. * ICOANA DIN CASANici o casa fara icoane***

2010-12-02T20:10:00.001-08:00

Preacuvioase Parinte Spiridoane

2010-07-14T09:50:00.001-07:00

Preacuvioase Parinte Spiridoane, preaintelepte, catre femeia cea moarta intocmai ca si catre una vie ai grait, pentru dragostea lui Dumnezeu. Si pe sarpe l-ai prefacut in aur celui cuprins de saracie, curgerea raului ai oprit, milostivindu-te de popor si imparatului i-ai stat inainte ca un doctor randuit de Dumnezeu. Morti ai inviat ca un ucenic al Lui si credinta ai lamurit-o in mijlocul a multi parinti. Deci toate acestea putandu-le intru Hristos, Cel Ce te-a intarit, pe Acela roaga-L si acum sa mantuiasca sufletele noastre.

Aparatorului credintei dreptmaritorilor, Cuviosului Parintelui nostru Spiridon, sa-i aducem din inima marturisiri multumitoare, toti care prin ale lui intelepte invataturi ne-am luminat cu credinta, si sa-i cantam: Bucura-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare facatorule de minuni!

Daca Dumnezeu nu ar fi existat, atunci El trebuia inventat caci fara Dumnezeu am fi fost mai saraci...

2010-07-14T09:45:00.001-07:00

Dumnezeu este adierea racoroasa a vantului in arsita unei zile de vara...

Dumnezeu este raza de soare ce alinta mantia de roua a ierbii...

Dumnezeu este parfumul florilor de tei in noptile racoroase de vara...

Dumnezeu este zambetul fericit al unui pui de om...

Dumnezeu este susurul izvorului ce coboara vesel la vale...

Dumnezeu este paleta multicolora a toamnei...

Dumnezeu este primul fior al iubirii...

Dumnezeu este stralucirea de argint a lunii ce poleieste oglinda tremuranda a lacului...

Dumnezeu este fulgul de nea ce se topeste incet pe o geana...

Dumnezeu este trilul privighetorii ce se odihneste pe o ramura inflorita ...

Dumnezeu este dulceata apei de izvor...

Dumnezeu este petala catifelata a unui trandafir stropita de lacrimile unei ploi de vara...

Dumnezeu este parfumul fanului prospat cosit...

Dumnezeu este valsul fluturilor ce sorb dulceata florilor de primavara...

Dumnezeu este valul instelat al noptii...

Dumnezeu este imbratisarea marii intr-o zi torida de vara...

Dumnezeu este privirea curioasa a unui pui de caprioara ce exploreaza desisul padurii...

Dumnezeu este norul pufos ce pluteste pe albastrul infinit al cerului...

Dumnezeu este sarutul cald al soarelui ce topeste mantia imaculata a iernii...

Dumnezeu este lanul de grau ce se leagana lenes in bataia vantului...

Dumnezeu este ghiocelul delicat ce zambeste primei raze de soare...

Daca Dumnezeu nu ar fi existat, atunci El trebuia inventat caci fara Dumnezeu am fi fost mai saraci...

2010-07-14T09:42:00.000-07:00

Nu intri in Imparatia in care nu ai trait pe pamant !"

" Lasa sa te conduca Dumnezeu si atunci toate se implinesc, ti se fac cum trebuie. "

"Cine vine si ma cauta, nu vine degeaba. Sa povestiti despre mine, ca eu sunt intre voi."

"Daca tii aceste doua faclii ridicate in sus - dragostea si smerenia, te mantuiesti. "

"Ma, ajuta-ma ca sa te ajut! Degeaba spun eu sa faci cutare lucru daca tu nu ma asculti!"

"Fiecare dintre noi vrea sa fie inteles, sa fie iubit, sa fie iertat..." - Parintele socotea ca boala apare in suflet si din suflet ricoseaza in trup. Arma Iertarii intoarce raul spre bine.

" Daca cineva n-ar avea picioare si ar implini intocmai ce spune parintele Arsenie Boca, omului aceluia i-ar creste picioarele la loc!"

" Pentru cel ce varsa o lacrima la mormantul meu, eu ma voi ruga la Dumnezeu! "

2010-07-14T09:38:00.001-07:00

2010-07-14T09:30:00.001-07:00

Nu se poate vorbi numai despre Maica Domnului.
Ea e prevăzută de Providenţă îndată după căderea omului.
Deci pomenirea Ei, pune din plin, problema refacerii omului.

Primul om refăcut, e Iisus, Fiul Ei, şi toţi ucenicii lui Iisus, deci Ea e şi Maica Bisericii. A fost

instituită, chiar de Iisus, când era pe cruce, ca maică a creştinătăţii, când i-a dat pe Ioan de

fiu şi lui Ioan i-a dat-o pe Ea de maică.
Dacă viaţa noastră s-ar reduce numai la viaţa aceasta, cea între leagăn şi mormânt, toată

zdroaba vieţii ar fi fară sens. Dar viaţa noastră nu e numai atâta. Ştim de la Iisus, că vom

purta şi chipul pe care ni 1-a arătat El, schimbându-Se la faţă. Aceasta însă, când Se va

naşte în noi Iisus, aşa cum S-a născut în sfânta Fecioară. Prin asceză şi iubire sufletul

nostru trebuie să ajungă la curăţia sufletului fecioară, în care se va naşte chipul nostru

veşnic. Nu e prin urmare numai o urmare a Domnului, o „imitatio Christi", ci şi o urmare a

Maicii Domnului. Iar Maica Domnului n-a fost scutită de niciuna din durerile omeneşti. De

mică a cunoscut refugiul şi prigoana lui Irod. Sabia durerilor a fost profeţită pentru sufletul

Ei.

Ea e modelul desăvârşit de curăţie şi iubire, duse până la jertfa: dovadă, că puţini erau

până sub crucea Răstignitului, şi printre cei puţini, era Maica Domnului. Tot aşa, pe lângă

orice răstignit al vieţii acesteia, puţini mai rămân pentru el către Dumnezeu, şi printre cei

puţini, e Maica Domnului. -Căci, spre a ajunge la refacerea noastră, trebuie să trecem prin

multe răstigniri, şi avem trebuinţă de o inimă de mamă pentru noi către Dumnezeu.
Dumnezeu ne părăseşte uneori; sfinţii nu sunt ascultaţi, dar iubirea de mamă întoarce

asprimea Dreptăţii lui Dumnezeu din nou în iubire. Exod 32: Moise se ruga, strâmtorând pe

Dumnezeu: încetează Doamne urgia Ta şi potoleşte-Ţi mânia şi socoteşte cu blândeţe

greşala poporului Tău. Adă-ţi aminte de robii Tăi: Avraam, Isaac şi Iacov...
- Nu ! a răspuns Dumnezeu. Lasă-Mă să-i zdrobesc, căci cu urgie M-am mâniat asupra lor

şi vreau să-i prăpădesc ! - Dacă nu-i ierţi, şterge-mă şi pe mine din Cartea Vieţii!
Şi a încetat urgia lui Dumnezeu; şi pentru rugăciunea lui Moise i-a iertat pe ei.
Cine-i Moise şi cine-i Maica Domnului ?

Când te-a lepădat Dumnezeu şi nici sfinţii nu se mai roagă pentru tine, a mai rămas cineva

care

nu te-a părăsit: e Maica Domnului, iar Maica Domnului e ascultată. „între robii lui

Dumnezeu şi Maica lui Dumnezeu e o deosebire fară margini" - zice sfântul Ioan

Damaschin. Dacă Moise, un rob, poate, prin rugăciunea lui, să oprească urgia lui

Dumnezeu şi nu-L lasă să se răzbune pe închinătorii la idoli, - cu atât mai mult rugăciunea

sfintei Fecioare Măria, va opri să nu cadă urgia divină, peste păcătosul popor creştin.
Al VH-lea Sobor ecumenic, având în vedere rătăcirile ereticilor despre sfinţi şi despre Maica

Domnului, hotărăşte: „A cinsti şi a mări mai întâi pe Născătoarea de Dumnezeu: mai înaltă

decât toate puterile cereşti; iar de asemenea şi pe sfintele Puteri îngereşti, fericiţii şi întru

tot lăudaţii Apostoli şi Prooroci, pe sfinţii mucenici, morţi pentru Hristos, pe sfinţii şi de

Dumnezeu purtătorii dascăli, şi toţi drepţii cuvioşi bărbaţi, şi a cere mijlocirea lor, pentru că

ei ne pot apropia de împăratul tuturor - Dumnezeu."
Şi cântă Biserica: „Sub milostivirea Ta scăpăm Stăpână, Născătoare de Dumnezeu

Fecioară ! întru rugăciunile noastre nu ne lăsa pe noi în scârbe, ci ne mântuieşte din nevoi:

Una, curată, Binecuvântată: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu."

2010-07-14T06:24:00.000-07:00

RUGA PENTRU OAMENI

2010-07-14T06:23:00.000-07:00

Tu esti Cuvantul si iubirea,

Tu ne-ai daruit nemurirea,

Ne apara si ne-ocroteste,

Tu cel ce-ai fost si cel ce este.

Pe Fiul Tau cel preaiubit,

Oamenilor, l-ai daruit,

Sufletul sa ni-l mantuiasca,

Cu puterea lui cereasca.

In suflet Doamne ne priveste,

Si iertare daruieste,

Invata-ne sa fim mai buni,

Tu iubitorule de oameni.

2010-07-14T06:07:00.001-07:00

Ai venit printre noi Hristoase, sa ne daruiesti iubire si speranta, sa ne indrumi pe Calea Mantuirii, ai suferit, ai patimit si pe Cruce ai fost ratignit ...

Ai indurat umilinte, ai lacrimat si te-ai bucurat pentru noi, ai trait in modestie si curatenie sufleteasca si ne-ai daruit mereu iertarea Ta...

Mangaie Doamne sufletele noastre, arata-ne Calea Mantuitorule, roaga-te pentru noi Fiul lui Dumnezeu si vino sa alungi tristetea si indoiala ...

Sa nu uiti niciodata cat de mult ne-a iubit Hristos si sa nu iti pierzi increderea in puterea si iubirea lui ...

2010-07-02T00:10:00.001-07:00

Icoana Sf. Ioan Botezatorul de la schitul românesc Prodromu

La o conferinta tinuta mai demult de scriitorul si teologul Danion Vasile in oraselul nostru, cei prezenti au primit la sfarsit cate o icoana a sfantului Ioan Botezatorul si o icoana a Maicii Domnului de la schitul romanesc Prodromu.
Icoana Sf. Ioan Botezatorul m-a uimit mult, nu mai vazusem niciodata chipul unui sfant incruntat. Cred ca ii uimeste pe toti cei care o vad. Iata istoria acestei icoane:

Minunata încruntare de George Crăsnean

“Niciodata n-am putut uita privirea Sfantului Ioan de la Schitul Prodromu! Tristete si mahnire are-n ochi, dar nici mânia parca nu-i este straina…

Grecii spun ca initial nu a fost pictat astfel si ca Sfantul s-ar fi incruntat pe la 1821, dupa represaliile turcilor asupra eteristilor. Care eteristi s-ar fi ascuns si pe la schitul romanesc, iar cand osmanii au intrat in paraclis, au si inceput sa traga inspre altar, de frica sa nu fie vreun grec ascuns dupa iconostas. Atunci s-ar fi incruntat Sfantul Ioan Inaintemergatorul si si-ar fi modificat si cautatura, fiindca el se afla in stanga altarului, iar turcii care l-au suparat intrasera pe usa ce se deschidea la mijlocul laturii de apus. Si exista marturii ale batranilor de la Marea Lavra care spun ca le-ar fi intors turcilor si gloantele trase, incat cei scapati de moarte au luat-o la sanatoasa, lasand si schitul in buna pace.

Totdeauna cand am intrat in paraclis am simtit ca ma vede! N-am putut scapa de senzatia asta nici macar atunci cand intram cu mai multi inchinatori si speram ca va fi mai bland cu pacatele mele. Si cu toate acestea, niciodata nu pot sa ajung in Prodromu si sa nu ma inchin lui! Il simt acolo, viu, in dreapta schitului, in micul paraclis, ca un batran strajer ce ocroteste monahii prodromiti de sute de ani!

Mi-e si mai mare frica de el – pentru multimea pacatelor mele – dar mi-e si tare drag… Cel mai mare om nascut vreodata din femeie! Sa spuna Insusi Dumnezeu asa ceva despre tine! Oare de ce sa mai spun eu altceva?…”

RAMURA INFLORITA

2010-07-02T00:08:00.000-07:00

Cuvinte vii, sensibile si revelatoare despre Maica Domnului

“Cand sufletul e in iubirea lui Dumnezeu, cat de bune, cat de placute si vesele sunt atunci toate. Dar, chiar si in iubirea lui Dumnezeu sunt intristari si, cu cat e mai mare iubirea, cu atat mai mari sunt si intristarile. Maica Domnului n-a pacatuit niciodata, nici macar cu un singur gand, nici n-a pierdut vreodata harul, dar si in ea au fost mari intristari; iar cand statea langa cruce, atunci intristarea ei a fost nemasurata ca oceanul si chinurile sufletului ei au fost neasemanat mai mari decat chinurile lui Adam la izgonirea din rai, pentru ca si iubirea ei era neasemanat mai mare decat iubirea Lui Adam in rai. Si daca a ramas in viata, e numai pentru ca a intarit-o puterea Domnului, fiindca Domnul a vrut ca ea sa vada Invierea Lui si, dupa Inaltarea Lui, sa ramana pe pamant spre mangaiere si bucurie apostolilor si noului popor crestin.

Noi nu ajungem la deplinatatea iubirii Maicii Domnului si de aceea nu putem intelege pe deplin intristarea ei. Iubirea ei era desavarsita. Ea iubea nemasurat de mult pe Dumnezeul si Fiul ei, dar iubea cu o mare iubire si norodul. Si ce n-a trait ea atunci cand oamenii pe care-i iubea atat de mult si a caror mantuire o dorea pana la capat, au rastignit pe Fiul ei preaiubit? Nu putem pricepe aceasta, pcntru ca in noi iubirea de Dumnezeu si de oameni e mica.
Asa cum iubirea Maicii Domnului e nemasurata si neinteleasa, asa si intristarea ei e nemasurata si neinteleasa pentru noi.

O, Fecioara Preacurata, Maica lui Dumnezeu, spune-ne noua, copiilor tai, cum iubeai pe Fiul si Dumnezeul tau cand traiai pe pamant? Cum se veselea duhul tau de Dumnezeu, Mantuitorul tau [Lc 1, 47]? Cum priveai fata Lui preafrumoasa cu gandul ca El este Cel pe Caruia Ii slujesc cu frica si dragoste toate puterile ceresti? Spune-ne, ce simtea sufletul tau cand tineai in bratele tale Pruncul minunat? Cum L-ai crescut? Care au fost durerile sufletului tau cand, impreuna cu Iosif, L-ai cautat vreme de trei zile in Ierusalim? Ce chinuri ai trait atunci cand Domnul a fost dat spre rastignire si a murit pe cruce? Spune-ne, care a fost bucuria ta la Inviere si cum tanjea sufletul tau dupa Inaltarea Domnului? Sufletele noastre sunt atrase sa cunoasca viata ta impreuna cu Domnul pe pamant, dar tu n-ai vrut sa asterni aceasta in scris si ai invaluit in tacere taina ta.
Multe minuni si mile am vazut de la Domnul si de la Maica Domnului si nu pot sa dau nimic in schimb pentru aceasta iubire.

Ce as putea da Preasfintei noastre Stapane pentru ca nu s-a scarbit de mine in pacat, ci m-a cercetat si luminat cu milostivire? N-am vazut-o dar Duhul Sfant mi-a dat sa o cunosc din cuvantul ei cel plin de har, si mintea mea se bucura si sufletul meu este atras spre ea cu atata iubire, ca si numai chemarea numelui ei e dulce inimii.

Intr-o zi, pe cand eram un tanar frate sub ascultare, ma rugam inaintea icoanei Maicii Domnului si rugaciunea lui Iisus a intrat in inima mea si a inceput sa se rosteasca de la sine. Intr-o zi ascultam in biserica o citire din prorocul Isaia, iar la cuvintele: “Spalati-va si va veti curati” [Is 1, 16), mi-a venit gandul: “Poate ca Maica Domnului a pacatuit vreodata, chiar si numai cu gandul“. Si, lucru uimitor, in inima mea, deodata cu rugaciunea, un glas mi-a spus lamurit “Maica Domnului n-a pacatuit niciodata, nici macar cu gandul“. Astfel, Duhul Sfant a dat marturie in inima mea curatia ei. Dar in timpul vietii ei pamantesti si in ea a fost o oarecare nedeplinatate si unele greseli, dar fara de pacat. Se vede aceasta din Evanghelie atunci cand, intorcandu-se de la Ierusalim, nu stia unde era Fiul ei si L-a cautat impreuna cu Iosif vreme de trei zile [Lc 2, 44-46).

Sufletul meu se infricoseaza si se cutremura cand se gandeste la slava Maicii lui Dumnezeu. Mintea mea este slaba si inima mea e saraca si neputincioasa, dar sufletul meu se bucura si e atras sa scrie despre ea macar un cuvant. Sufletul meu se inspaimanta de o asemenea indrazneala, dar iubirea ma impinge sa nu ascund recunostinta mea fata de milostivirea ei.
Maica Domnului nu si-a asternut in scris gandurile, nici iubirea ei pentru Dumnezeul si Fiul ei, nici durerile sufletului ei in vremea rastignirii, pentru ca nu le-am fi putut nicicum intelege, caci iubirea Ei pentru Dumnezeu e mai puternica si mai arzatoare decat iubirea serafimilor si a heruvimilor, si toate puterile ceresti ale ingerilor si arhanghelilor sunt mute de uimire in fata ei.
Chiar daca viata Maicii Domnului e ca invaluita intr-o tacere sfanta, Bisericii noastre Ortodoxe Domnul i-a dat sa cunoasca ca iubirea ei imbratiseaza intreaga lume si ca, in Duhul Sfant, ea vede toate noroadele de pe pamant si, asemenea Fiului ei, ii este mila de toti si miluieste pe toti.

Ah, daca am sti cum iubeste Preasfanta pe toti cei ce pazesc poruncile lui Hristos si cat ii este de mila si se intristeaza pentru cei ce nu se indreapta. Am simtit acest lucru pe mine insumi. Nu mint, spun adevarul inaintea fetei lui Dumnezeu, pe Care sufletul meu Il cunoaste: cu duhul am cunoscut-o pe Preacurata Fecioara. N-am vazut-o, dar Duhul Sfant mi-a dat sa o cunosc pe ea si iubirea ei pentru noi. Daca n-ar fi fost milostivirea ei, as fi pierit de mult, dar ea a vrut sa ma cerceteze si sa ma lumineze sa nu mai pacatuiesc. Ea mi-a spus: “Nu-i frumos pentru Mine sa ma uit la tine sa vad ce faci!” Cuvintele ei erau placute, linistite si blande, si ele au lucrat asupra sufletului meu. Au trecut de atunci mai mult de patruzeci de ani, dar sufletul meu n-a putut uita aceste cuvinte dulci si nu stiu ce i-as putea da in schimb eu, pacatosul, pentru dragostea ei fata de mine, necuratul, si cum voi multumi bunei si milostivei Maici a Domnului.

Cu adevarat, ea este Ocrotitoarea noastra la Dumnezeu si chiar si numai numele ei bucura sufletul. Or, tot cerul si tot pamantul se bucura de iubirea ei. Lucru minunat si neinteles. Ea viaza in ceruri si vede neincetat slava lui Dumnezeu, dar nu ne uita nici pe noi, sarmanii, si acopera cu milostivirea ei tot pamantul si toate noroadele.
Si pe aceasta Preacurata Maica a Sa Domnul ne-a dat-o noua. Ea este bucuria si nadejdea noastra. Ea este Maica noastra dupa duh si, ca om, e aproape de noi dupa fire si tot sufletul crestinesc e atras spre ea cu iubire“.

Sfantul Siluan Athonitul

Cinstirea si ingrijirea icoanrlor

2010-06-28T11:02:00.000-07:00

Cinstirea si ingrijirea icoanrlor

2010-06-28T10:56:00.000-07:00

Cinstirea si ingrijirea icoanrlor

2010-06-28T10:48:00.000-07:00

Cinstirea si ingrijirea icoanrlor

2010-06-28T10:43:00.000-07:00

MAICA DOMNULUI CU 3 MAINI

2010-06-28T10:38:00.000-07:00

MAICA DOMNULUI CU 3 MAINI

2010-06-28T10:33:00.000-07:00

Rugaciunea Tatal Nostru

2010-06-19T06:39:00.000-07:00

2010-06-19T06:21:00.000-07:00

2010-06-19T05:47:00.000-07:00

Adormirea Maicii Domnului

Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la Viață, fiind maica Vieții și cu rugaciunile tale izbăvești din moarte sufletele noastre.

O, preaslăvită minune! Că și cea moartă este minunată și mormântul este minunat. Cea moartă, după moarte viețuiește: "După Naștere, Fecioară și, după moarte vie". și mormântul ajunge cer, precum acea scară a lui Iacob, care era întarită pe pamânt și al cărei vârf ajungea până la cer: "Scară către cer, mormântul se face". (Sf.Ier.Dimitrie al Rostovului)

Maica Domnului este de cea mai înaltă sfințenie omenească cunoscută și cinstită de Sfânta Biserică, iar Adormirea Maicii Domnului este cea mai de seamă dintre sărbătorile ei. În Sfânta Scriptură, nu aflăm nimic despre adormirea Maicii Domnului. În schimb, cântările și imnele de la Vecernia și Utrenia sărbătorii ne vestesc adevărata tradiție a Bisericii în această privință:

Când a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, să ia la Sine pe Maica Sa, atunci cu trei zile mai înainte, a făcut-o să cunoască, printr-un înger, mutarea ei de pe pământ la viața cea cerească. Deci, înștiințându-se Născatoarea de Dumnezeu despre aceasta, s-a bucurat, cu bucurie mare, și s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor, ca să se roage.

S-a întors, apoi, acasă și a pregătit toate cele de îngropare, încredințând, pe vecine ca, mutându-se în ceruri, nu numai pe ele nu le va uita, ci pe toată lumea o va cerceta și o va ocroti. Și a împărțit văduvelor sărace veșmintele sale, a luat iertăciune de la toti și a adormit întru Domnul.Înainte de aceasta s-a făcut tunet mare și au venit de la marginile lumii, ca pe niște nori, toți Apostolii lui Hristos, la casa Maicii Domnului din Ierusalim, în afară de Toma. Și, începand Petru cântarea cea de îngropare, Apostolii au ridicat patul și au petrecut, până la mormânt, trupul cel primitor de Dumnezeu.

Și, sosind în satul Ghetsimani și așezând în mormânt trupul Maicii Domnului, Apostolii au zăbovit, acolo, încă trei zile, așteptând pe Apostolul Toma, care din dumnezeiască rânduială, lipsea.
Sosind, Toma Apostolul era întristat, deoarece nu se învrednicise să vadă, și el, chipul adormit al Maicii Domnului, ca și ceilaiți Apostoli. Deci, s-a deschis, cu hotărâre de obște, mormântul, pentru el. Și, dacă s-a deschis, s-au minunat, că au aflat mormântul fără sfântul ei trup și era numai giulgiul lăsat, ca mângâiere și mărturie nemincinoasă a mutării Născatoarei de Dumnezeu, cu trup cu tot, la ceruri.

Maica Domnului, cu trupul schimbat, viu si proslăvit, a fost mutată la ceruri, ca o pârgă a întregii omeniri. Dar, spre deosebire de Mântuitorul, ea a fost dusă la ceruri de îngeri, nu prin puterea ei. Și acolo se roagă de-a pururi pentru noi. Să avem mare încredere în rugaciunea ei, că ea singură poate vorbi lui Dumnezeu, ca o mamă unui Fiu al ei.

Dumnezeului nostru slavă!

A început postul Adormirii Maicii Domnului

Perioada postului Adormirii Maicii Domnului ne ajută să aducem în prezent, să trăim, să simțim emoția unor evenimente din istoria mântuirii noastre, din viața Maicii Domnului. Astfel vom fi alături de Maica Vieții în scurta sa petrecere pământească de după Înălțarea Fiului său, fiind în grija Sf Ioan Evanghelistul, apoi înconjurată de apostoli, purtată spre mormânt și ridicată cu trupul de Fiul și Dumnezeul său la Ceruri.
Pe lângă toate cele amintite, acest post mă duce cu gândul și la Icoana Maicii Domnului Minunată de la Mănăstirea Pasărea, care a ajuns aici, prin minune, tot într-un post.

Istoria Icoanei Maicii Domnului Minunată

În drumul său, un pelerin, a rămas fără bani. Ajungând la un han, a dăruit icoanele Domnului Iisus Hristos și Maicii Domnului în schimbul merindelor. Dar ele nu au fost păstrate cu evlavie.
În acest timp un preot își căuta parohie și se ruga să se facă voia Domnului.
Acum a intervenit pronia Dumnezeiască.
Într-o noapte preotul visează pe Maica Domnului care îi poruncește să mergă la acel han, arătândui-l în vis, și sa ia de acolo icoanele de pe tejghea.
Preotul, nerecunoscând locul, caută cu mare râvnă și credință prin împrejurimi până a găsit locul.
Ca prin minune i s-au dat icoanele, iar în drum spre casă a fost anunțat să vină repede, deoarece a fost trimis de Arhiepiscopie ca preot slujitor la Mănăstirea Pasărea, Maica Domnului își alesese casa. Icoana a fost primită cu mare cinste și de atunci izvorăște minuni celor ce o cinstesc ca pe o mamă și Împărăteasă.

2010-06-19T05:39:00.000-07:00

Icoanele Maicii Domnului

Iubiţi cititori, începând cu numărul de faţă, vom prezenta rubrica „Icoanele Maicii Domnului". Aceste sfinte icoane, ca stelele pe cer, sunt nenumărate, însă noi deseori nu le cunoaştem nici denumirea, nici istoria.

Să ne lumineze Maica Domnului spre a-I cinsti chipul Ei făcător de minuni din icoanele Sale prin care îşi revarsă comoara harurilor sale tuturor celor ce o cheamă în ajutor.

“Floarea cea Neveştejită”

Icoană făcătoare de minuni. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu în mâna dreaptă îl ţine pe Dumnezeiescul Său Fiu, iar în stânga ţine un crin alb. Această floare simbolizează floarea neveştejită a fecioriei şi neprihănirii Preacuratei Fecioare cărei Sfânta Biserică i Se adresează: „Tu eşti rădăcina fecioriei şi Floarea cea Neveştejită a curăţiei".

Nu se cunoaşte când şi unde a apărut această icoană în Rusia. Denumirea ei „Floarea cea Neveştejită" vine din cântările închinate Maicii Domnului. Pe unele icoane în locul crinilor sunt zugrăviţi

Cuvânt despre cinstirea Maicii Domnului

Să aveţi mare evlavie către Maica Domnului, fericită este casa şi familia care are icoana ei. În fiecare zi să citiţi Acatistul şi Paraclisul ei! Împărăteasa Heruvimilor, Împărăteasa a toată făptura, cămara întrupării lui Dumnezeu, uşa luminii, uşa vieţii, uşa cea încuiată prin care n-a trecut nimeni, decât Domnul nostru Iisus Hristos. Ea este scară către cer, cădelniţă dumnezeiască, biserică a Preasfântului Duh. Maica Domnului este mireasa Tatălui, maica Cuvântului, biserica dumnezeiescului Duh.

Câtă milă o să aibă Maica Domnului de cei care au cinstit-o şi au lăudat-o! Şi câtă urgie o să vină peste cei care n-au crezut în sfinţenia ei! Ce-o să facă atunci sectele care au hulit-o?

Rugăciune

O, Preasfântă şi Preanevinovată Maică Fecioară, nădejdea creştinilor şi adăpostirea păcătoşilor! Apără-ne pe toţi cei ce în necazuri alergăm la Tine, auzi suspinurile noastre, pleacă urechea Ta la rugăciunea noastră. Stăpână şi Maica Dumnezeului nostru, nu trece cu vederea pe cei care cer ajutorul Tău şi nu ne lepăda pe noi, păcătoşii, înţelepţeşte-ne şi ne învaţă, nu te depărta de la noi, robii Tăi, pentru cârtirea noastră. Fii nouă Maică şi Ocrotitoare, ne predăm milostivului Tău Acoperământ. Îndreaptează-ne la o viaţă lină şi fără de gâlceavă, ca să ne plângem păcatele noastre. O, Maică Marie, Preabuna şi Grabnica noastră Apărătoare, acoperă-ne cu mijlocirea Ta. Apără-ne de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, îmblânzeşte inimile oamenilor răi care se ridică împotriva noastră.

O, Maica Domnului şi Ziditorului nostru! Tu, Ceea ce eşti rădăcina fecioriei şi neveştejita floare a nevinovăţiei şi curăţeniei, trimite-ne ajutor nouă, celor neputincioşi şi învăluiţi în patimi trupeşti şi rătăciri ale inimii. Luminează ochii noştri sufleteşti, ca să vedem calea adevărului lui Dumnezeu. Întăreşte cu harul Fiului Tău, voinţa noastră neputincioasă spre împlinirea poruncilor, ca, fiind izbăviţi de orice necaz şi năpastă cu preaminunata Ta apărare, să fim îndreptăţiţi la straşnica judecată a Fiului Tău, Căruia Îi înălţăm slavă, cinste şi închinăciune acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

ICOANA - fereastră spre Dumnezeu

Icoana înfăţişează chipul Mântuitorului, al Sfintei Sale Maici, al sfinţilor bineplăcuţi lui Dumnezeu. Prin icoană, cele nevăzute se fac văzute, cele neapropiate ne par apropiate, aşa cum cel Necuprins s-a făcut cuprins prin întrupare. Ea este foarte aproape de inimile noastre, chiar dacă uneori rămânem doar la descifrarea sensului imediat pe care ni-l oferă o simplă privire, şi, contemplăm cele dumnezeieşti dacă pătrundem sensul ei cel adânc.

2010-06-10T21:45:00.000-07:00

Cinstirea icoanelor

2010-06-10T21:43:00.000-07:00

2010-06-10T21:41:00.000-07:00

2010-06-10T21:36:00.000-07:00

Sa dam slava lui Dumnezeu

2010-06-10T21:32:00.000-07:00

Cinstirea icoanelor

2010-06-10T21:27:00.000-07:00

Cinstirea icoanelor

2010-06-10T21:22:00.000-07:00

icoana a Maicii Domnului din Kazan "

2010-06-10T21:16:00.000-07:00

Cinstirea icoanelor

2010-06-10T21:13:00.000-07:00

3 cu 16

2010-05-25T06:49:00.000-07:00

3 cu 16

2010-05-25T06:42:00.000-07:00

Intr-un oras, intr-o noapte geroasa, tocmai se starnise un viscol. Un baietel vindea ziare la coltul strazii, iar oamenii treceau cand si cand. Baietelului ii era atat de frig incat nici nu mai incerca sa mai vanda ziare.
S-a dus la un politist si l-a intrebat:

'Domnule, stiti cumva un loc calduros unde ar putea dormi un baiat sarac in noaptea asta? Vedeti dumneavoastra, eu dorm ghemuit intr-un colt, mai jos, pe alee, si e ingrozitor de frig acolo in noaptea asta. Mi-ar prinde bine un loc caldut unde sa stau.'

Politistul s-a uitat la baiat si i-a raspuns: 'Du-te pe strada asta la vale si vei ajunge la o casa alba mare. Cand ajungi acolo, sa bati la usa si cand iti va deschide sa spui doar 'Ioan 3 cu 16' si te vor lasa sa intri.'

Si asa a si facut. A urcat treptele, a batut la usa si dupa cateva clipe i-a deschis o doamna. Baiatul s-a uitat la ea si a zis: 'Ioan 3 cu 16'. Femeia i-a zis: 'Intra, fiule.' L-a luat inauntru si i-a aratat un balansoar in fata unui semineu pe care sa se aseze si a plecat. Baiatul a stat acolo un timp, gandindu-se: 'Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta incalzeste un baiat inghetat.'
Putin mai tarziu ea s-a intors si l-a intrebat:
'Iti este foame?'. El a raspuns: 'Ei bine, doar un pic. Nu am mancat de cateva zile si cred ca as putea da gata un pic de mancare.' Femeia l-a dus in bucatarie si l-a invitat sa se aseze la o masa plina cu bucate. A mancat si iar a mancat pana ce nu a mai putut. Apoi s-a gandit: 'Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta satura un baiat infometat.'

Apoi l-a chemat sus intr-o baie unde se afla o cada imensa plina cu apa calda si a stat acolo ca sa se inmoaie putin. Dupa ce s-a spalat, s-a gandit: 'Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta curata un baiat murdar..' Baiatul nu mai facuse niciodata o baie cu adevarat. Singura baie pe care a facut-o vreodata, a fost cand statea langa un hidrant care era deschis.
Femeia l-a luat apoi si l-a dus intr-un dormitor, l-a infasurat cu un cearsaf, l-a pus pe un pat, l-a invelit cu o patura pana la gat, l-a sarutat de noapte buna si a stins lumina. In timp ce statea in intuneric si privea afara pe fereastra cum ningea in acea noapte geroasa, s-a gandit: 'Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna asta, dar cu siguranta odihneste un baiat frant de oboseala.'

Dimineata, femeia a venit sus si l-a luat din nou in bucatarie, la acea masa plina de bucate. Dupa ce a mancat, ea l-a luat din nou si l-a asezat in acel leagan, in fata semineului si a luat Sfanta Scriptura /biblia S-a asezat in fata lui, uitandu-se la fata lui inocenta:
'Intelegi tu ce inseamna 'Ioan 3 cu 16'?' l-a intrebat ea gentil.

El a raspuns: 'Nu, doamna, nu inteleg. Am auzit prima oara cuvintele acestea aseara, cand politistul mi-a zis sa le folosesc.' Ea a deschis Biblia la Ioan 3 cu 16 si a inceput sa-i vorbeasca despre IIsus. Chiar acolo, in fata acelui semineu, baiatul si-a predat inima lui IIsus. Stand acolo, s-a gandit: 'Ioan 3 cu 16? nu inteleg ce inseamna, dar cu siguranta salveaza un baiat pierdut.'

Stii tu, trebuie sa-ti marturisesc ca nici eu nu inteleg cum Dumnezeu a fost atat de binevoitor sa-L trimita pe IIsus, Fiul Sau, sa moara pentru mine si IIsus sa fie de acord sa faca un asemenea lucru. Nu inteleg agonia Tatalui si a ingerilor din ceruri in timp ce-L priveau pe IIsus suferind si murind. Nu inteleg dragostea-I fierbinte pentru MINE ce L-a tinut pe IIsus pe Cruce pana la sfarsit. Nu inteleg, dar cu siguranta face ca viata sa merite traita.

Ioan 3:16
'Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.'

2010-05-25T06:37:00.001-07:00

2010-05-23T21:46:00.001-07:00

Vezi mai multe video din Film

2010-05-06T23:15:00.000-07:00

Icoane / Icoana ajutatoare celor care au darul betiei-Potirul nesecat

Asa cum scriam si im precedentul mesaj Icoana Facatoare de Minuni-"Potirul Nesecat" ii ajuta pe toti cei ce vor sa scape de darul betiei.Astazi vin cu noi adaugiri si cu alte icoane sinonime reluand textul de la inceput.Icoana Maicii Domnului „Potirul Nesecat”, 5 mai
Icoana Maicii Domnului „Potirul Nesecat”, 5 mai
Potirul Nesecat este Sfânta Împărtăşanie, mila maximă a lui Dumnezeu

La mânăstirea Visoţki din Serpukov se adună în pelerinaj mulţi credincioşi. Nu întâmplător, majoritatea au neputinţe privind patima alcoolismului. Aici se află Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Potirul nesecat”, renumită mai ales din sec. XIX.

Icoana se afla din vechime în mânăstirea Visoţki, dar nu se ştia de darul ei, până în anul 1878. Atunci un soldat în rezervă din Tula, care era alcoolic şi ajunsese olog, a avut o viziune: Sfântul Varlaam i-a apărut în vis şi i-a indicat să meargă la mânăstirea din Serpukov, să caute Icoana Potirul Nesecat, să solicite citirea unei dezlegări (molifte) înaintea ei, că va primi vindecarea şi de patimă, şi de boala picioarelor.

Viziunea s-a repetat de trei ori, iar soldatul tot nu era hotărât să se ducă la mânăstire. În sfârşit, s-a hotărât să meargă, chiar şi târându-se. Pe măsură ce mergea, picioarele se înzdrăveneau. Ajuns la mânăstire, a întrebat de Icoana Potirul Nesecat. Călugării nu cunoşteau o asemenea denumire. Gândindu-se că s-ar putea să fie vorba de o Icoană pe care era pictat un Potir, unul dintre călugări i-a arătat-o pe aceea. Verificând pe spatele Icoanei, a găsit inscripţia „Potirul Nesecat” (Niéoupivaïemaïa Tchecha). I s-a citit molitva înaintea Icoanei şi soldatul s-a întors acasă pe picioarele sale, scăpat şi de asuprirea alcoolismului. Icoana a devenit renumită şi foarte mulţi oameni au venit înaintea ei, din aceeaşi pricină. Peste puţin timp ei veneau din nou, să mulţumească pentru vindecare. La Icoană a început să se citească în mod regulat molitfa şi Acatistul Potirul Nesecat, în fiecare duminică şi ori de câte ori există solicitarea.

Icoana aparţine tipului de reprezentare a Maicii Domnului „A Semnului”, fiind unul dintre cele mai cunoscute tipuri iconografice. Pruncul apare în Icoană în Sfântul Potir, binecuvântând. Este vorba de Potirul pentru Împărtăşanie. Într-adevăr, este un Potir nesecat, cel al Sfintei Împărtăşanii, căci Mielul - Hristos este mâncat dar niciodată consumat.

Maica Domnului, ca un mare preot la mijlocire, cu sfintele sale mâini ridicate la cer, oferă lui Dumnezeu jertfa sa: chiar pe Fiul Său, Cel jertfit. Ea vesteşte că Potirul nesecat al milei şi ajutorului Dumnezeiesc este disponibil pentru fiecare persoană care are nevoie şi cere. Nenumărate copii ale Icoanei s-au răspândit în toată Rusia şi în lume, împreună cu Acatistul Icoanei, tradus în diferite limbi, inclusiv în limba română.

„Harul lui Dumnezeu, care este dăruit prin Icoana ta, Potirul Nesecat, îi apropie de ea, Stăpână, pe toţi cei întristaţi şi oropsiţi: văduve, bătrâne, şi mai ales pe toţi cei cuprinşi de boala beţiei, care niciodată nu pleacă deşerţi de la tine, Preacurată, de la Potirul Nesecat al darurilor tale dumnezeieşti, o, Preamilostivă, ci vindecare deplină primind de la chipul tău făcător de minuni, îi cântâm cu mulţumire Domnului: Aliluia!” (condacul al 12-lea, din Acatistul Maicii Domnului „Potirul Nesecat” – în cinstea Icoanei Maicii Domnului izbăvitoare de beţie)Aceasta este rugaciunea la care trebuie sa va rugati cu ravna si credinta

2010-05-05T04:43:00.000-07:00

Milogul

de Nichifor Crainic

Cerşea la colţ un slăbănog
în zdrenţe, slut şi fără dinţi
neguţătorul de arginţi
gândi, zãrindu-l pe milog:

Eu nu dau mila mea obol
acestui trântor de prisos
şi-ntoarse rânjetu-i câinos
rãmasului cu mâna-n gol.

Trecu maestrul glorios
al farmecului triumfal
cu spiritul în ideal
şi-a zis vãzând pe zdrenţuros:

E-atât de slut şi mã-nspãimânt
eu, magul purei frumuseţi!
şi-ntoarse recele dispreţ
rãmasului cu mâna-n vânt.

Trecu predicatorul sfânt
grãbindu-se cãtre amvon
vijelios ca un ciclon
sã se dezlãnţuie-n cuvânt,

s-aprindã mila din altar
de soarta celui slãbãnog,
dar ocoli pe-acest milog
cu mâna-ntinsã în zadar.

Târziu când noaptea cobora,
sosi o umbrã ca-n icoane,
pe mâini cu semne de piroane
şi-o inimã ce sângera.

Pe chipul ars de chin şi vai
oftând îl sãrutã fierbinte
cu veşnicie în cuvinte
tu azi vei fi cu Mine-n Rai!

2010-05-05T01:02:00.001-07:00

2010-05-05T00:59:00.001-07:00

2010-05-04T21:55:00.000-07:00

Forum / Vietile Sfintilor / Sf. Nicolae Velimirovici – Raspunsuri la intrebari ale lumi

Cine ne da marturie ca Dumnezeu exista?
Atât tu, cât şi bătrâna ta mamă sunteţi devotati credinţei ortodoxe. De când aţi început să impliniţi poruncile privitoare la post, la rugăciune, la milostenie şi la împărtăşire, tainele adevărului vi se descoperă tot mai mult....

Într-adevăr, aceasta este calea dreaptă: prin exersarea a cunoscutului se ajunge şi la necunoscut.
Celui ce face rugăciune tăcută vreme îndelungată, adevărul i se arată. Inima ta,însă, arde de dorinţa să-i îndreptezi şi pe mulţi alţii pe calea adevărului – dar oamenii, cum sunt oamenii: unul are mintea întunecată de minciună, altul are inima împietrită de patimi,încât treaba nu merge lesne.

Trebuie curăţire îndelungată, şi maslu cu sobor de preoţi, şi scăldare de şapte ori în Iordan. Astfel, un muncitor din Banat te-a lăsat cu gura căscată cu întrebarea: „Cine îmi dă mărturie că Dumnezeu există?” Şi tu te miri ce să-i răspunzi. În primul rând, roagă-te lui Dumnezeu pentru el, şi apoi răspunde-i precum urmează:
-Dă mărturie iarba.
De cauţi, frate, martor sub picioarele tale, îţi dă mărturie iarba verde, a cărei spiţă de neam urcă până la ziua şi ceasul când s-a auzit cuvântul Făcătorului: să răsară pământul iarbă verde, care să poarte sămânţă, şi pom roditor, care să facă rod (citeşte prima pagină din cartea Facerii).
Dau mărturie soarele, luna şi stelele. De cauţi, frate, martor deasupra capului tău, îţi dau mărturie mândrul soare, minunata lună şi ceata stelelor. Urcă pe spiţa lor de neam cât vrei: nu vei afla capăt până ce nu vei ajunge la acea zi şi la acel ceas în care deasupra întunericului şi a netocmirii a răsunat cuvântul lui Dumnezeu: să fie luminători întru tăria cerului… doi luminători mari şi stelele!!!

Dă mărturie marea şi dă mărturie văzduhul.
De cauţi, frate, mărturie în jurul tău, în lungime şi în lărgime şi în adâncime, îţi dau mărturie marea şi văzduhul, şi muntele şi codrul, muşuroiul de furnici şi stupul de albine, şi tot ce vieţuieşte în mare şi în văzduh, şi în munte şi în codru, şi înăuntrul muşuroaielor şi al stupilor. Urcă pe spiţa lor de neam, nu te abate nici la stânga, nici la dreapta – însă nu întreba pe oricine de cale , şi vei ajunge, negreşit, la acea sfinţită clipă în care a străfulgerat din cer glasul dragostei: să fie, să fie, să fie! ....Şi a fost aşa.

Dau mărturie boul şi măgarul, după cuvântul prorocului care strigă: cunoscut-a boul pe stăpânul său şi asinul ieslea Domnului său, iar Israel nu M-a cunoscut pe Mine şi poporul Meu nu M-a înţeles (Isaia l, 3).

Spune-mi, frate, care făptură de sub ceruri nu îmi dă mărturie despre Dumnezeu? Îţi dau timp o sută de ani ca să te chinui cu acest chin deşert şi să cauţi fie şi un singur fir de iarbă care să nu dea mărturie despre măreaţa fiinţă a Făcătorului Său. Dar ca să îţi scurtez acest soroc şi să te ajut să afli cine nu dă mărturie despre Dumnezeu, iată: numai şi numai, în toată lumea, numai şi numai oamenii nebuni.

Îmi dau mărturie rânduiala şi măsura şi numărul şi dumnezeiasca armonie a întregii lumi zidite. Dau mărturie înţelegerea şi conştiinţa tuturor sufletelor sfinte şi drepte, însă mai presus de tot şi toate, dă mărturie Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, întru Care Marele şi Veşnicul Dumnezeu S-a arătat în trup ca om, a cercetat neamul omenesc, a vestit tainele, a arătat calea, a deschis Raiul. Dacă cineva doreşte să îl şi vadă cu ochii pe Dumnezeu şi să-L audă cu urechile, cu adevărat i-a împlinit şi această dorinţă Făcătorul oamenilor: să se uite la Iisus Hristos. Şi va vedea, şi va auzi, şi va învia cu viaţă nouă.

Astfel poţi să-i răspunzi acelui sărac suflet care îl caută cu sete pe Dumnezeu şi doreşte să Îl vadă şi să-L audă. Aceasta, însă, nu este tot ce se poate spune. Acesta este numai un snop din uriaşa ţarină a lui Dumnezeu, în care tot ce creşte dă mărturie despre Făcătorul său. Şi nici nu creşte pentru altceva decât ca să arate mărturia sa – şi să se ducă. Iar tu, fiică, continuă să te întăreşti în virtutea ta. Nu te uita nici la stânga, nici la dreapta afară de calea mântuirii. Degrabă trebuie să murim. Iar dincolo, după moarte, este Judecata lui Dumnezeu asupra felului cum noi, ca cei mai apropiaţi lui Dumnezeu, am mărturisit despre Dumnezeu. Şi la Judecată sunt două cete mari de oameni: una de-a dreapta Domnului slavei, care în această viaţă nu s-au ruşinat de Hristos, iar cealaltă de-a stânga Lui, care în această viaţă s-au ruşinat de El întru acest neam preacurvar şi păcătos (Marcu 8, 38).

Pace ţie şi binecuvântare de la Dumnezeu!

2010-05-03T00:36:00.001-07:00

2010-05-02T23:12:00.001-07:00

Am văzut Raiul! E plin de iertare!…Basmul din Carpati

(…) Se spune că odată, într-un sat, un copil, într-o noapte, a visat Raiul. “Mamă! Mamă! Unde e Raiul?”, a întrebat copilul nerăbdător, a doua zi de dimineaţă, de cum se trezi. Dar mama, biata mamă, n-avea timp. Avea atâta treabă în gospodărie! Şi-atunci, s-a dus la tata, să-l întrebe. “Nu ştiu…, caută-l singur”, îi spuse acesta obosit şi se apucă mai departe de muncă.. “Unde? Unde e Raiul?” , îi întrebă copilul, aproape plângând, pe oamenii din sat.. Dar oamenii nu aveau timp de el, erau grăbiţi.. “Ce lume urâtă…”, îşi spuse pentru sine puştiul.

Ca să-l găseşti, trebuie să părăseşti satul acesta…, se-auzi glasul unui bătrân, ce-l privea demult. “Şi acolo, în pustie, după ce ai să mergi cale de o zi, ai să găseşti un om singur, ce stă într-o colibă. El o să-ţi spună unde este Raiul.”

Zis şi făcut. Şi a doua zi de dimineaţă, când părinţii lui nu se sculaseră încă, îşi luă o trăistuţă cu câteva merinde şi plecă furişându-se printre casele adormite, către pustie. În curând, soarele răsărise, iar în urma paşilor lui satul fusese acoperit de nisip. Merse ce merse şi, într-adevăr, către seară, ca prin minune, din pustia întinsă ţâşni o colibă. Mare îi fu mirarea bătrânelului ce locuia acolo de mulţi ani. “Ce te aduce pe-aici, copilule?”, îl iscodi acesta pe micul călător. “Vreau să găsesc Raiul, răspunse copilul, şi cineva mi-a spus că tu ştii cum trebuie să ajung”. Bătrânul tăcu, îl privi adânc, apoi îi spuse: “Acum hai să mănânci ceva şi să te culci, că oi fi obosit. Mâine în zori o să plecăm

împreună către Rai”.

Noaptea trecu repede.. De data asta, el, copilul, n-avu nici un vis. De fapt, nici n-a dormit. A stat aşa, cu ochii deschişi, aşteptând ziua.

Bătrânul ştia. Iar către zori, pustia primea în pântecul ei două siluete, ce se porniseră la drum. Merseră ce merseră şi, către seară, dintre nisipuri, puştiul văzu cum se ridică nişte ziduri de piatră şi o clădire mare, cu o cruce în vârf. “Ce este aceasta?”, întrebă copilul. Aceasta este o mănăstire, spuse bătrânul. De-aici începe poteca către Rai.”

Şi-apoi, bătrânul mănăstirii îl primi pe micuţul care nu ştia nimic de rosturile de acolo.. Şi ce-am să fac aici?”, întrebă copilul. “Deocamdată să faci curat, ai să mături şi mai încolo om vedea”. Şi timpul trecea, trecea, copilul le făcea cu răbdare şi sârg pe toate.

Dar iată că vine o zi, după mult timp, când bătrânul mănăstirii îl întrebă pe neaşteptate: Cum merge, cum îţi e?” “Mi-e foarte bine”, răspunse puştiul. “Am de toate.” Şi-apoi tăcu, închizându-se în sine. Bătrînul îi simţi liniştea şi îl iscodi în continuare. “Parcă ai ascunde ceva în suflet, aşa ai tăcut.. Spune-mi cinstit, totul, până la capăt. Îţi lipseşte ceva?” “Mie…, nimic, se hotărî într-un târziu puştiul să răspundă, dar este acolo, în clădirea aia mare, un frate de-al nostru, tot aşa, cu barbă şi plete, ce stă legat, întins pe o cruce, şi nu poate să se mişte, şi nimeni nu-i duce de mâncare. De ce nu vine şi el la masă?”, ridică puştiul ochii din pământ, privindu-l pentru prima dată pătrunzător pe bătrân. Părintele simţi că trebuie să tacă. Aşa că lăsă liniştea să vorbească. “Da, aşa i-am dat noi canon, acolo l-am lăsat noi să stea, pentru că nu a măturat cum trebuie şi n-a făcut curat ca lumea”, se-auzi vocea unui monah, care stătea în apropiere şi care auzise discuţia. Îngerul tăcerii, care tocmai se aşezase pe umerii puştiului, dispăru. “Acolo vei ajunge şi tu, dacă nu faci treabă cum trebuie”, se-auzi vocea monahului.

Dintr-o dată, spune povestea, păcatul ăl bun s-a strecurat în inima copilului.

Era primul pas către Rai, ce se numea iubire.

Mai târziu, către seară, copilaşul se strecură nevăzut la bucătăria mănăstirii, fură ceva de mâncare şi, fără să fie observat de nimeni, intră în biserică şi o puse jos, la picioarele Fratelui atârnat de cruce. “Hai, vino să mănânci!”, îi zice puştiul, uitându-se îngrijorat în stânga şi în dreapta. Hai, că nu ştie nimeni!” Şi Fratele coboară. Un zâmbet avea pe buze şi, mângâindu-l pe puşti pe frunte, acesta nu-şi dădu seama că biserica toată se umplu de o lumină nemaivăzută şi că uşile ei se ferecaseră pe dinăuntru.

Apoi, ca şi când s-ar fi cunoscut demult, au început să râdă şi să glumească, cum nu mai făcuse puştiul niciodată în viaţa lui. Era atât de fericit că-şi găsise un prieten!

Dar el nu ştia că urcase a doua treaptă a Raiului: prietenia.

Azi aşa, mâine aşa, însă fraţii ceilalţi din mănăstire au început să se întrebe: “Unde-i copilul? Ce face? De ce lipseşte seara mereu dintre noi?”

Apoi, curioşi, au început să-l caute prin toată mănăstirea. Numai biserica nu fusese controlată; şi-atunci s-au repezit spre ea dar, spre mirarea lor, pentru prima oară nu i-au putut deschide uşile. Atunci au încercat să se uite pe gaura cheii şi, în clipa aceea, o lumină puternică i-a orbit.

Nemaiştiind ce să facă, au stat aşa, înfricoşaţi, după zidurile groase ale bisericii, aşteptând până noaptea târziu, când copilul a ieşit. “Ce-ai făcut înăuntru?”, se repeziseră ei ca un stol de păsări negre asupra lui.

„N-am făcut nimic”, răspunse puştiul tremurând. “Minţi! Spune ce-ai făcut?”, l-au întrebat din nou călugării furioşi. “Am furat mâncare şi am dus-o Fratelui ce stătea pe cruce”, răspunse copilul înspăimântat. “Care Frate?”, au întrebat, nedumeriţi, pentru prima dată, monahii. “Cel ce stă legat de cruce şi nimeni nu-i dă de mâncare”, răspunse puştiul. “Şi ce-a făcut Fratele?”, au întrebat tulburaţi călugării. “A coborât şi-a mâncat”, răspunse dintr-o suflare puştiul.

Şi, în clipa aceea, toţi cei din jurul copilului au căzut în genunchi.

Mare fu apoi spaima pe bătrânul mănăstirii, aflând toate acestea. Egumenul începu şi el, la rândul lui, să tremure şi, cu lacrimi în ochi, îi spuse copilului: “Spune-i Fratelui cel Mare că îl rog să mă primească şi pe mine la masă…” “Am să-i spun!, răspunse copilul bucuros, dar acum pot să iau mâncare de la bucătărie?” “Da, poţi să iei cât vrei”, răspunse tremurând egumenul.

Şi seara din nou coborî peste mănăstire, iar puştiul, de data aceasta cu mâncarea luată de la bucătărie, se îndrepta vesel spre biserică. “Hai să mănânci!”, îi strigă el, mai vesel ca oricând. Şi, din nou, Fratele cel Mare coborî de pe cruce, îl mângâie şi biserica se umplu de lumină. Ca de obicei, uşile se ferecaseră ca de la sine. Apoi câte glume şi câtă veselie în jurul celor doi! Dar, printre lacrimile de râs, puştiul şi-a adus aminte de rugămintea egumenului. “Frate, îi spuse el, bunicul cel mare, de-aici, din mănăstire, ar dori şi el să-l primeşti la masă”.

Şi, pentru prima oară, faţa Prietenului său mai mare se întristă. Privea undeva, jos. “Vezi firimiturile astea, de pe masă?, îi spuse, într-un târziu, Fratele cel Mare. Sunt cu mult mai puţine decît păcatele lui… Nu poate să vină”. “Nu poate să vină?”, rămase uimit copilul. “Nu!”, fu răspunsul scurt al Fratelui.

Şi apoi, din nou, fruntea lor s-a descreţit şi-au început să râdă şi să glumească. Într-un târziu, copilul şi-a luat la revedere de la Fratele cel Mare şi s-a dus spre chilia egumenului, unde acesta îl aştepta tremurând.

“Ce-a zis Fratele?”, întrebă acesta, gâtuit de emoţie. “A zis că nu te poate primi!”, răspunse copilul. “De ce?”, întrebă înspăimântat egumenul.

“Mi-a spus că ai mai multe păcate decât toate firimiturile de pâine căzute pe masă”.

Şi atunci el, egumenul, se prăbuşi în genunchi, într-un hohot de plâns.

“Spune-i să mă ierte, spune-i că-l rog din tot sufletul meu să mă ierte”

Şi, cu un gest disperat, se agăţă de copilaş. Acesta îl privi surprins şi-i spuse: “Bine, am să-l rog din nou şi mâine!”

Grea noapte pentru egumen! Cu zvârcoliri şi gemete de pocăinţă. Copilul însă dormi liniştit. Şi, din nou, treaba obişnuită prin mănăstire. Dar toţi se făceau că lucrează. Aşteptau seara, căci ea putea să aducă iertarea. “Pot să iau mâncare?”, întrebă, cu nevinovăţie, copilul la bucătărie. “Poţi”, îi spuse monahul, şi-i umplu cu mâna tremurândă vasul.

Apoi, cu paşi mici, ca să nu răstoarne prea-plinul de mâncare, copilul intră din nou în biserică. “Hai să mâncăm!”, spuse el Fratelui cel Mare.

“Hai!”, răspunse acesta, îndreptându-se spre el.

Şi câte jocuri, câte glume au urmat! Apoi, în mijlocul veseliei, copilul îşi aduse brusc aminte: “Te roagă egumenul să-l ierţi… şi să-l primeşti şi pe el la masă …”

Tristeţea se aşeză între ei. De data aceasta, copilul privi singur firimiturile de pâine de pe masă: erau parcă mai multe.. “Am înţeles…,spuse copilul, nu se poate…” “Da, nu se poate”, răspunse Fratele cel Mare.

Şi atunci, păcatul cel bun coborî din nou în inima copilului şi acesta îndrăzni.. “Dar Tu nu te gândeşti că acum mănânci din mila lui?”, îi spuse, cu curaj, copilul, pentru prima oară. Şi sufletul Prietenului său mai mare fu mişcat din nou. Acesta îi văzu din nou inima lui bună. “Bine, spuse, după o lungă tăcere, Fratele cel Mare, spune-i că peste opt zile am să-l primesc la masă…”

Ce bucurie pe egumenul mănăstirii, când, târziu în noapte, copilul îi spusese! Şi cele opt zile trecură. Pentru el, pentru bătrân, în post şi rugăciune şi, mai ales, în multă pocăinţă. A opta zi, dis-de-dimineaţă

clopotele băteau. “De ce?”, întrebă nedumerit copilul. “Bătrânul a plecat la Domnul”, i-au spus călugării, care deja se pregăteau pentru înmormântare. Şi atunci copilul văzu!

Vedea cum, la masa Prietenului său cel Mare, stătea fericit, cu lacrimi în ochi, egumenul, chiar el. Mâncaseră dimpreună. Pe masă nu mai era nici o firimitură, Mântuitorul îl iertase.

“Am văzut Raiul! striga fericit copilul, prin mănăstire. Am văzut Raiul!”, repeta el, pentru fiecare monah în parte. “Nu se poate! strigau aceştia.

Cum arată?” “E plin de iertare”, murmura copilul.

2010-05-02T03:02:00.001-07:00

lumina si caldura

Intr-o zi, un taran iesi pe ogor, la semanat. Un graunte, ramas pe varful unui bulgare de pamant, a inceput sa se laude catre altul, aflat adanc sub brazda:
- Vezi tu, frate, zaci acolo luptandu-te cu frigul pamantului si cu bezna, tanjind dupa o raza de soare, dupa lumina si caldura. Eu, fratioare, o duc mult mai bine, in timp ce tu te chinui.
Dar, in clipa aceea, o cioara a coborat pe neasteptate din vazduh si a inghitit grauntele ramas la vedere. In schimb, fratele sau de sub brazda incolti peste putin timp si, din micul graunte, iesi din pamant un spic frumos si trainic. De-abia acum, lumina si caldura soarelui ii faceau cu adevarat bine. Cu vremea, spicul deveni copt si roada lui multa.
Astfel, speranta si smerenia celui de-al doilea i-au adus adevarata viata, in timp ce mandria l-a costat scump pe primul. Greutatile vietii nu trebuie sa ne sperie si sa ne descurajeze, caci Dumnezeu vede suferinta si credinta noastra si ne va rasplati negresit. Cu speranta si rugaciune, putem trece peste orice obstacol al vietii. Insa cei a caror inima este plina de ei insisi, in care nu mai este loc si pentru Dumnezeu, adica pentru iubire, pentru speranta si incredere, aceia sfarsesc, asemenea primului graunte, in ghearele pasarii negre - diavolul.
(Agapia Monastery Church. Mural paintings by N. Grigorescu (1858-1860)

,,Dumnezeu sta impotriva celor mandri, iar celor smeriti le da har."

Nicolae Grigorescu-pictorul încheie prin lucrarea de la Agapia o întreaga etapă din activitatea sa artistică, lăsând o adevarată capodoperă a picturii religioase din secolul al XIX-lea.

2010-05-02T02:59:00.001-07:00

Omule…ce ai facut cu viata ta pana acum?

2010-05-01T23:15:00.000-07:00

Omule…ce ai facut cu viata ta pana acum?

Doamne, Doamne, dar de ce mi te arati abia acum, cand eu ma aflu la capatul ei de drum?

De ce te-ai ascuns mereu de mine, si nu mi-ai raspuns ca sa cred in Tine?

Omule, adu-ti aminte cand strigam dupa tine “cine are urechi de auzit să audă”!

Adu-ti aminte cati apostoli, mucenici, prooroci si sfinti am trimis ca sa Ma vesteasca.

Adu-ti aminte si de clopotele bisericilor care rasunau neobosit pe tot cuprinsul pamantului, ca sa vesteasca vesnicia.

Insa pe tine toate acestea te deranjau si ti-ai astupat urechile si mai mult, nevoind sa auzi despre Mine si despre imparatia Mea.

Si Omule, cum spui ca m-am ascuns de tine?

Eu, care te-am cercetat de nenumarate ori prin preotii Mei, iar tu fugeai necontenit de ei!?

Pe cine crezi ca vesteau preotii aceia pe care ti i-am trimis, asa nevrednici cum ziceai ca sunt?

Pe ei si pe ale lor?

Nu Omule, tu stii ca ei ma vesteau pe Mine.

Dar tu Omule te-ai ascuns de Mine, si m-ai scos din inima ta... Nu pentru ca nu aveai dovezi despre Mine...

Ci pentru ca nu ti-a placut ,ca am urat pacatul pe care tu-l iubeai.AMIN

2010-05-01T21:21:00.001-07:00

2010-05-01T20:56:00.000-07:00

Icoana Maicii Domnului POTIRUL NESECAT, izbavitoare de patima betiei ( pomenita in 5 mai)

Icoana Maicii Domnului “Potirul Nesecat” a fost desoperită în Rusia în anul 1878. Un soldat în rezervă din Tula obişnuia să-şi dea toată pensia pe alcool, distrugîndu-şi sănătatea. Deşi a ajuns să nu mai poată merge, el continua să bea.

Într-o noapte un sfânt i-a apărut în vis sfătuindu-l să meargă la Mănăstirea Maicii Domnului din Serpuhov. “Să ţi se facă o molitfă în faţa icoanei “Potirul Nesecat.” Pentru că nu avea nici un ban şi nici nu putea să meargă, omul nu a luat în seamă visul. Dar sfântul i-a apărut şi a doua şi a treia oară, îndemnîndu-l mai aspru să meargă la mănăstirea de care i-a spus.

Atunci, târîndu-se în patru labe, omul a ajuns până în satul învecinat şi s-a oprit la casa unei femei bătrâne care i-a doftoricit picioarele şi bărbatul a început să se simtă mai bine. În ziua următoare el a pornit din nou la drum, la început cu două cârje, apoi cu una, până ce a ajuns la mănăstire.

Acolo el le-a povestit călugărilor visul său, dar nici unul din ei nu părea să ştie de existenţa vreunei astfel de icoane. În cele din urmă, unul dintre ei şi-a amintit de o icoană în care era pictat un potir. Pe spatele ei scria “Potirul Nesecat.” După ce i s-a făcut molitfa ţăranul s-a întors acasă complet sănătos şi vindecat de alcoolism.

Noutăţile despre această minune s-au răspîndit cu repeziciune şi mulţi suferinzi de patima beţiei împreună cu familiile lor veneau să se roage în faţa icoanei. Mulţi dintre ei se reîntorceau să aducă mulţumiri Maicii Domnului pentru vindecare şi pentru că a răspuns la rugăciunile lor.

În fiecare duminică la Mănăstirea Serpuhov-Vyotsk se citeşte molitfa şi acatistul Potirul Nesecat în faţa icoanei pentru cei suferinzi de patima beţiei.

2010-04-30T07:35:00.000-07:00

2010-04-30T07:23:00.000-07:00

CRINUL SI POVESTEA LUI

Crinul a fost o floare populara in stravechea civilizatie iudaica, fiind mentionat atat in vechiul cat si in noul testament. Pe masura ce crestinismul a capatat amploare, crinul a devenit un simbol al castitatii, puritatii si virtutii. Intr-o straveche legenda biblica se spune ca florile de crin au rasarit din lacrimile Evei atunci cand a fost alungata impreuna cu Adam din paradis. Crinul a fost asociat indeaproape cu Fecioara Maria, acest caz fiind unul din nenumaratele exemple in care un atribut al unei divinitati pagane (Afrodita, Hera, Tripla Hecate) a fost impartasit mamei lui Hristos. Prin alaturarea lui cu Fecioara Maria, crinul a devenit un simbol al martirelor virgine si a numerosi sfinti. Atat in traditia pagana cat si in cea crestina, crinul este un insemn al fertilitatii.

In ceremoniile de nunta grecesti, preotul aseza pe capul miresei o coronita din flori de crin impletite cu spice de grau, ca un simbol al puritatii si belsugului. Crinul este si un simbol al mortii, fiind pus in trecut pe mormintele tinerilor nevinovati.

Floarea de crin nu are proprietati medicinale recunoscute. In trecut se credea ca poseda proprietati magice, in perioada elisabetana el fiind utilizat in numeroase retete de tratare a febrei sau ca unguent de curatare a ranilor si arsurilor sau ca anestezic contra durerilor reumatice sau artitice.

2010-04-28T02:23:00.000-07:00

2010-04-28T02:18:00.000-07:00

Cuvinte alese ale Maicii Gavrilia Papaiannis (1897-1992)

1. Orice loc poate deveni locul Învierii. Este de-ajuns să trăiești smerenia lui Hristos.

4. Aceasta e spiritualitatea ortodoxă: nu o cunoaștere pe care o înveți, ci o cunoaștere pe care o înduri.

5. Să nu vă doriți multe lucruri, mai multe decât aveți și care sunt îndepărtate. Mai bine îngrijiți-vă să sfințiți cele pe care le aveți.

6. Aceasta este educația: să învățăm să-L iubim pe Dumnezeu.

9. Nu (contează) ceea ce spunem, ci cum trăim. Nu ceea ce facem, ci ceea ce suntem.

11. Dacă ai dragoste pentru toată lumea, întreaga lume e frumoasă.

12. A zis cineva: creștinul este acela care curățește dragostea și sfințește fapta.

16. Devenim o întruchipare a Cerului atunci când zicem “Facă-se voia Ta precum în cer, și pe pământ”

17. Omul care nu iubește nu observă asta, cum omul nu își dă seama că respiră.

18. Când porțile Raiului sunt deschise, și porțile de pe pământ sunt deschise.

19. Când mintea nu este risipită în lucruri lumești și este unită cu Dumnezeu, chiar și când spunem “Bună ziua”, cuvintele noastre devin o binecuvântare.

20. Orice respingere și orice lucru rău ne distruge lucrarea.

23. De multe ori Dumnezeu nu vrea fapta, ci intenția. Îi este destul să vadă că dorești săi împlinești poruncile.

24. Iisus Hristos a dat regula de aur: singur și cu ceilalți.

25. Când Dumnezeu ne-a făcut, ne-a dat viață și a suflat Duhul Său întru noi. Acel Duh este Dragostea. Când ne lipsește dragostea, rămânem doar trup și astfel suntem cu totul morți.

27. Dacă vrem să ajungem la lepădarea de sine, să iubim, să iubim și iar să iubim, și astfel să ne unim întru totul cu Celălalt, cu fiece “altul”. Apoi, te întrebi la sfârșitul zilei: “Vreau ceva?” - “Nu” - “Îmi trebuie ceva?” “-Nu.” - “Îmi lipsește ceva?” - “Nu”. Asta e!
28. Omul înduhovnicit este cel care ajunge la deplina lepădare de sine și care a înțeles pe de-a-ntregul că orice se întâmplă este din voia sau cu îngăduința lui Dumnezeu.

30. Să nu dorești niciodată nimic altceva decât voia lui Dumnezeu și să primești cu dragoste relele care ți se întâmplă.

31. Să nu răspunzi cuiva cu răul pe care ți l-a adus, ci vezi-L pe Hristos în inima lui.

32. Să nu zici niciodată: “De ce mi s-a întâmplat mie asta?” Sau când vezi pe cineva cu cangrenă sau cancer sau orb, să nu te întrebi “De ce li s-a întâmplat lor asta?” Ci roagă-L pe Dumnezeu să-ți dea să vezi de partea cealaltă a râului (vieții de aici- n.ed.). Atunci vei vedea cu îngerii cum sunt lucrurile e fapt: toate se fac conform planului lui Dumnezeu. Toate!

38. Când te-ai gândit să critici… la judecarea celorlalți, roagă-L pe Domnul să te stăpânească în acel ceas, ca să poți iubi acea persoană așa cum Domnul o iubește. Apoi Domnul te va ajuta să vezi în ce stare te afli. Dacă Hristos ar fi de față, ai putea critica pe cineva?

42. Ceea ce spunem rămâne veșnic.

43. Numai când vei avea Dragoste desăvârșită vei putea să ajungi la nepătimire.

48. Când va fi nevoie, Dumnezeu ne va trimite pe cineva. Suntem cu toţi împreună-mergători.

49. Limbajul lui Dumnezeu este tăcerea.

50. Oricine trăiește în trecut este ca și cum ar fi mort. Oricine trăiește în viitor în imaginația lui este naiv, pentru că viitorul îi aparține doar lui Dumnezeu. Bucuria lui Hristos se găsește doar în prezent, în veşnicul Prezent al lui Hristos.

67. Dragostea este mereu pe Cruce.

68. Dragostea nu se găsește altundeva decât pe Cruce.

69. O relație este dificilă atunci când “Eu” este pus înaintea lui “Tu”.

70. Precum Domnul te iubește, așa îl iubește și pe dușmanul tău.

74. Ar trebui să facem în așa fel încât să trăim în lume ca uleiul și apa dintr-o candelă, care nu se amestecă și altfel trăiesc întru și pentru Dumnezeu: în lume, sau nu din lume.

80. Numai când suntem liniștiți, nu trupuri agitate… care se foiesc de colo-colo… prinși în multe activități… le îngăduim îngerilor să facă ceva.

81. Fă ceea ce trebuie să faci, și Domnul va face ceea ce trebuie să facă.

95. Domnul a zis: “Oricine ar vrea ceva, crezând, va primi acel lucru”. Destul este ca acea rugă să fie în acord cu poruncile Domnului, adică: cu Dragostea.

101. Ca să se întâmple minuni, destul este să iubim. Nici rugăciunea, nici șiragul de mătănii nu are asemenea putere.

102. Experiența mea mă învață că nimeni nu poate ajuta pe altcineva, oricât de mult și-ar dori ei, cu dragoste, aceasta. Ajutorul vine doar de la Dumnezeu la timpul hotărît de El.

103. Când Îl avem mereu pe Dumnezeu în minte, Domnul se gândește și El mereu la noi.

105. Suntem de folos doar când nu existăm pentru noi înșine; și invers.

106. Nu trebuie să luăm hotărâri în locul altora. Să îi lăsăm în seama Îngerilor și aceștia vor găsi cea mai bună soluție.

107. Să nu uiți niciodată că ești al Lui.

108. Ca Simon din Cirene să fim gata să alergăm în ajutorul semenilor noștri.

109. Dacă ceri ajutor de la un om ocupat, el te va ajuta, nu omul leneș și nepăsător.

110. Vai mie, dacă nu iubesc!

111. Trei lucruri sunt de trebuință: întâi, dragostea; cel de-al doilea: dragostea; și al treilea: dragostea.

116. Cel care nu vrea să vadă pe nimeni nu este om.

117. Nicăieri nu suntem “pentru totdeauna”.

118. Orice ni se întâmplă este numai vina noastră.

119. În fiecare dimineață, să semnăm în alb noua pagină care se deschide. Să-L lăsăm pe Dumnezeu să scrie pe ea ce vrea.

183. Dragostea este o bombă care nimiceşte tot răul.

194. Cea mai mare parte a rugăciunii mele este acum de mulțămire. Ce altceva să cer, dacă am totul?

199. Domnul a pus înțelegerea în cap. Știi de ce? Ca să nu ne vedem pe noi înșine. Da! Ca să-l vedem doar pe celălalt și să-l iubim doar pe celălalt. Și ca să ne vedem pe noi înșine în ochii Celuilalt.

259. Orice om este “trimis”.

290. Ziua și noaptea să-L binecuvântăm pe Domnul pentru darurile pe care ni le dă!

291. Puține cuvinte, multă dragoste. Către toți. Oricine ar fi ei.

2010-04-28T00:52:00.000-07:00

să dăm ce nu avem.

Dar sa-l ascultam pe Michaux: in manastirea unde ar dori sa fie primit se prezinta un candidat la calugarie. Ii marturiseste staretului: sa stiti, Parinte, ca nu am nici credinta, nici lumina, nici esenta nici curaj, nici incredere in mine si nici nu pot sa-mi fiu mie insumi de ajutor, iar altora cu atat mai putin; nimic nu am.

Firesc ar fi fost sa fie de indata respins. Nu asa insa. Ci staretul (abatele, zice poetul francez) ii raspunde: Ce-are a face! Nu ai credinta, nu ai lumina; dandu-le altora, le vei avea si tu. Cautandu-le pentru altul, le vei dobandi si pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele si semenul tau esti dator sa-l ajuti cu ce nu ai. Du-te: chilia ta e pe coridorul acesta, usa a treia pe dreapta.

Nu din prisosul, nu din putinul tau, ci din neavutul tau, din ceea ce iti lipseste. Daruind altuia ce nu ai - credinta, lumina, incredere, nadejde - le vei dobandi si tu.

“Trebuie sa-l ajuti cu ceea ce nu ai.” “Dand ce nu ai, dobandesti si tu, cel gol, cel pustiit, cele ce-ti lipsesc.”

“Cu ceea ce crezi ca nu ai, dar care este, care va fi in tine.

Mai adanc decat adancul sinei tale. Mai tainuit, mai infasurat, mai limpede izvor navalnic care circula fara oprire, chemand, imbiind la partasie.”

Da, numai asa putea vorbi un slujitor al lui Hristos, al Celui tainic: paradoxal (precum intotdeauna ne-a invatat: de vrei sa carmuiesti, slujeste; de vrei sa fii inaltat, smereste-te; de vrei sa mantuiesti sufletul, pierde-l pentru Mine; de vrei sa-ti recastigi nevinovatia, recunoaste-te vinovat) si uluitor (de vei da ce nu ai, vei dobandi si tu ceea ce ai dat altora).

Desigur. Nici nu se putea altminteri! Cum oare am putut gandi macar o clipa - necum ani de zile - ca Hristos doreste sa dam din ce avem: prisosul, putinul, totul! Mare isprava, destoinica scofala! prea omeneasca, sarmana, jalnica treaba. Altceva ni se cere: ce pare a fi cu neputinta. Altceva ni se fagaduieste: ceea ce nu-i de conceput si de necrezut!

In adevar, dand peste fire, luam har peste har. Cel slab, prin urmare, sa rosteasca: da-mi, Doamne, cand sunt descumpanit si gol, vointa si nerusinare ca sa pot da din ceea ce nu am. Tu fa ca darul acesta al meu - paradoxal, absurd si indraznet - sa se intoarca asupra-mi prin mila Ta care socoteste intelepciunea oamenilor drept nebunie si adagiul “Nemo dat quod non habet” arama sunatoare si chimval zanganitor. Tu care ceri numai imposibilul si faptuiesti numai ce mintea omeneasca nu poate sa priceapa.

Din Nicolae Steinhardt, "Daruind vei dobandi"

Nu este greu, este imposibil! insa la Dumnezeu imposibilul devine posibil.

Natalia

S-ar putea să îţi placă şi:

2010-04-28T00:41:00.001-07:00

O, om!

O, om ce mari raspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui in scris sau grai,
De pilda ce la altii dai,
Caci ea mereu, spre iad, sau rai,
Pe multi o sa-i indrume.

Ce grija trebuie sa pui
In viata ta, in toata,
Caci gandul care-l scrii sau spui,
S-a dus, in veci nu-l mai aduni
Si vei culege roada lui,
Ori viu, ori mort, odata.

Ai spus o vorba, vorba ta,
Mergand din gura-n gura,
Va-nveseli sau va-ntrista
Va curati sau va-ntina,
Rodind samanta pusa-n ea
De dragoste sau ura.

Scrii un cuvant: cuvantul scris,
Ramane-n urma drum deschis
Spre ocara sau slava.

Ai spus un cantec,
Versul tau, ramane dupa tine,
Indemn spre bine, sau spre rau,
Spre curatie , sau desfrau,
Lasand in inimi rodul sau,
De har sau de rusine.

Arati o cale, Calea ta
In urma ta nu piere,
E calea buna, sau e rea
Va prabusi, sau va-ntina,
Vor merge suflete pe ea,
La pace, sau durere.

Traiesti o viata, viata ta
E una, numai una
Oricum ar fi, tu nu uita,
Cum ti-o traiesti, vei castiga
Ori fericire pe vecie,
Ori chin pe totdeauna.

O, om ce mari raspunderi ai!
Tu vei pleca din lume,
Dar ce ai spus prin scris, sau grai,
Sau lasi, prin pilda care-o dai,
Pe, multi, pe multi, spre iad sau rai,
Mereu o sa-i indrume.

Daci nu uita : Fii credincios!
Cu grija si cu teama
Sa lasi in inimi luminos
Un semn, un gand, un drum frumos,
Caci pentru toate, ‘nendoios,
Odata, vei da seama.

Natalia

2010-04-27T05:36:00.000-07:00

2010-04-27T05:35:00.000-07:00

DORUL BUNICII de Sfântul Ioan Iacob-Hozevitul

DORUL BUNICII

de Sfântul Ioan Iacob-Hozevitul

Pe prispa casei stă la soare
Batrâna cu nepotul ei,
Privind duios acum în zare,
Cum zboară cârd de funigei.

Pe spatele încovoiate
Cad perii albi de sub tulpan
şi singura ei mângâiere
E nepoţelul cel orfan.

Fiind acuma sărbatoare,
Batrâna pe nepot l-a pus
Ca sa citească dintr-o carte
Cu «Patimile lui Iisus».

Dar numai cât începe rostul
şi dânsa prinde iar a plânge,
Incât în pieptul lui cel fraged
Prunceasca inimă se frânge!

– "Ce ai, mămucă, totdeauna,
De plângi aşa de dureros,
Când pomenesc de Sfânta Cruce
şi «Visul Maicii lui Hristos»?"

Cu vocea ei nespus de dulce,
şi înecată în suspin,
Rosteşte către el, privindu-l
Ca niciodată mai blajin:

– "Când spui de Maica Preacurata
şi Domnul cum a patimit,
Atuncea mă gândesc la moarte,
Că iată, am îmbătrânit!

Şi inima în piept se frânge,
Aminte aducându-mi iar,
Că pe Maxim din bătălie
L-aştept, săraca, în zadar!"

– "Mămucă, cine este dânsul,
Că mult îl plângi când şezi la tors,
O fi închis şi el de «oameni»
Sau pentru ce nu s-a întors?"

– "O, puiule, ai duhul fraged,
Nu poţi acuma încăpea
Durerea de la casa noastră;
Aş vrea să nu mai ştii de ea!"

– "De ce ascunzi (mă rog) de mine
şi plângi mereu aşa cu dor?
Acuma cine vrei sa vie?
Pe mine doar mă ai fecior!"

– "O, nu! feciorul meu e altul,
Tu eşti «copilul nimănui»!
De tatăl tău nu ştiu acuma,
Iar maica ta, săraca, nu-i!

Maxim, când a plecat de-acasă,
Mai mult ca toate m-a rugat -
Sa fiu ca mamă şi părinte
Pentru micuţul lui băiat!

Mereu aştept cu nerăbdare
Să vină dânsul din «răzbel»
şi văd că «demobilizaţii»
Nu spun nimica despre el.

Mă uit în zare totdeauna
şi uneori eu stau la drum,
Având aşa închipuirea
Că poate vine el acum.

Aud că el a fost în luptă
Cu ungurii peste Carpaţi
şi mulţi din regiment cu dânsul
Au fost prizonieri luaţi.

De asta încă trag nadejde,
Că poate să-l mai văd venind,
Dar anii trec şi bucuria
Mereu se-arată zăbovind!

Şi nu mi-ar fi aşa de jale
Când te-aş vedea mai mărişor;
Dar iată, eşti abia de-o şchioapă
şi eu ca mâine poate mor!

Ca mine nimeni n-are milă
Să-ţi poarte grijă, fiul meu,
Decât doar singur Milostivul
şi înduratul Dumnezeu!

La El să-ţi pui toată nădejdea,
Pe El să-L rogi mereu fierbinte,
Că El fiinţelor sărmane
Le este «Maică şi Părinte»!

Când maică-ta era în viaţă,
Am pus atunci făgaduinţă,
Să merg la Sfânta Mânăstire,
Grijindu-ma de pocăinţă.

Dar părăsindu-te părinţii
A fost nevoie să te cresc,
şi n-am avut, săraca, parte
De cinul cel călugăresc!

De-ar face Dumnezeu prin tine
Plinirea sfântului meu dor!
Să am şi eu o mângâiere
Că te-am păzit ca un odor!"

Stergându-se la ochi bătrâna,
Sărută pe nepot cu drag,
Iar el citeşte mai departe
Al «Patimilor» Sfânt şirag!

"Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu şi nimic mai mic ca omul fără Dumnezeu."
Sfântul Tihon

Priveste drept si biruie-n furtuna.

2010-04-16T03:08:00.000-07:00

De vrei raspuns la ale tale lacrimi,
Priveste-ti sufletul pustiu.
Ce vezi? Vezi patimi
Si tristete, stiu.

Doar tu ai vrut sa fie asa.
Ai fost pustiu, te-ai complacut.
Tu ai inchis celor ce-ti deschideau usa.
Si ai deschis celor ce te-au durut.

Ai castigat ceva din toate astea.
Dezamagire, ura si tristete.
Decat nimic…! gandeste mintea,
Ce ti-e bolnava, rece.

Un singur pas va trebui sa-l faci.
Deschide-ti inima spre mine.
Sunt fericire, dragoste si vraci
De suflete bolnave si straine.

Sa nu spui niciodata, niciodata.
Sa nu te uiti in urma.
Nu spune: asta-mi este soarta.
Greseleile le curma.

Priveste drept si biruie-n furtuna.

2010-04-15T09:51:00.000-07:00

sfanta spovedanie

2010-04-14T22:03:00.000-07:00

SF,SAVA

2010-04-13T06:33:00.000-07:00

Apostolul Toma

2010-04-13T06:31:00.000-07:00

DE LA LUME ADUNATE

2010-04-13T04:07:00.001-07:00

SA IUBESTI PE TOT OMUL...

Sileşte-te pe cât poţi să iubeşti pe tot omul. Iar dacă nu poţi încă, cel puţin să nu urăşti pe nimeni.

Te-a blestemat cineva? Să nu-l urăşti pe el, ci blestemul şi pe dracul care a pus la cale blestemul.

Căci dacă urăşti pe cel ce te-a blestemat, ai urât un om şi ai călcat porunca.
Şi ceea ce a făcut acela cu cuvîntul, tu faci cu fapta. Iar de păzeşti porunca, arată semnele dragostei; şi de poţi face ceva ajută-l, ca să-l izbăveşti de rău.
Hristos nu vrea ca tu să porţi vreunui om ură sau supărare, sau mânie, sau să ţii minte răul în nici un chip şi pentru nici un lucru vremelnic. Aceasta o strigă cele patru evanghelii.
Mulţi suntem cei ce vorbim, dar puţini cei ce facem.AMIN

icoane facatoare de minuni

2010-03-24T06:10:00.000-07:00

,,Dumnezeu cu noi,,

2010-03-24T06:08:00.000-07:00

SFINTII APOSTOLI

2010-03-15T09:08:00.000-07:00

,,Dumnezeu cu noi,,

2010-03-15T09:06:00.000-07:00

ICOANE

2010-02-13T00:17:00.000-08:00

Icoana, marturie a credintei si trairii ortodoxe a taranului-preot din Ardeal

Icoana, obiect de cult in biserica rasariteana si in casa crestinului ortodox, este considerata ca fiind indispensabila vietii religioase, ea avand un loc special in sufletele credinciosilor.

Atat in viata cotidiana, cat si in viata Bisericii, icoana are un rol deosebit de important, crestinul ortodox avand constiinta ca participa la marea familie a Sfintilor. De cele mai multe ori, este suficient sa contemplam icoanele din casele noastre sau din bisericile noastre, pentru a nu ne simti singuri in fata greutatilor pe care ni le ofera viata aceasta efemera.

Icoana sfinteste locul unde ea se afla si ne sfinteste si pe noi cei care ne rugam si ne atingem de ea cu suflet sincer si curat. Icoana creaza in credincios sentimentul unei prezente divine, calde, iubitoare, tangibile. Ea este intalnirea cu Hristos, pentru ca a te ruga in fata icoanei lui Hristos inseamna a te ruga, de fapt, in fata Lui, care este prezent in mod real (este o prezenta duhovniceasca). Dupa cum in Euharistie forma painii si a vinului nu este Hristos, ci locul prezentei reale, la fel icoana nu este Hristos, ci locul prezentei Sale duhovnicesti. Astfel, omul este modelat de ceea ce contempla (icoana) in mod progresiv, ajungand sa straluceasca precum chipurile reprezentate in icoane.

In Traditia ortodoxa romaneasca s-au gasit icoane in toate casele, si de cele mai multe ori, nu doar in casa, in general, ci chiar in fiecare camera. Linia acestei traditii au urmat-o cu fidelitate crestina, oamenii de la sate. In casa taranului, icoanele erau fixate pe peretii dinspre rasarit. Nu departe de acest loc, se gasea un colt unde era tinuta aprinsa o candela, o lumanare, unde se pastra Biblia, cartile de rugaciune, tamaie, agheazma si alte lucruri legate de viata spirituala. In fiecare dimineata si seara, sau la alte momente, potrivit randuielii personale a fiecaruia, credinciosul vine in fata altarului dinspre rasarit si se roaga, aprinde o candela, face metanii. Aceasta practica nu este altceva decat o prelungire a Sfintei Liturghii in viata obisnuita a omului, acea liturghie dupa Liturghie de care vorbeste Nicolae Cabasila. Multi oameni au acasa, asa cum se afla si in Biserica, un perete intreg de icoane. Acest lucru scoate in evidenta rolul comunitar al icoanei si mai ales faptul ca, in mica biserica de acasa, omul devine preot, un liturg de dimensiune universala, in mijlocul creatiei si in primul rand al comunitatii bisericesti din care face parte.

sf 3 ierarhi

2010-02-03T22:06:00.000-08:00

Sfintii Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie, Ioan

sf. izidor

2010-02-03T22:02:00.000-08:00

Sfantul Isidor Pelusiotul

sf.izidor

2010-02-03T21:59:00.000-08:00

Sfantul Isidor Pelusiotul - 04 februarie

icoane

2010-02-03T01:32:00.000-08:00

sf. zilei

2010-02-02T23:56:00.001-08:00

Dreptul Simeon si Sfanta Prorocita Ana - 03 februarie

2010-02-02T23:54:00.001-08:00

Dreptul Simeon

Alaska.Schitul sf,Nil.Insula Nicus

2010-02-02T08:00:00.000-08:00

Icoana facatoare de minuni!

2010-01-31T06:31:00.001-08:00

icoane

2010-01-27T08:01:00.000-08:00

Maica Domnului Facatoare de minuni

2010-01-27T07:01:00.000-08:00

icoane

2010-01-23T07:52:00.000-08:00

icoane

2010-01-23T07:49:00.000-08:00

icoane

2010-01-23T07:46:00.000-08:00

icoane

2010-01-23T07:43:00.000-08:00

icoana

2010-01-23T07:41:00.000-08:00

FLORI PRINTRE SFINTI

2010-01-22T04:50:00.000-08:00

Sfanta Teodora

2010-01-22T04:48:00.000-08:00

meteora

2010-01-22T04:44:00.000-08:00

2010-01-20T08:34:00.000-08:00

Aliluia, Slavă Ţie!

Slava Tie Imparate si Doamne! Slava Tie celui ce ne-ai aratat noua Lumina! Celui ce din groapa ne-a scapat si la viata ne-a urcat. Slava Tie! Celui ce prin defaimare omeneasca ai trecut, ca sa ne urci la Rai, Slava Tie! Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pre pamant pace, intre oameni bunavoire!

Slava Tie Celui ce cununa de spini a purtat pentru noi si noua ne-a lasat cununa de aur daca-i urmam! Se cuvine cinste, slava si inchinaciune Celui ce s-a milostivit de noi, pacatosii care in continuare suntem orbi, surzi si muti la Iubirea Sa!

De-ar sti un pacatos de ce fel de Dumnezeu se leapada, langa Crucea Ta zi si noapte ar petrece! Plini de neputinte suntem si in suferinte am uitat sa suferim aproape de Tine, Cel ce stii neputinta omeneasca! Tu ai putere sa ne ridici din noroiul pacatelor noastre, Slava Tie Cel ce prin moarte ai daruit viata vesnica! Ca iata te-ai rastignit pe cea mai umila materie de pe pamant: lemnul si cu Sangele Tau preascump ai ridicat blestemul asupra omenirii! Vai, mila trebuie sa ne fie fata de cei care traiesc departe de Tine, pentru ca muncile din iad sunt vesnice…!

Slava Tie Celui ce ai incununat pe Maica Domnului cu toate margaritarele Raiului si de numele “Maria” se cutremura tot Iadul! Slava Tie Celui ce ai daruit sfintilor Tai daruri preaminunate si pentru aceasta iti canta ingerii neincetat! Aliluia,Aliluia, Aliluia Slava Tie Dumnezeul nostru, Slava Tie!

(Adrian)

SFANTA NINA

2010-01-18T22:47:00.000-08:00

SFANTUL TEMISTOCLE

2010-01-18T22:45:00.000-08:00

icoane

2010-01-18T21:44:00.000-08:00

~~``un om a cazut intre talhatii~

2010-01-17T22:10:00.000-08:00

icoana

2010-01-16T21:31:00.000-08:00

creatie

2010-01-16T07:57:00.000-08:00

creatie

2010-01-16T07:53:00.000-08:00

creatie

2010-01-16T07:44:00.000-08:00

De la lume adunate si tot la lume date!!!!!

2010-01-15T03:38:00.000-08:00

Egoul şi iubirea (o poveste minunată)

Se spune că a existat odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele. Ramurile sale arătau ca nişte braţe vânjoase. Era minunat.

Un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l iubească. Ceea ce este mare şi bătrân se poate îndrăgosti de ceea ce este mic şi tânăr, cu condiţia să nu fie ataşat de ideea că el este mare, iar celălalt mic. Copacul nu avea această idee, aşa că s-a îndrăgostit de băiat. Egoul încearcă întotdeauna să iubească ceea ce este mai mare decât el. Pentru adevărata iubire, nimic nu este însă mare sau mic. Ea îi îmbrăţişează pe toţi cei de care se apropie.

Aşadar, copacul s-a îndrăgostit de băieţelul care venea în fiecare zi să se joace sub el. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el şi le apleca, pentru ca băiatul să le poată atinge pentru a-i mângâia florile şi pentru a-i culege fructele. Iubirea este întotdeauna gata să se încline; egoul, niciodată. Dacă încerci să te apropii de un ego, acesta se va înălţa şi mai mult, devenind atât de rigid încât să nu-l poţi atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care stă pe tronul puterii, este considerat a fi mare. Aşadar, ori de câte ori venea copilul, arborele îşi pleca ramurile.

Când micuţul îi mângâia florile, bătrânul copac se simţea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când poate dărui ceva; egoul nu este fericit decât atunci când poate lua ceva de la altcineva.
Băiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simţea atunci de parcă ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac întotdeauna să te simţi ca un rege, în timp ce ghimpii egoului te fac să te simţi mizerabil.

Văzând cum băiatul poartă o cunună din florile sale, dansând cu ea, copacul se simţea fericit. Îl aproba cu ramurile sale; cânta în bătaia vântului. Băiatul a crescut şi mai mult. A început să se caţere în copac, legănându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simţea fericit. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decât atunci când altcineva îl reconfortează…

Timpul a trecut, iar băiatul a început să fie apăsat de alte îndatoriri. Avea ambiţiile lui. Trebuia să îşi treacă examenele, să îşi facă prieteni… De aceea, a început să vină din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl aştepta însă cu o nerăbdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului său: „Vino, vino. Te aştept”.

Iubirea îşi aşteaptă întotdeauna obiectul afecţiunii sale. Ea nu este altceva decât o continuă aşteptare. Când băiatul nu venea, copacul se simţea trist. Singura tristeţe pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea împărtăşi cu altcineva, de a nu se putea dărui. Atunci când se poate dărui în totalitate, iubirea este fericită. Băiatul a crescut şi mai mult, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce mai rare. Toţi cei care cresc în lumea ambiţiilor îşi găsesc din ce în ce mai puţin timp pentru iubire. Băiatul a devenit ambiţios şi prins în afacerile sale lumeşti. „Ce copac? De ce ar trebui să-l vizitez?”

Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Ascultă! Te aştept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”. Băiatul i-a răspuns: „Ce poţi să-mi oferi, ca să trec să te văd? Eu îmi doresc bani”. Egoul este întotdeauna motivat: „Ce poţi să-mi oferi pentru ca să vin la tine? Aş putea veni, dar numai dacă ai ceva de oferit. Altminteri, nu văd de ce aş face-o”. Egoul are întotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezintă propria sa răsplată.

Uimit, copacul i-a spus băiatului: „Nu vei mai veni decât dacă îţi voi oferi ceva? Îţi ofer tot ceea ce am”. Iubirea nu ţine niciodată nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se dăruieşte necondiţionat. „Din păcate, nu am bani. Aceasta este o invenţie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiţi. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastră îi răcoreşte pe cei încălziţi. Când bate vântul, dansăm şi cântăm. Deşi nu avem bani, păsărelele se cuibăresc pe ramurile noastre şi ciripesc vesele. Dacă ne-am implica şi noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înrăiţi şi de nefericiţi ca voi, oamenii, care sunteţi nevoiţi să staţi prin temple şi să ascultaţi predici despre iubire şi despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, căci trăim tot timpul aceste stări. Nu, noi nu avem nevoie de bani”.

Băiatul i-a spus: Atunci, de ce să vin la tine? Nu am de gând să merg decât acolo unde pot obţine bani. Am nevoie de bani”. Egoul cere întotdeauna bani, căci banii înseamnă putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa. Copacul s-a gândit mult, după care a spus: „Atunci, culege-mi fructele şi vinde-le. În felul acesta, vei obţine bani”. Băiatul s-a luminat imediat la faţă. S-a urcat în copac şi a cules toate fructele copacului, chiar şi pe cele necoapte. În graba sa, i-a rupt crengile şi i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simţit din nou fericit. Iubirea se bucură chiar şi atunci când este lovită. Egoul nu este cu adevărat fericit nici măcar atunci când obţine ceva. El nu poate simţi decât nefericire.

Băiatul nu şi-a dat nici măcar osteneala să-i mulţumească arborelui, dar acestuia nu-i păsa. Adevărata sa mulţumire s-a produs atunci când acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obţine bani în schimbul lor. Băiatul nu s-a mai întors multă vreme. Acum avea bani şi era foarte ocupat să obţină cu ajutorul lor încă şi mai mulţi bani. A uitat cu totul de copac, şi astfel au trecut anii. Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, la fel ca o mamă cu sânii plini de lapte, dar care şi-a pierdut copilul. Întreaga sa fiinţă tânjeşte după copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept şi a se uşura. Cam la fel tânjea şi copacul nostru. Întreaga sa fiinţă era în agonie.

După mulţi ani, băiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac. Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino şi îmbrăţişează-mă”. Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu prostiile. Făceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fără minte”. Egoul consideră iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilărească. Copacul a insistat: „Vino, mângâie-mi crengile. Dansează cu mine”.

Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu flecăreala asta stupidă! Acum doresc să-mi construiesc o casă. Îmi poţi oferi o casă?” Copacul a exclamat: „O casă? Bine, dar eu trăiesc fără să stau într-o casă”. Singurii care trăiesc în case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi trăiesc liber, în natură. Cât despre oameni, cu cât casa în care trăiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei.

„Noi nu trăim în case, dar uite ce îţi propun: îmi poţi tăia crengile, pentru a-ţi construi o casă cu ajutorul lor”. Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor şi i-a tăiat crengile copacului. Din acesta a rămas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericită chiar şi atunci când îi sunt tăiate membrele de către cel iubit. Iubirea nu ştie decât să dăruiască. Ea este întotdeauna pregătită să se ofere în întregime. Bărbatul a plecat, fără să-şi mai dea osteneala să arunce în urmă măcar o privire. Şi-a construit casa visată, iar anii au trecut din nou.

Copacul, devenit acum un simplu trunchi fără crengi, a continuat să-l aştepte. Ar fi vrut să îl strige, dar nu mai avea ramuri şi frunze care să poată cânta în bătaia vântului. Vânturile continuau să bată, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul său a reuşit să rostească o ultimă chemare: „Vino, vino, iubitul meu”.

Timpul a trecut, iar bărbatul a îmbătrânit. Odată, se afla prin apropiere, aşa că a venit şi s-a aşezat sub copac. Acesta l-a întrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult timp”. Bătrânul i-a răspuns: „Ce poţi face pentru mine? Aş vrea să ajung într-o ţară îndepărtată, să câştig şi mai mulţi bani. Pentru asta, am nevoie de o barcă”. Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul şi fă-ţi o barcă din el.. Aş fi extrem de fericit să devin barca ta şi să te ajut să mergi astfel în ţara aceea îndepărtată, pentru a câştiga mai mulţi bani. Dar, te rog, ai grijă de tine şi întoarce-te cât mai repede. Voi aştepta de-a pururi întoarcerea ta”.

Omul a adus un ferăstrău, a tăiat trunchiul copacului, şi-a făcut o barcă din el şi a plecat. Acum, din copac nu a mai rămas decât rădăcina, dar el a continuat să aştepte cu răbdare întoarcerea celui iubit. A aşteptat mereu şi mereu, conştient însă că nu mai avea nimic de oferit. Poate că bărbatul nu se va mai întoarce niciodată. Egoul nu se duce decât acolo unde are ceva de câştigat.

Odată, m-am aşezat lângă ciot. Acesta mi-a şoptit: „Am un prieten care a plecat departe şi nu s-a mai întors. Mă tem să nu se fi înecat, sau să nu se fi rătăcit. Poate că s-a pierdut în ţara aceea îndepărtată. Poate că nici măcar nu mai este în viaţă. O, cât mi-aş dori să aflu veşti de la el! Mă apropii de sfârşitul vieţii, aşa că tot ce mi-aş mai dori ar fi să aflu veşti despre el. Atunci aş muri liniştit. Dar ştiu că nu ar mai veni nici dacă mi-ar auzi strigătul, căci nu mai am nimic să-i ofer, iar el nu înţelege decât acest limbaj”. Egoul nu înţelege decât limbajul acceptării. Iubirea vorbeşte limbajul dăruirii.

icoane

2010-01-14T09:40:00.000-08:00

iconita de la piept

2010-01-13T22:31:00.000-08:00

icocita de la piept

2010-01-13T22:26:00.000-08:00

iconita de la piept

2010-01-12T22:03:00.000-08:00

icoane

2010-01-12T21:58:00.000-08:00

icoane

2010-01-12T21:56:00.000-08:00

~preluate~

2010-01-12T21:52:00.000-08:00

. *** ICOANA DIN CASA****Nici o casa fara icoane*****

Preacuvioase Parinte Spiridoane

Daca Dumnezeu nu ar fi existat, atunci El trebuia inventat caci fara Dumnezeu am fi fost mai saraci...

RUGA PENTRU OAMENI

***RAMURA INFLORITA***

Cinstirea si ingrijirea icoanrlor

Cinstirea si ingrijirea icoanrlor

Cinstirea si ingrijirea icoanrlor

Cinstirea si ingrijirea icoanrlor

MAICA DOMNULUI CU 3 MAINI

MAICA DOMNULUI CU 3 MAINI

Rugaciunea Tatal Nostru

Icoanele Maicii Domnului

“Floarea cea Neveştejită”

Cuvânt despre cinstirea Maicii Domnului

ICOANA - fereastră spre Dumnezeu

***Cinstirea icoanelor***

Sa dam slava lui Dumnezeu

***Cinstirea icoanelor***

***Cinstirea icoanelor***

icoana a Maicii Domnului din Kazan "

***Cinstirea icoanelor***

3 cu 16

3 cu 16

Icoane / Icoana ajutatoare celor care au darul betiei-Potirul nesecat

Forum / Vietile Sfintilor / Sf. Nicolae Velimirovici – Raspunsuri la intrebari ale lumi

Am văzut Raiul! E plin de iertare!…Basmul din Carpati

lumina si caldura

Omule…ce ai facut cu viata ta pana acum?

Priveste drept si biruie-n furtuna.

sfanta spovedanie

SF,SAVA

Apostolul Toma

DE LA LUME ADUNATE

icoane facatoare de minuni

,,Dumnezeu cu noi,,

SFINTII APOSTOLI

,,Dumnezeu cu noi,,

ICOANE

sf 3 ierarhi

Sfintii Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie, Ioan

sf. izidor

Sfantul Isidor Pelusiotul

sf.izidor

Sfantul Isidor Pelusiotul - 04 februarie

icoane

sf. zilei

Dreptul Simeon si Sfanta Prorocita Ana - 03 februarie

Dreptul Simeon

Alaska.Schitul sf,Nil.Insula Nicus

Icoana facatoare de minuni!

icoane

Maica Domnului Facatoare de minuni

icoane

icoane

icoane

icoane

icoana

FLORI PRINTRE SFINTI

Sfanta Teodora

meteora

SFANTA NINA

SFANTUL TEMISTOCLE

icoane

~~~~~~~~~~``un om a cazut intre talhatii~~~~~~~~~

icoana

creatie

creatie

creatie

De la lume adunate si tot la lume date!!!!!

icoane

iconita de la piept

icocita de la piept

iconita de la piept

icoane

icoane

~preluate~

. * ICOANA DIN CASANici o casa fara icoane***

RAMURA INFLORITA

Cinstirea icoanelor

Cinstirea icoanelor

Cinstirea icoanelor

Cinstirea icoanelor

~~``un om a cazut intre talhatii~