3 cu 16

3 cu 16

Intr-un oras, intr-o noapte geroasa, tocmai se starnise un viscol. Un baietel vindea ziare la coltul strazii, iar oamenii treceau cand si cand. Baietelului ii era atat de frig incat nici nu mai incerca sa mai vanda ziare.
S-a dus la un politist si l-a intrebat:

'Domnule, stiti cumva un loc calduros unde ar putea dormi un baiat sarac in noaptea asta? Vedeti dumneavoastra, eu dorm ghemuit intr-un colt, mai jos, pe alee, si e ingrozitor de frig acolo in noaptea asta. Mi-ar prinde bine un loc caldut unde sa stau.'

Politistul s-a uitat la baiat si i-a raspuns: 'Du-te pe strada asta la vale si vei ajunge la o casa alba mare. Cand ajungi acolo, sa bati la usa si cand iti va deschide sa spui doar 'Ioan 3 cu 16' si te vor lasa sa intri.'

Si asa a si facut. A urcat treptele, a batut la usa si dupa cateva clipe i-a deschis o doamna. Baiatul s-a uitat la ea si a zis: 'Ioan 3 cu 16'. Femeia i-a zis: 'Intra, fiule.' L-a luat inauntru si i-a aratat un balansoar in fata unui semineu pe care sa se aseze si a plecat. Baiatul a stat acolo un timp, gandindu-se: 'Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta incalzeste un baiat inghetat.'
Putin mai tarziu ea s-a intors si l-a intrebat:
'Iti este foame?'. El a raspuns: 'Ei bine, doar un pic. Nu am mancat de cateva zile si cred ca as putea da gata un pic de mancare.' Femeia l-a dus in bucatarie si l-a invitat sa se aseze la o masa plina cu bucate. A mancat si iar a mancat pana ce nu a mai putut. Apoi s-a gandit: 'Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta satura un baiat infometat.'

Apoi l-a chemat sus intr-o baie unde se afla o cada imensa plina cu apa calda si a stat acolo ca sa se inmoaie putin. Dupa ce s-a spalat, s-a gandit: 'Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta curata un baiat murdar..' Baiatul nu mai facuse niciodata o baie cu adevarat. Singura baie pe care a facut-o vreodata, a fost cand statea langa un hidrant care era deschis.
Femeia l-a luat apoi si l-a dus intr-un dormitor, l-a infasurat cu un cearsaf, l-a pus pe un pat, l-a invelit cu o patura pana la gat, l-a sarutat de noapte buna si a stins lumina. In timp ce statea in intuneric si privea afara pe fereastra cum ningea in acea noapte geroasa, s-a gandit: 'Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna asta, dar cu siguranta odihneste un baiat frant de oboseala.'

Dimineata, femeia a venit sus si l-a luat din nou in bucatarie, la acea masa plina de bucate. Dupa ce a mancat, ea l-a luat din nou si l-a asezat in acel leagan, in fata semineului si a luat Sfanta Scriptura /biblia S-a asezat in fata lui, uitandu-se la fata lui inocenta:
'Intelegi tu ce inseamna 'Ioan 3 cu 16'?' l-a intrebat ea gentil.

El a raspuns: 'Nu, doamna, nu inteleg. Am auzit prima oara cuvintele acestea aseara, cand politistul mi-a zis sa le folosesc.' Ea a deschis Biblia la Ioan 3 cu 16 si a inceput sa-i vorbeasca despre IIsus. Chiar acolo, in fata acelui semineu, baiatul si-a predat inima lui IIsus. Stand acolo, s-a gandit: 'Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta salveaza un baiat pierdut.'

Stii tu, trebuie sa-ti marturisesc ca nici eu nu inteleg cum Dumnezeu a fost atat de binevoitor sa-L trimita pe IIsus, Fiul Sau, sa moara pentru mine si IIsus sa fie de acord sa faca un asemenea lucru. Nu inteleg agonia Tatalui si a ingerilor din ceruri in timp ce-L priveau pe IIsus suferind si murind. Nu inteleg dragostea-I fierbinte pentru MINE ce L-a tinut pe IIsus pe Cruce pana la sfarsit. Nu inteleg, dar cu siguranta face ca viata sa merite traita.

Ioan 3:16
'Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.'

Vezi mai multe video din Film

Icoane / Icoana ajutatoare celor care au darul betiei-Potirul nesecat

Asa cum scriam si im precedentul mesaj Icoana Facatoare de Minuni-"Potirul Nesecat" ii ajuta pe toti cei ce vor sa scape de darul betiei.Astazi vin cu noi adaugiri si cu alte icoane sinonime reluand textul de la inceput.Icoana Maicii Domnului „Potirul Nesecat”, 5 mai
Icoana Maicii Domnului „Potirul Nesecat”, 5 mai
Potirul Nesecat este Sfânta Împărtăşanie, mila maximă a lui Dumnezeu

La mânăstirea Visoţki din Serpukov se adună în pelerinaj mulţi credincioşi. Nu întâmplător, majoritatea au neputinţe privind patima alcoolismului. Aici se află Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Potirul nesecat”, renumită mai ales din sec. XIX.


Icoana se afla din vechime în mânăstirea Visoţki, dar nu se ştia de darul ei, până în anul 1878. Atunci un soldat în rezervă din Tula, care era alcoolic şi ajunsese olog, a avut o viziune: Sfântul Varlaam i-a apărut în vis şi i-a indicat să meargă la mânăstirea din Serpukov, să caute Icoana Potirul Nesecat, să solicite citirea unei dezlegări (molifte) înaintea ei, că va primi vindecarea şi de patimă, şi de boala picioarelor.



Viziunea s-a repetat de trei ori, iar soldatul tot nu era hotărât să se ducă la mânăstire. În sfârşit, s-a hotărât să meargă, chiar şi târându-se. Pe măsură ce mergea, picioarele se înzdrăveneau. Ajuns la mânăstire, a întrebat de Icoana Potirul Nesecat. Călugării nu cunoşteau o asemenea denumire. Gândindu-se că s-ar putea să fie vorba de o Icoană pe care era pictat un Potir, unul dintre călugări i-a arătat-o pe aceea. Verificând pe spatele Icoanei, a găsit inscripţia „Potirul Nesecat” (Niéoupivaïemaïa Tchecha). I s-a citit molitva înaintea Icoanei şi soldatul s-a întors acasă pe picioarele sale, scăpat şi de asuprirea alcoolismului. Icoana a devenit renumită şi foarte mulţi oameni au venit înaintea ei, din aceeaşi pricină. Peste puţin timp ei veneau din nou, să mulţumească pentru vindecare. La Icoană a început să se citească în mod regulat molitfa şi Acatistul Potirul Nesecat, în fiecare duminică şi ori de câte ori există solicitarea.



Icoana aparţine tipului de reprezentare a Maicii Domnului „A Semnului”, fiind unul dintre cele mai cunoscute tipuri iconografice. Pruncul apare în Icoană în Sfântul Potir, binecuvântând. Este vorba de Potirul pentru Împărtăşanie. Într-adevăr, este un Potir nesecat, cel al Sfintei Împărtăşanii, căci Mielul - Hristos este mâncat dar niciodată consumat.



Maica Domnului, ca un mare preot la mijlocire, cu sfintele sale mâini ridicate la cer, oferă lui Dumnezeu jertfa sa: chiar pe Fiul Său, Cel jertfit. Ea vesteşte că Potirul nesecat al milei şi ajutorului Dumnezeiesc este disponibil pentru fiecare persoană care are nevoie şi cere. Nenumărate copii ale Icoanei s-au răspândit în toată Rusia şi în lume, împreună cu Acatistul Icoanei, tradus în diferite limbi, inclusiv în limba română.



„Harul lui Dumnezeu, care este dăruit prin Icoana ta, Potirul Nesecat, îi apropie de ea, Stăpână, pe toţi cei întristaţi şi oropsiţi: văduve, bătrâne, şi mai ales pe toţi cei cuprinşi de boala beţiei, care niciodată nu pleacă deşerţi de la tine, Preacurată, de la Potirul Nesecat al darurilor tale dumnezeieşti, o, Preamilostivă, ci vindecare deplină primind de la chipul tău făcător de minuni, îi cântâm cu mulţumire Domnului: Aliluia!” (condacul al 12-lea, din Acatistul Maicii Domnului „Potirul Nesecat” – în cinstea Icoanei Maicii Domnului izbăvitoare de beţie)Aceasta este rugaciunea la care trebuie sa va rugati cu ravna si credinta

Milogul

de Nichifor Crainic

Cerşea la colţ un slăbănog
în zdrenţe, slut şi fără dinţi
neguţătorul de arginţi
gândi, zãrindu-l pe milog:

Eu nu dau mila mea obol
acestui trântor de prisos
şi-ntoarse rânjetu-i câinos
rãmasului cu mâna-n gol.

Trecu maestrul glorios
al farmecului triumfal
cu spiritul în ideal
şi-a zis vãzând pe zdrenţuros:

E-atât de slut şi mã-nspãimânt
eu, magul purei frumuseţi!
şi-ntoarse recele dispreţ
rãmasului cu mâna-n vânt.

Trecu predicatorul sfânt
grãbindu-se cãtre amvon
vijelios ca un ciclon
sã se dezlãnţuie-n cuvânt,

s-aprindã mila din altar
de soarta celui slãbãnog,
dar ocoli pe-acest milog
cu mâna-ntinsã în zadar.

Târziu când noaptea cobora,
sosi o umbrã ca-n icoane,
pe mâini cu semne de piroane
şi-o inimã ce sângera.

Pe chipul ars de chin şi vai
oftând îl sãrutã fierbinte
cu veşnicie în cuvinte
tu azi vei fi cu Mine-n Rai!

Forum / Vietile Sfintilor / Sf. Nicolae Velimirovici – Raspunsuri la intrebari ale lumi

Cine ne da marturie ca Dumnezeu exista?
Atât tu, cât şi bătrâna ta mamă sunteţi devotati credinţei ortodoxe. De când aţi început să impliniţi poruncile privitoare la post, la rugăciune, la milostenie şi la împărtăşire, tainele adevărului vi se descoperă tot mai mult....

Într-adevăr, aceasta este calea dreaptă: prin exersarea a cunoscutului se ajunge şi la necunoscut.
Celui ce face rugăciune tăcută vreme îndelungată, adevărul i se arată. Inima ta,însă, arde de dorinţa să-i îndreptezi şi pe mulţi alţii pe calea adevărului – dar oamenii, cum sunt oamenii: unul are mintea întunecată de minciună, altul are inima împietrită de patimi,încât treaba nu merge lesne.

Trebuie curăţire îndelungată, şi maslu cu sobor de preoţi, şi scăldare de şapte ori în Iordan. Astfel, un muncitor din Banat te-a lăsat cu gura căscată cu întrebarea: „Cine îmi dă mărturie că Dumnezeu există?” Şi tu te miri ce să-i răspunzi. În primul rând, roagă-te lui Dumnezeu pentru el, şi apoi răspunde-i precum urmează:
-Dă mărturie iarba.
De cauţi, frate, martor sub picioarele tale, îţi dă mărturie iarba verde, a cărei spiţă de neam urcă până la ziua şi ceasul când s-a auzit cuvântul Făcătorului: să răsară pământul iarbă verde, care să poarte sămânţă, şi pom roditor, care să facă rod (citeşte prima pagină din cartea Facerii).
Dau mărturie soarele, luna şi stelele. De cauţi, frate, martor deasupra capului tău, îţi dau mărturie mândrul soare, minunata lună şi ceata stelelor. Urcă pe spiţa lor de neam cât vrei: nu vei afla capăt până ce nu vei ajunge la acea zi şi la acel ceas în care deasupra întunericului şi a netocmirii a răsunat cuvântul lui Dumnezeu: să fie luminători întru tăria cerului… doi luminători mari şi stelele!!!

Dă mărturie marea şi dă mărturie văzduhul.
De cauţi, frate, mărturie în jurul tău, în lungime şi în lărgime şi în adâncime, îţi dau mărturie marea şi văzduhul, şi muntele şi codrul, muşuroiul de furnici şi stupul de albine, şi tot ce vieţuieşte în mare şi în văzduh, şi în munte şi în codru, şi înăuntrul muşuroaielor şi al stupilor. Urcă pe spiţa lor de neam, nu te abate nici la stânga, nici la dreapta – însă nu întreba pe oricine de cale , şi vei ajunge, negreşit, la acea sfinţită clipă în care a străfulgerat din cer glasul dragostei: să fie, să fie, să fie! ....Şi a fost aşa.

Dau mărturie boul şi măgarul, după cuvântul prorocului care strigă: cunoscut-a boul pe stăpânul său şi asinul ieslea Domnului său, iar Israel nu M-a cunoscut pe Mine şi poporul Meu nu M-a înţeles (Isaia l, 3).

Spune-mi, frate, care făptură de sub ceruri nu îmi dă mărturie despre Dumnezeu? Îţi dau timp o sută de ani ca să te chinui cu acest chin deşert şi să cauţi fie şi un singur fir de iarbă care să nu dea mărturie despre măreaţa fiinţă a Făcătorului Său. Dar ca să îţi scurtez acest soroc şi să te ajut să afli cine nu dă mărturie despre Dumnezeu, iată: numai şi numai, în toată lumea, numai şi numai oamenii nebuni.

Îmi dau mărturie rânduiala şi măsura şi numărul şi dumnezeiasca armonie a întregii lumi zidite. Dau mărturie înţelegerea şi conştiinţa tuturor sufletelor sfinte şi drepte, însă mai presus de tot şi toate, dă mărturie Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, întru Care Marele şi Veşnicul Dumnezeu S-a arătat în trup ca om, a cercetat neamul omenesc, a vestit tainele, a arătat calea, a deschis Raiul. Dacă cineva doreşte să îl şi vadă cu ochii pe Dumnezeu şi să-L audă cu urechile, cu adevărat i-a împlinit şi această dorinţă Făcătorul oamenilor: să se uite la Iisus Hristos. Şi va vedea, şi va auzi, şi va învia cu viaţă nouă.

Astfel poţi să-i răspunzi acelui sărac suflet care îl caută cu sete pe Dumnezeu şi doreşte să Îl vadă şi să-L audă. Aceasta, însă, nu este tot ce se poate spune. Acesta este numai un snop din uriaşa ţarină a lui Dumnezeu, în care tot ce creşte dă mărturie despre Făcătorul său. Şi nici nu creşte pentru altceva decât ca să arate mărturia sa – şi să se ducă. Iar tu, fiică, continuă să te întăreşti în virtutea ta. Nu te uita nici la stânga, nici la dreapta afară de calea mântuirii. Degrabă trebuie să murim. Iar dincolo, după moarte, este Judecata lui Dumnezeu asupra felului cum noi, ca cei mai apropiaţi lui Dumnezeu, am mărturisit despre Dumnezeu. Şi la Judecată sunt două cete mari de oameni: una de-a dreapta Domnului slavei, care în această viaţă nu s-au ruşinat de Hristos, iar cealaltă de-a stânga Lui, care în această viaţă s-au ruşinat de El întru acest neam preacurvar şi păcătos (Marcu 8, 38).

Pace ţie şi binecuvântare de la Dumnezeu!

Am văzut Raiul! E plin de iertare!…Basmul din Carpati

(…) Se spune că odată, într-un sat, un copil, într-o noapte, a visat Raiul. “Mamă! Mamă! Unde e Raiul?”, a întrebat copilul nerăbdător, a doua zi de dimineaţă, de cum se trezi. Dar mama, biata mamă, n-avea timp. Avea atâta treabă în gospodărie! Şi-atunci, s-a dus la tata, să-l întrebe. “Nu ştiu…, caută-l singur”, îi spuse acesta obosit şi se apucă mai departe de muncă.. “Unde? Unde e Raiul?” , îi întrebă copilul, aproape plângând, pe oamenii din sat.. Dar oamenii nu aveau timp de el, erau grăbiţi.. “Ce lume urâtă…”, îşi spuse pentru sine puştiul.

Ca să-l găseşti, trebuie să părăseşti satul acesta…, se-auzi glasul unui bătrân, ce-l privea demult. “Şi acolo, în pustie, după ce ai să mergi cale de o zi, ai să găseşti un om singur, ce stă într-o colibă. El o să-ţi spună unde este Raiul.”

Zis şi făcut. Şi a doua zi de dimineaţă, când părinţii lui nu se sculaseră încă, îşi luă o trăistuţă cu câteva merinde şi plecă furişându-se printre casele adormite, către pustie. În curând, soarele răsărise, iar în urma paşilor lui satul fusese acoperit de nisip. Merse ce merse şi, într-adevăr, către seară, ca prin minune, din pustia întinsă ţâşni o colibă. Mare îi fu mirarea bătrânelului ce locuia acolo de mulţi ani. “Ce te aduce pe-aici, copilule?”, îl iscodi acesta pe micul călător. “Vreau să găsesc Raiul, răspunse copilul, şi cineva mi-a spus că tu ştii cum trebuie să ajung”. Bătrânul tăcu, îl privi adânc, apoi îi spuse: “Acum hai să mănânci ceva şi să te culci, că oi fi obosit. Mâine în zori o să plecăm

împreună către Rai”.

Noaptea trecu repede.. De data asta, el, copilul, n-avu nici un vis. De fapt, nici n-a dormit. A stat aşa, cu ochii deschişi, aşteptând ziua.

Bătrânul ştia. Iar către zori, pustia primea în pântecul ei două siluete, ce se porniseră la drum. Merseră ce merseră şi, către seară, dintre nisipuri, puştiul văzu cum se ridică nişte ziduri de piatră şi o clădire mare, cu o cruce în vârf. “Ce este aceasta?”, întrebă copilul. Aceasta este o mănăstire, spuse bătrânul. De-aici începe poteca către Rai.”

Şi-apoi, bătrânul mănăstirii îl primi pe micuţul care nu ştia nimic de rosturile de acolo.. Şi ce-am să fac aici?”, întrebă copilul. “Deocamdată să faci curat, ai să mături şi mai încolo om vedea”. Şi timpul trecea, trecea, copilul le făcea cu răbdare şi sârg pe toate.

Dar iată că vine o zi, după mult timp, când bătrânul mănăstirii îl întrebă pe neaşteptate: Cum merge, cum îţi e?” “Mi-e foarte bine”, răspunse puştiul. “Am de toate.” Şi-apoi tăcu, închizându-se în sine. Bătrînul îi simţi liniştea şi îl iscodi în continuare. “Parcă ai ascunde ceva în suflet, aşa ai tăcut.. Spune-mi cinstit, totul, până la capăt. Îţi lipseşte ceva?” “Mie…, nimic, se hotărî într-un târziu puştiul să răspundă, dar este acolo, în clădirea aia mare, un frate de-al nostru, tot aşa, cu barbă şi plete, ce stă legat, întins pe o cruce, şi nu poate să se mişte, şi nimeni nu-i duce de mâncare. De ce nu vine şi el la masă?”, ridică puştiul ochii din pământ, privindu-l pentru prima dată pătrunzător pe bătrân. Părintele simţi că trebuie să tacă. Aşa că lăsă liniştea să vorbească. “Da, aşa i-am dat noi canon, acolo l-am lăsat noi să stea, pentru că nu a măturat cum trebuie şi n-a făcut curat ca lumea”, se-auzi vocea unui monah, care stătea în apropiere şi care auzise discuţia. Îngerul tăcerii, care tocmai se aşezase pe umerii puştiului, dispăru. “Acolo vei ajunge şi tu, dacă nu faci treabă cum trebuie”, se-auzi vocea monahului.

Dintr-o dată, spune povestea, păcatul ăl bun s-a strecurat în inima copilului.

Era primul pas către Rai, ce se numea iubire.

Mai târziu, către seară, copilaşul se strecură nevăzut la bucătăria mănăstirii, fură ceva de mâncare şi, fără să fie observat de nimeni, intră în biserică şi o puse jos, la picioarele Fratelui atârnat de cruce. “Hai, vino să mănânci!”, îi zice puştiul, uitându-se îngrijorat în stânga şi în dreapta. Hai, că nu ştie nimeni!” Şi Fratele coboară. Un zâmbet avea pe buze şi, mângâindu-l pe puşti pe frunte, acesta nu-şi dădu seama că biserica toată se umplu de o lumină nemaivăzută şi că uşile ei se ferecaseră pe dinăuntru.

Apoi, ca şi când s-ar fi cunoscut demult, au început să râdă şi să glumească, cum nu mai făcuse puştiul niciodată în viaţa lui. Era atât de fericit că-şi găsise un prieten!

Dar el nu ştia că urcase a doua treaptă a Raiului: prietenia.

Azi aşa, mâine aşa, însă fraţii ceilalţi din mănăstire au început să se întrebe: “Unde-i copilul? Ce face? De ce lipseşte seara mereu dintre noi?”

Apoi, curioşi, au început să-l caute prin toată mănăstirea. Numai biserica nu fusese controlată; şi-atunci s-au repezit spre ea dar, spre mirarea lor, pentru prima oară nu i-au putut deschide uşile. Atunci au încercat să se uite pe gaura cheii şi, în clipa aceea, o lumină puternică i-a orbit.

Nemaiştiind ce să facă, au stat aşa, înfricoşaţi, după zidurile groase ale bisericii, aşteptând până noaptea târziu, când copilul a ieşit. “Ce-ai făcut înăuntru?”, se repeziseră ei ca un stol de păsări negre asupra lui.

„N-am făcut nimic”, răspunse puştiul tremurând. “Minţi! Spune ce-ai făcut?”, l-au întrebat din nou călugării furioşi. “Am furat mâncare şi am dus-o Fratelui ce stătea pe cruce”, răspunse copilul înspăimântat. “Care Frate?”, au întrebat, nedumeriţi, pentru prima dată, monahii. “Cel ce stă legat de cruce şi nimeni nu-i dă de mâncare”, răspunse puştiul. “Şi ce-a făcut Fratele?”, au întrebat tulburaţi călugării. “A coborât şi-a mâncat”, răspunse dintr-o suflare puştiul.

Şi, în clipa aceea, toţi cei din jurul copilului au căzut în genunchi.

Mare fu apoi spaima pe bătrânul mănăstirii, aflând toate acestea. Egumenul începu şi el, la rândul lui, să tremure şi, cu lacrimi în ochi, îi spuse copilului: “Spune-i Fratelui cel Mare că îl rog să mă primească şi pe mine la masă…” “Am să-i spun!, răspunse copilul bucuros, dar acum pot să iau mâncare de la bucătărie?” “Da, poţi să iei cât vrei”, răspunse tremurând egumenul.

Şi seara din nou coborî peste mănăstire, iar puştiul, de data aceasta cu mâncarea luată de la bucătărie, se îndrepta vesel spre biserică. “Hai să mănânci!”, îi strigă el, mai vesel ca oricând. Şi, din nou, Fratele cel Mare coborî de pe cruce, îl mângâie şi biserica se umplu de lumină. Ca de obicei, uşile se ferecaseră ca de la sine. Apoi câte glume şi câtă veselie în jurul celor doi! Dar, printre lacrimile de râs, puştiul şi-a adus aminte de rugămintea egumenului. “Frate, îi spuse el, bunicul cel mare, de-aici, din mănăstire, ar dori şi el să-l primeşti la masă”.

Şi, pentru prima oară, faţa Prietenului său mai mare se întristă. Privea undeva, jos. “Vezi firimiturile astea, de pe masă?, îi spuse, într-un târziu, Fratele cel Mare. Sunt cu mult mai puţine decît păcatele lui… Nu poate să vină”. “Nu poate să vină?”, rămase uimit copilul. “Nu!”, fu răspunsul scurt al Fratelui.

Şi apoi, din nou, fruntea lor s-a descreţit şi-au început să râdă şi să glumească. Într-un târziu, copilul şi-a luat la revedere de la Fratele cel Mare şi s-a dus spre chilia egumenului, unde acesta îl aştepta tremurând.

“Ce-a zis Fratele?”, întrebă acesta, gâtuit de emoţie. “A zis că nu te poate primi!”, răspunse copilul. “De ce?”, întrebă înspăimântat egumenul.

“Mi-a spus că ai mai multe păcate decât toate firimiturile de pâine căzute pe masă”.

Şi atunci el, egumenul, se prăbuşi în genunchi, într-un hohot de plâns.

“Spune-i să mă ierte, spune-i că-l rog din tot sufletul meu să mă ierte”

Şi, cu un gest disperat, se agăţă de copilaş. Acesta îl privi surprins şi-i spuse: “Bine, am să-l rog din nou şi mâine!”

Grea noapte pentru egumen! Cu zvârcoliri şi gemete de pocăinţă. Copilul însă dormi liniştit. Şi, din nou, treaba obişnuită prin mănăstire. Dar toţi se făceau că lucrează. Aşteptau seara, căci ea putea să aducă iertarea. “Pot să iau mâncare?”, întrebă, cu nevinovăţie, copilul la bucătărie. “Poţi”, îi spuse monahul, şi-i umplu cu mâna tremurândă vasul.

Apoi, cu paşi mici, ca să nu răstoarne prea-plinul de mâncare, copilul intră din nou în biserică. “Hai să mâncăm!”, spuse el Fratelui cel Mare.

“Hai!”, răspunse acesta, îndreptându-se spre el.

Şi câte jocuri, câte glume au urmat! Apoi, în mijlocul veseliei, copilul îşi aduse brusc aminte: “Te roagă egumenul să-l ierţi… şi să-l primeşti şi pe el la masă …”

Tristeţea se aşeză între ei. De data aceasta, copilul privi singur firimiturile de pâine de pe masă: erau parcă mai multe.. “Am înţeles…,spuse copilul, nu se poate…” “Da, nu se poate”, răspunse Fratele cel Mare.

Şi atunci, păcatul cel bun coborî din nou în inima copilului şi acesta îndrăzni.. “Dar Tu nu te gândeşti că acum mănânci din mila lui?”, îi spuse, cu curaj, copilul, pentru prima oară. Şi sufletul Prietenului său mai mare fu mişcat din nou. Acesta îi văzu din nou inima lui bună. “Bine, spuse, după o lungă tăcere, Fratele cel Mare, spune-i că peste opt zile am să-l primesc la masă…”

Ce bucurie pe egumenul mănăstirii, când, târziu în noapte, copilul îi spusese! Şi cele opt zile trecură. Pentru el, pentru bătrân, în post şi rugăciune şi, mai ales, în multă pocăinţă. A opta zi, dis-de-dimineaţă

clopotele băteau. “De ce?”, întrebă nedumerit copilul. “Bătrânul a plecat la Domnul”, i-au spus călugării, care deja se pregăteau pentru înmormântare. Şi atunci copilul văzu!

Vedea cum, la masa Prietenului său cel Mare, stătea fericit, cu lacrimi în ochi, egumenul, chiar el. Mâncaseră dimpreună. Pe masă nu mai era nici o firimitură, Mântuitorul îl iertase.

“Am văzut Raiul! striga fericit copilul, prin mănăstire. Am văzut Raiul!”, repeta el, pentru fiecare monah în parte. “Nu se poate! strigau aceştia.

Cum arată?” “E plin de iertare”, murmura copilul.

lumina si caldura

[{"title":"SERENADA FLORILOR","length":0,"dateadd":"1210028780","allow_comments":true,"allow_ratings":true,"counter_comments":57,"counter_ratings":72,"counter_views_overall":687,"value_ratings":9,"source":"NETLOG","type":"Video","distro":"ro","encoder_version":"1","likes":false,"itemUrl":"http:\/\/ro.netlog.com\/Tedeu51\/videos\/videoid=ro-406682","thumbnailUrl":"http:\/\/ro.video.netlogstatic.com\/v\/tt\/000\/406\/406682.jpg","previewUrl":"http:\/\/ro.video.netlogstatic.com\/v\/tt\/000\/406\/406682_.jpg","sourceUrl":"http:\/\/ro.video.netlogstatic.com\/v\/oo\/000\/406\/406682.flv","globalUniqueID":"Video-ro-406682","shareUrl":"http:\/\/ro.netlog.com\/susa_nica\/messages\/send\/item=-aHR0cDovL3JvLm5ldGxvZy5jb20vVGVkZXU1MS92aWRlb3MvdmlkZW9pZD1yby00MDY2ODI_","canUserRate":true,"videoID":406682,"youtubeID":"","userID":36121578,"description":"SERENADA FLORILOR\nDEDICATIE PENTRU CEI NASCUTI IN LUNA MAI","counter_likes":166,"canAddAsFavorite":true,"canDeleteFavorite":false,"shareURL":"-aHR0cDovL3JvLm5ldGxvZy5jb20vVGVkZXU1MS92aWRlb3MvdmlkZW9pZD1yby00MDY2ODI_","itemObject":{}}] http://ro.api.netlog.com/comcore-api/apiserver/ http://v.netlogstatic.com/3018/proxy/ro/translation.json?v=5&appID=352

Intr-o zi, un taran iesi pe ogor, la semanat. Un graunte, ramas pe varful unui bulgare de pamant, a inceput sa se laude catre altul, aflat adanc sub brazda:
- Vezi tu, frate, zaci acolo luptandu-te cu frigul pamantului si cu bezna, tanjind dupa o raza de soare, dupa lumina si caldura. Eu, fratioare, o duc mult mai bine, in timp ce tu te chinui.
Dar, in clipa aceea, o cioara a coborat pe neasteptate din vazduh si a inghitit grauntele ramas la vedere. In schimb, fratele sau de sub brazda incolti peste putin timp si, din micul graunte, iesi din pamant un spic frumos si trainic. De-abia acum, lumina si caldura soarelui ii faceau cu adevarat bine. Cu vremea, spicul deveni copt si roada lui multa.
Astfel, speranta si smerenia celui de-al doilea i-au adus adevarata viata, in timp ce mandria l-a costat scump pe primul. Greutatile vietii nu trebuie sa ne sperie si sa ne descurajeze, caci Dumnezeu vede suferinta si credinta noastra si ne va rasplati negresit. Cu speranta si rugaciune, putem trece peste orice obstacol al vietii. Insa cei a caror inima este plina de ei insisi, in care nu mai este loc si pentru Dumnezeu, adica pentru iubire, pentru speranta si incredere, aceia sfarsesc, asemenea primului graunte, in ghearele pasarii negre - diavolul.
(Agapia Monastery Church. Mural paintings by N. Grigorescu (1858-1860)

,,Dumnezeu sta impotriva celor mandri, iar celor smeriti le da har."

Nicolae Grigorescu-pictorul încheie prin lucrarea de la Agapia o întreaga etapă din activitatea sa artistică, lăsând o adevarată capodoperă a picturii religioase din secolul al XIX-lea.

---

Omule…ce ai facut cu viata ta pana acum?

Omule…ce ai facut cu viata ta pana acum?

Doamne, Doamne, dar de ce mi te arati abia acum, cand eu ma aflu la capatul ei de drum?

De ce te-ai ascuns mereu de mine, si nu mi-ai raspuns ca sa cred in Tine?

Omule, adu-ti aminte cand strigam dupa tine “cine are urechi de auzit să audă”!

Adu-ti aminte cati apostoli, mucenici, prooroci si sfinti am trimis ca sa Ma vesteasca.

Adu-ti aminte si de clopotele bisericilor care rasunau neobosit pe tot cuprinsul pamantului, ca sa vesteasca vesnicia.

Insa pe tine toate acestea te deranjau si ti-ai astupat urechile si mai mult, nevoind sa auzi despre Mine si despre imparatia Mea.

Si Omule, cum spui ca m-am ascuns de tine?

Eu, care te-am cercetat de nenumarate ori prin preotii Mei, iar tu fugeai necontenit de ei!?

Pe cine crezi ca vesteau preotii aceia pe care ti i-am trimis, asa nevrednici cum ziceai ca sunt?

Pe ei si pe ale lor?

Nu Omule, tu stii ca ei ma vesteau pe Mine.

Dar tu Omule te-ai ascuns de Mine, si m-ai scos din inima ta... Nu pentru ca nu aveai dovezi despre Mine...

Ci pentru ca nu ti-a placut ,ca am urat pacatul pe care tu-l iubeai.AMIN

Icoana Maicii Domnului POTIRUL NESECAT, izbavitoare de patima betiei ( pomenita in 5 mai)

Icoana Maicii Domnului “Potirul Nesecat” a fost desoperită în Rusia în anul 1878. Un soldat în rezervă din Tula obişnuia să-şi dea toată pensia pe alcool, distrugîndu-şi sănătatea. Deşi a ajuns să nu mai poată merge, el continua să bea.

Într-o noapte un sfânt i-a apărut în vis sfătuindu-l să meargă la Mănăstirea Maicii Domnului din Serpuhov. “Să ţi se facă o molitfă în faţa icoanei “Potirul Nesecat.” Pentru că nu avea nici un ban şi nici nu putea să meargă, omul nu a luat în seamă visul. Dar sfântul i-a apărut şi a doua şi a treia oară, îndemnîndu-l mai aspru să meargă la mănăstirea de care i-a spus.

Atunci, târîndu-se în patru labe, omul a ajuns până în satul învecinat şi s-a oprit la casa unei femei bătrâne care i-a doftoricit picioarele şi bărbatul a început să se simtă mai bine. În ziua următoare el a pornit din nou la drum, la început cu două cârje, apoi cu una, până ce a ajuns la mănăstire.

Acolo el le-a povestit călugărilor visul său, dar nici unul din ei nu părea să ştie de existenţa vreunei astfel de icoane. În cele din urmă, unul dintre ei şi-a amintit de o icoană în care era pictat un potir. Pe spatele ei scria “Potirul Nesecat.” După ce i s-a făcut molitfa ţăranul s-a întors acasă complet sănătos şi vindecat de alcoolism.

Noutăţile despre această minune s-au răspîndit cu repeziciune şi mulţi suferinzi de patima beţiei împreună cu familiile lor veneau să se roage în faţa icoanei. Mulţi dintre ei se reîntorceau să aducă mulţumiri Maicii Domnului pentru vindecare şi pentru că a răspuns la rugăciunile lor.

În fiecare duminică la Mănăstirea Serpuhov-Vyotsk se citeşte molitfa şi acatistul Potirul Nesecat în faţa icoanei pentru cei suferinzi de patima beţiei.