. *** ICOANA DIN CASA****Nici o casa fara icoane*****

Iubiti credinciosi,

Biserica lui Hristos dreptmaritoare praznuieste astazi un mare asezamînt apostolesc si sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a asezat prin hotarîrea Sfîntului si marelui Sinod Ecumenic al saptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute saizeci si sapte de Sfinti Parinti si o suta treizeci si sase de arhimandriti si stareti de manastiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Rasarit de Sfîntul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însotit de Petru, prezbiter si egumen al manastirii Sfîntul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toti acesti Sfinti Parinti au hotarît cinstirea Sfintelor Icoane si au dat anatema pe toti ereticii luptatori de icoane, de la care multi sfinti au suferit mari prigoane si moarte timp de aproape doua secole, de la Leon Isaurul, primul luptator împotriva sfintelor icoane si pîna la Teofil cel de pe urma. Dupa moartea lui Teofil, prin rîvna împaratesei Teodora si a Sfintilor Parinti s-a stabilit din nou dreapta credinta si cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost si pe vremea Mîntuitorului si a Sfintilor Apostoli, caci Iisus Hristos prin minune nefacuta de mîini, a zugravit chipul fetei Sale pe marama si l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chisinau, 1929, p. 510-532). Dupa traditia apostolica, Sfîntul Apostol si Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugravit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în brate pe cînd era ea în viata.

Acest mare adevar îl adevereste si Sfîntul Sinod al 7-lea ecumenic, zicînd: "Noi pastram predaniile Bisericii, întaririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceste a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindca aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeste spre adeverirea ca Dumnezeu Cuvîntul adevarat, si nu dupa nalucire, s-a facut om, si este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergînd pe calea împarateasca si urmînd învatatura dumnezeiestilor Sfintilor Parintilor nostri si predaniile Bisericii Ecumenice, caci stim ca în ea locuieste Duhul Sfînt, cu toata staruinta si luarea aminte hotarîm ca Sfintele Icoane sa se puna înainte la fel cu închipuirea cinstitei si de viata facatoarei Cruci, fie ele facute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai sa fie facute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfîntul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: „În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevarat sau mincinos si care este scopul lui, bun sau rau". Tot asa, cînd este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat daca ele sînt adevarate si pentru care scop sînt facute. Daca ele sînt adevarate si slujesc spre slava lui Dumnezeu si a Sfintilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fara de prihana si spre mîntuirea sufletelor, apoi noi trebuie sa le primim si sa le cinstim, însa nu în alt fel, decît ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe niste carti pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindca nu toti stiu a citi si nu pot sa se îndeletniceasca cu citirea, Parintii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de marire sa le închipuiasca pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întîmpla ca noi nu gîndim la patimile Mîntuitorului, dar îndata ce vedem icoana rastignirii lui Hristos ne aducem aminte de mîntuitoarele Lui patimi, cadem si ne închinam, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinam, nu materialului din care este facuta Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieste prin ele, adica la puterea Duhului Sfînt ce izvoraste din ele.

Noi nu ne închinam materialului din care sînt facute icoanele. Daca înaintea noastra se afla icoana Domnului, noi ne rugam, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajuta-ne si ne mîntuieste!" Iar daca sîntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii aparatoarea noastra înaintea Fiului Tau, adevaratul nostru Dumnezeu spre mîntuirea sufletelor noastre!" Iar daca este icoana mucenicului, de pilda Stefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Stefane, care ti-ai varsat sîngele pentru Hristos si ai îndraznit catre Dumnezeu, ca întîiul mucenic, fii aparatorul nostru!" Asa ne adresam si catre oricare alt sfînt. Iata încotro trimitem noi rugaciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Cînd împaratul iconomah, aidoma sectantilor nostri, afirma pe nedrept ca la cele sase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane si ca despre dînsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; „Împarate, vezi ca nimic nu s-a spus nici de pîine, nici de apa, nici nu s-a spus ca se cuvine a mînca sau bea. Însa tu stii, dupa traditie, ca acest lucru este necesar pentru întemeierea vietii. Asa si despre icoane era cunoscut din Traditie. Însisi arhiereii aduceau icoane la Sinod si nici un om iubitor de Hristos nu porneste la drum si nu-si face calatoria fara de icoane. Asa fac oamenii lucratori de fapte bune si placutii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combatînd pe iudeii care învinuiau pe crestini pentru cinstirea icoanelor le raspunde: "Ne închinam fetelor de pe icoane si închipuirilor sfintilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru ca daca ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Si de s-ar fi sters fata de pe vreo icoana noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi crestinii, sarutînd cu buzele trupesti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul si cu gîndul nostru sarutam pe Hristos si pe sfintii Lui".

Sfîntul Grigorie de Nyssa vorbeste despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfa de catre Avraam, icoana spre care cînd cauta, varsa din ochii lui lacrimi de umilinta. El mai vorbeste si despre icoana Sfîntului si Marelui Mucenic Teodor Tiron si despre icoana lui Hristos. Iar Sfîntul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moastelor Sfintilor Mucenici Ghervasie si Protasie, marturisea ca i s-a aratat lui Apostolul Pavel, asa cum este închipuit pe icoana (Scrisoarea 35). Sfîntul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credinciosii ne închinam la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi aratam buna închinare si iubire catre acea fata care este închipuita pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori cînd chipul de pe dînsa se sterge, o ardem ca pe un lucru fara de folos".

Dupa cum Iacob, înainte de sfîrsitul sau, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif si prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl tinea, asa si noi credinciosii ne închinam si sarutam icoanele, nu pentru altceva, decît ca le sarutam ca pe copiii si pe parintii nostri, ca sa le aratam prin aceasta dragostea noastra sufleteasca; dupa cum si iudeii se închinau Tablelor Legii si celor doi heruvimi turnati din aur, cinstind prin închinare nu piatra si aurul, ci pe însusi Dumnezeu care a poruncit sa li se faca acestea.

Marturii despre Sfintele Icoane se afla înca mai din vechime. Asa Sfîntul Metodie de Patara, care a trait prin veacul al III-lea, scrie: „Închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începatoriilor si ale stapîniilor, noi le facem întru cinstirea si slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu si Clement al Alexandriei si Tertulian, care au trait în secolele II-III.

Sfînta Traditie vorbeste si despre chipul cel nefacut de mîna daruit de Mîntuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefacut de mîna omeneasca scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trait prin secolul III-IV.

în sfîrsit, însusi pamîntul vorbeste împotriva sectarilor luptatori contra icoanelor, caci si acum se descopera icoane, cruci si simboluri crestine la sapaturile ce se fac în catacombele din Roma, adica în pesterile unde primii crestini se ascundeau din cauza persecutiilor pagîne si savîrseau acolo slujbe dumnezeiesti si înmormîntari ale sfintilor mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 si am vazut acolo cele mai vechi icoane ale Mîntuitorului si imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învatatii arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mîntuitorului din catacomba Sfîntului Calist si Cina cea de taina de la sfîrsitul secolului al II-lea, închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din nastere si altele, aflate tot în catacomba Sfîntului Calist. în catacombele Domitillei si Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, a Patriarhilor si Proorocilor din Vechiul Testament si a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfîrsitului veacului al II-lea si începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoana pe care învatatii arheologi o atribuie veacului I al crestinismului este chipul Maicii Domnului care tine în brate pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentari, care s-au aflat în catacombele si în sapaturile bisericilor vechi de sub pamînt, cu o evidenta indiscutabila, ne impun sa primim si sa credem ca au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale crestinismului. Astfel, în apararea Sfintelor Icoane ne vorbeste Sfînta Scriptura, Sfînta Traditie si însusi pamîntul care ne-a pastrat din primele veacuri ale crestinismului multe din ele. În apararea lor ne vorbesc si mintea si inima noastra.