata de hârtie oricât de frumoasă ar fi aceasta, ci este chipul celui drag. Adeseori, de prea mult dor, sărutăm fotografia persoanei îndrăgite. Aceasta nu înseamnă că sărutăm hârtia, ci chipul celui drag şi prin aceasta persoana care ne este dragă. Fotografia ne este dragă şi o păstrăm cu sfinţenie mai ales când cel din fotografie este departe de noi. Dacă am pierde fotografia respectivă sau dacă cineva ne-ar rupe-o, de exemplu, ne-am supăra foarte tare şi ne-ar părea rău. Nu pentru că am pierdut o bucăţică de hârtie, ci pentru că am pierdut un semn, o prezenţă a celui drag. Cu cât ne este mai dragă persoana respectivă cu atât preţuim mai mult şi fotografia şi o ţinem la loc de cinste. Tot aşa şi icoanele. Cu cât ne sunt mai dragi Mântuitorul, Maica Domnului şi sfinţii, cu atât iubim şi cinstim mai mult icoanele. Cine nu iubeşte icoanele nu iubeşte cu adevărat nici pe cei care sunt înfăţişaţi în icoane. Altfel cum s-ar putea lipsi de chipurile celor dragi?
Icoana, fereastră spre adevăratul Dumnezeu
Dar icoana este mult mai mult decât o fotografie. Mai întâi, pentru că ea ne înfăţişează chipul lui Dumnezeu Însuşi, chipul Fiului lui Dumnezeu întrupat. Ea este o fereastră spre lumea lui Dumnezeu, spre Împărăţia cerurilor. Chipul Maicii Domnului şi cel al sfinţilor din icoane este chipul omenesc îndumnezeit, copleşit de lumina dumnezeiască a Împărăţiei lui Dumnezeu. Icoana este sfinţită prin chipul pe care îl reprezintă. Fără icoană ne putem rătăci de la adevăratul Dumnezeu, închipuindu-ne fiecare, după mintea, priceperea şi credinţa sa un Dumnezeu, care de cele mai multe ori este unul plăsmuit de imaginaţia noastră. Aşa încât riscul idolatriei este mult mai mare fără icoană, omul fiind tentat să-şi "închipuie" un Dumnezeu "convenabil", după propriile dorinţe şi nevoi.
Ce fel de icoană trebuie să punem în casă?
Este bine ca să punem în casele noastre icoane pictate pe lemn dupa rânduiala Bisericii. În lipsa celor pictate pe lemn, se pot folosi şi cele pe hârtie, fie lipite pe lemn, fie înrămate. Este foarte important să distingem între icoana adevărată şi tabloul religios. Icoana adevărată este cea care ne arată chipul îndumnezeit al Mântuitorului, al Maicii Domnului şi al sfinţilor, iar tabloul religios este cel care înfăţişează numai chipul omenesc al acestora. Pentru a nu greşi, se recomandă creştinului să întrebe preotul atunci când doreşte să-şi procure o icoană. Trebuie să fim foarte atenţi ce fel de icoană punem în casa noastră. Chipul acela se va întipări în mintea noastră, a copiilor noştri pentru totdeauna şi ne va ajuta să ne îndreptăm cu mintea spre Dumnezeu. Creştinul nu trebuie să se zgârcească tocmai atunci când cumpără o icoană.
Icoana dăruită
În tradiţia noastră se păstrează credinţa că este bine ca icoana să o primeşti în dar. Un lucru foarte frumos! De aceea, amintim aici, momentele prielnice pentru un astfel de gest binecuvântat. Este frumos şi foarte potrivit ca naşul să dăruiască prima iconiţă la botez. El poate oferi icoana cu chipul sfântului al cărui nume îl pune copilului. La fel, naşii de cununie. Ei pot oferi la cununie, în biserică, finilor lor, icoana sfântului care doresc ei să le fie ocrotitor al casei şi al familiei noi. Părinţii, pot şi ei să dăruiască o icoană copiilor, când aceştia se mută la casă nouă. În toate aceste prilejuri, sau cu alte ocazii, preotul parohiei poate şi el să ofere icoane credincioşilor săi. Putem oferi o icoană în dar prietenilor noştri, folosindu-ne de un prilej anume sau de o simplă vizită. Se vor bucura mai mult decât ne închipuim. Atenţie însă, icoana dăruită să fie de cea mai bună calitate. Dacă totuşi nu vom primi în dar icoana, este de la sine înţeles că nu vom sta fără icoană aşteptând, ci ne-o vom procura singuri.
Icoana de familie
Icoana moştenită de la părinţi este una dintre cele mai de preţ moşteniri. Ea are rolul de a ne lega de părinţii şi strămoşii noştri prin cea mai trainică legătură, cea a credinţei. Icoana veche, în faţa căreia s-au rugat părinţii, bunicii şi străbunicii noştri poartă încărcătura credinţei şi rugăciunilor acestora. Continuitatea credinţei este un element foarte preţios pentru spiritualitatea ortodoxă. De aici şi aprecierea deosebită pe care o acordăm tradiţiei. Nu trebuie să renunţăm la icoanele moştenite pentru nimic în lume. Aveam datoria de a le lăsa moştenire sfântă şi testament al credinţei copiilor şi nepoţilor noştri. Dacă nu am moştenit o icoană, putem să ne îngrijim noi ca în familia noastră să intre o icoană de preţ pe care să o lăsăm moştenire. Nimic mai frumos decât să auzi: "Această icoană o am de la mama mea" sau "de la bunica mea!"
Sfinţirea icoanei
Înainte de a fi aşezată în casă, icoana nouă se aduce la biserică pentru a fi sfinţită. Ea se lasă la biserică - de obicei patruzeci de zile - timp în care este ţinută în Sfântul Altar. Între timp, sau la sfârşitul celor patruzeci de zile, preotul o sfinţeşte, stropind-o cu apă sfinţită şi rostind rugăciunile rânduite de Biserică. Se recomandă ca preotul să scrie pe spatele icoanei data sfinţirii, hramul bisericii unde a fost sfinţită şi numele său.
Locul icoanei în casă
Este bine să avem în fiecare cameră câte o icoană. Locul icoanei în casă este pe peretele de răsărit. Pe peretele cu icoana nu trebuie să mai punem nimic altceva, pentru ca atenţia noastră să nu fie atrasă de alt lucru atunci când ne rugăm în faţa icoanei şi pentru că nu este bine să punem alături de icoană lucruri care nu au legătură cu aceasta. Punem icoana la răsărit pentru că ne rugăm întotdeauna cu faţa la răsărit, şi la biserică şi acasă. Răsăritul, locul de unde ne vine lumina, este semnul lui Dumnezeu, al Mântuitorului Hristos, numit în rugăciunile Bisericii "Răsăritul cel de sus", "Soarele Dreptăţii", etc... Apoi, lumina este semnul lui Dumnezeu, al binelui şi al lucrurilor bune care se fac la lumina zilei, în timp ce apusul, întunericul este semnul răului şi al lucrurilor care se fac la întuneric. Deci, trebuie să avem grijă să aşezăm icoana la răsărit, pentru a ne închina cu faţa la răsărit. A fost un timp când unii dintre creştini ţineau icoanele ascunse, după uşă, în vreun colţişor sau chiar în şifoniere sau în valize. A sosit timpul să scoatem icoanele la vedere şi să le aşezăm unde le este locul.

miercuri, 14 iulie 2010

Preacuvioase Parinte Spiridoane



Preacuvioase Parinte Spiridoane, preaintelepte, catre femeia cea moarta intocmai ca si catre una vie ai grait, pentru dragostea lui Dumnezeu. Si pe sarpe l-ai prefacut in aur celui cuprins de saracie, curgerea raului ai oprit, milostivindu-te de popor si imparatului i-ai stat inainte ca un doctor randuit de Dumnezeu. Morti ai inviat ca un ucenic al Lui si credinta ai lamurit-o in mijlocul a multi parinti. Deci toate acestea putandu-le intru Hristos, Cel Ce te-a intarit, pe Acela roaga-L si acum sa mantuiasca sufletele noastre.
Aparatorului credintei dreptmaritorilor, Cuviosului Parintelui nostru Spiridon, sa-i aducem din inima marturisiri multumitoare, toti care prin ale lui intelepte invataturi ne-am luminat cu credinta, si sa-i cantam: Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni!

Daca Dumnezeu nu ar fi existat, atunci El trebuia inventat caci fara Dumnezeu am fi fost mai saraci...




Dumnezeu este adierea racoroasa a vantului in arsita unei zile de vara...
Dumnezeu este raza de soare ce alinta mantia de roua a ierbii...
Dumnezeu este parfumul florilor de tei in noptile racoroase de vara...
Dumnezeu este zambetul fericit al unui pui de om...
Dumnezeu este susurul izvorului ce coboara vesel la vale...
Dumnezeu este paleta multicolora a toamnei...
Dumnezeu este primul fior al iubirii...
Dumnezeu este stralucirea de argint a lunii ce poleieste oglinda tremuranda a lacului...
Dumnezeu este fulgul de nea ce se topeste incet pe o geana...
Dumnezeu este trilul privighetorii ce se odihneste pe o ramura inflorita ...
Dumnezeu este dulceata apei de izvor...
Dumnezeu este petala catifelata a unui trandafir stropita de lacrimile unei ploi de vara...
Dumnezeu este parfumul fanului prospat cosit...
Dumnezeu este valsul fluturilor ce sorb dulceata florilor de primavara...
Dumnezeu este valul instelat al noptii...
Dumnezeu este imbratisarea marii intr-o zi torida de vara...
Dumnezeu este privirea curioasa a unui pui de caprioara ce exploreaza desisul padurii...
Dumnezeu este norul pufos ce pluteste pe albastrul infinit al cerului...
Dumnezeu este sarutul cald al soarelui ce topeste mantia imaculata a iernii...
Dumnezeu este lanul de grau ce se leagana lenes in bataia vantului...
Dumnezeu este ghiocelul delicat ce zambeste primei raze de soare...


Daca Dumnezeu nu ar fi existat, atunci El trebuia inventat caci fara Dumnezeu am fi fost mai saraci...

" Lasa sa te conduca Dumnezeu si atunci toate se implinesc, ti se fac cum trebuie. "





Nu intri in Imparatia in care nu ai trait pe pamant !"
" Lasa sa te conduca Dumnezeu si atunci toate se implinesc, ti se fac cum trebuie. "
"Cine vine si ma cauta, nu vine degeaba. Sa povestiti despre mine, ca eu sunt intre voi."
"Daca tii aceste doua faclii ridicate in sus - dragostea si smerenia, te mantuiesti. "
"Ma, ajuta-ma ca sa te ajut! Degeaba spun eu sa faci cutare lucru daca tu nu ma asculti!"
"Fiecare dintre noi vrea sa fie inteles, sa fie iubit, sa fie iertat..." - Parintele socotea ca boala apare in suflet si din suflet ricoseaza in trup. Arma Iertarii intoarce raul spre bine.
" Daca cineva n-ar avea picioare si ar implini intocmai ce spune parintele Arsenie Boca, omului aceluia i-ar creste picioarele la loc!"
" Pentru cel ce varsa o lacrima la mormantul meu, eu ma voi ruga la Dumnezeu! "